”Zile barbare. Viață de surfer”, de William Finnegan
Editura Pilot Books, București, 2020
Traducere din limba engleză și note de Paul Slayer Grigoriu
”Știam că nu mai plutisem niciodată așa de liber în valuri așa de mari. Mă simțeam nemuritor.” (pag. 231)
William Finnegan, acum ziarist la New Yorker, dar și autor de multiple investigații jurnalistice importante, a avut mereu dorința de a-și depăși limitele, înainte să-și cunoască mai bine calea de urmat în viață. Înainte să se orienteze spre jurnalism, a cunoscut lumi diferite, a locuit în state diferite, a încercat sporturi și relații, a fost un adevărat boem. Pasiunea sa l-a legat însă definitiv de surf, care i-a oferit plăcere, i-a îndeplinit visele și visurile și i-a adus metoda cea mai ușoară (și legală) de a-și depăși limitele:
”De sub apă, izbitura era cât se poate de plăcută. Valurile îmi plăceau mai mult decât orice citeam în cărți, erau mai plăcute decât filmele, mai plăcute decât o vizită la Disneyland, pentru că în privința lor pericolul nu era artificial. Era adevărat. Și puteai să înveți să te miști în jurul lor, cât să aștepți pe fund, cum să înoți ca să ieși în spatele hulei și, în cele din urmă, cum să faci bodysurf.” (pag. 72)
”Zile barbare”, volumul său apărut inițial în 2015, este povestea vieții sale de surfer. Nu trebuie neapărat să practici sau să îți placă acest sport atipic pentru a citi cartea, pentru că Finnegan trece deseori peste amănuntele specifice acestuia pentru a ne oferi o călătorie exotică în universul lumii și a perioadei descrise, care începe cu puțin înainte de 1970 și se sfârșește spre anii 2000. În tinerețe, el a locuit în zone importante ale surfului din perioadă, respectiv în California și Hawaii, iar mutările succesive ale familiei, care ar putea să aibă efecte negative asupra unui copil, l-au ajutat să-și formeze corpul și mintea și să-și facă mulți prieteni.
Începuturile sunt hotărâtoare în orice sport și nu este altfel în cazul surfului. Aici contează mult felul în care arată marea și cum se formează valurile, hulele, e important să ajungi în zone neexplorate, necunoscute turiștilor, să aștepți acel val care te va surprinde, să eviți capcanele. Nu ai nevoie de spectatori, deși e bine să ai câteodată pe lângă tine surferi experimentați care să te ghideze sau care să te oprească de la a face greșit lansările, săriturile, plutirea și salturile în apă. În plus, ai nevoie permanent de o condiție fizică de invidiat, fără excese și fără forțări inutile. La final, valurile sunt ceea ce își dorește fiecare surfer, iar acestea nu există pe toate drumurile, trebuie căutate și pândite:
”Fiecare lucru care se întâmpla acolo era întrețesut în chip tulburător cu toate celelalte. Valurile erau terenul de joc. Ele erau obiectivul. Era obiectul celei mai profunde dorințe și adorații. În același timp erau adversarul, oponentul, chiar dușmanul de moarte. Surful era refugiul tău, ascunzișul tău dorit, dar era și un pustiu ostil – o lume dinamică, indiferentă. La treisprezece ani îmi pierdusem aproape de tot credința în Dumnezeu, dar era o evoluție nouă care lăsase un gol în lumea mea, un sentiment că fusesem părăsit. Oceanul era ca un Dumnezeu nepăsător, nesfârșit de periculos, nemăsurat de puternic.” (pag. 26)
Dar călătoria lui William Finnegan în căutarea valului perfect nu este doar despre surf, ci despre acele ”zile barbare” în care regulile nu erau obligatorii și în care viața boemă putea fi trăită mai peste tot cu doar câțiva dolari pe zi. El și prietenii săi au trăit fără să le pese de consecințe, au renunțat la joburi (Finnegan avea un serviciu bine plătit la căile ferate americane) și la familii, la prietene și iubite, pentru a călători în lume în zonele cu valuri imense, nemaivăzute, necunoscute de surferi și turiști. De altfel, și capitolele acestui volum au titluri în consecință: Căutarea, Țara norocoasă, Alegem Etiopia. Așa că generația aceasta a anilor 70 a cunoscut paradisul, flower power ruls!
Călătoria lui Finnegan l-a purtat din Hawaii în Maui, din Pacificul de Sud în Australia, din Asia și Africa până pe plajele din Madeira. O perioadă boemă, cum spuneam, în care puteai dormi cu 8 dolari pe noapte și puteai mânca peștele abia prins, în care descopereai primul zone pline de farmec și le explorai (și câteodată exploatai) pe îndelete, cu singurul prieten care a avut curajul să te însoțească (Bryan, în cazul lui Finnegan), spre mirarea localnicilor. Totul se dorea și reușea a fi o experiență, una de (re)descoperire, în care lumea se oprea în loc și puteai să te arunci în valuri, la fel de mult precum puteai să sari în cunoașterea propriului sine. Uneori, cele două experiențe se suprapuneau:
”Venisem aici ca să învăț, îmi spuneam, și nu doar câteva lucruri despre niște locuri și niște oameni de departe. Voiam să învăț feluri noi de a fi. Voiam să mă schimb, să nu mă mai simt așa de alienat existențial, să mă simt mai bine în pielea mea, cum se spune, și în lume. Era o dorință cât se poate de new age și nu i-aș fi pomenit niciodată despre ea lui Bryan.” (pag. 166)
”Zile barbare” este un volum care descrie, cu naturalețe și entuziasm, mai multe lumi: una a surfului, insuficient cunoscută la noi, deși are, în mod sigur, pasionați și cunoscători; alta a vremurilor apuse, în care turismul și turiștii nu ajunseseră în toate părțile lumii și orice om dornic de descoperiri le și făcea; una a vieții boeme trăită de o generație de demult, în care globalizarea nu era pregnantă și nici puterea banilor, în care puteai să călătorești cu puțini bani și, odată ajuns la destinație, puteai să te oprești fără grija zilei de mâine și doar să surfezi sau să citești; alta a călătoriilor pe care și le dorește fiecare turist, fiecare călător adevărat, călătoriile în necunoscut, în descoperirea unor teritorii, populații, obiceiuri și mâncăruri până atunci neobișnuite și rare. Ce lumi minunate!
Puteți cumpăra cartea: Pilot Books/Libris.ro.
(Sursă fotografii: PilotBooks.ro, Bearsurfboards.eu, Surfertoday.com)
