”Bambini di Praga”, de Bohumil Hrabal
Editura Art, București, 2015
Traducere: Corneliu Barborică
Ilustrații de Mircea Pop
Bambini di Praga – umor, ironie și melancolie. Un volum cu personaje incitante, zugrăvite cu măiestrie de scriitorul ceh, care dovedește încă o dată un stil inconfundabil. Amintind, pe de o parte de piesele lui Eugene Ionesco, absurdul situațiilor prezentate, caricatura și sarcasmul binecunoscute, scriitura lui Bohumil amintește și de Ilf și Petrov, mai ales în ceea ce privește ”Marele Maestru al Iluziilor”. Avem umor excelent construit, care ne prinde cu fiecare pagină, iar defectele personajelor apar într-o cu totul altă lumină, fiecare fiind ridiculizat mai devreme sau mai târziu. Dincolo de text, lumea este conturată destul de sumbru, de parcă autorul nu vrea să lase nicio portiță de scăpare. În ciuda comicului, lasă un gust amar chiar și celor mai entuziaști, care încă mai speră într-o lume în are dreptatea și corectitudinea au un loc bine definit.
Un tablou de bâlci magistral conturat, în care Bohumil Hrabal nu omite detaliile care fac lucrurile să pară și mai negre. Mi-a adus aminte și de mahalalele pariziene din romanele lui Emile Zola, ale căror personaje încă îmi sunt vii în minte, deși multe dintre volume le-am citit acum mai bine de douăzeci de ani. Forța evocatoare pe care o dovedește autorul un alt atu al scriitorului, orice cititor amator de astfel de romane cu siguranță le va considera un deliciu.
Volumul se citește destul de repede, structura nefiind una complexă, iar scriitura nu pune probleme. Format din nouă capitole, fără titluri, fiecare prezentând personaje diferite implicate în marea tevatură care se iscă în jurul societății fantomă Sprijin la bătrânețe, romanul inserează subtil în subsidiar probleme existențiale, dincolo de dramatismul care implică aproape toate situațiile cărora protagoniștii trebuie să le facă față.
Agenții de asigurări ai societății-fantomă ”Sprijin la bătrânețe” depun eforturi semnificative pentru a convinge personajele pestrițe prezente în roman că pensia este „esența unor realități invizibile, garanția unui viitor fericit”: un măcelar gelos a cărui nevastă le face ochi dulci clienților; un pielar obsedat, un drogher, o sală de dans în care bărbații trebuie să joace rolul partenerelor feminine, o poveste de dragoste nețărmuită între domnul Tonda și frumoasa Nadja, dar și o serie de diverși comercianți pestriți. Finalul apoteotic îi va surprinde pe toți în curtea unui ospiciu, la un picnic de poveste.
”-Știi, zise domnul Hyrman răzuind creierul de pe butuc și ștergând apoi cuțitul de marginea vasului, mi-am dorit întotdeauna un loc veci… iar acum, când mă uit la nevastă-mea, ar trebui să mi-l doresc și mai mult… dar de vreme ce chiar Hlavka, filantropul, s-a trezit în groapă… Nevastă-mea și gândul ăsta mă omoară cu zilele.
Spunând asta, măcelarul înfipse cuțitul în butuc. Apoi se duse în bucătărie unde nevastă-sa jubila aruncând o nouă porție de crenvurști în apa clocotită.” (pg. 25)
Nu pot să nu remarc faptul că Cehia de acum 150 de ani zugrăvită de Bohumil seamănă foarte bine cu România contemporană. Deși prăvăliile nu mai sunt la fel de abundente în centrul orașului, locul lor fiind luat de cafenele moderne, dacă ne deplasăm puțin spre periferie, vom da nas în nas cu aceleași tipuri de locuri și oameni ca în romanul lui Hrabal. Și chiar dacă șarlatanii și-au schimbat puțin hainele, esența rămâne aceeași.
Unii cititori ar avea tendința că spună că avem de-a face cu o lume ireală, că totul e puțin exagerat. Dacă ne gândim numai la câteva din exemplele din emisiunea Lumea lui Gaiță vom ajunge la concluzia că realitatea depășește cu mult poveștile sale și că i-ar oferi oricărui scriitor care are răbdarea necesară material suficient pentru și mai multe volume.
”Pe ușă atârna un Christos de tinichea cu brațele desfăcute, cu trupul galben și îmbrăcat în chiloți de baie vărgați.
– Am cam exagerat, continuă bătrâna după o clipă, acum mi-e clar. La răscruce era un Christos de tinichea ruginit. Comuna a socotit că ar ieși mai ieftin dacă ne-ar comanda un alt Christos. Eu mi l-am închipuit de la început pe Christos galben ca un boboc de gâscă și cu chiloți tricolori pe el, în culorile naționale. Când am primit avansul, ne-am dus imediat în oraș la tinichigiu, am pus mâna pe un ucenic sfrijit, l-am doborât peste o foaie de tablă, i-am întins mâinile , l-am desenat cu un creion de tâmplărie, și peste două zile Christosul era din nou la răscruce. Dar am cam exagerat. Sase accidente în șase zile, îi zăpăcea pe șoferi. Mai ales chiloții de baie. Am fost nevoiți să-l dăm jos și să dăm gologanii înapoi.
-Nemaipomenit! Exclamă vădit copleși domnul Tonda. Dar cum vă vin ideile astea teribile?
-Sunt toate în mine, ca sângele în capră, zise bătrâna.” (pg. 127)
Un roman citit cu plăcere, în ciuda gustului amar.
Bambini de Praga, plonjon într-o lume tenebroasă, plină de șarlatani, în care dreptatea nu mai are loc, iar umanitatea a fost exilată, începi să devii la fel de sălbatic și să plătești cu aceeași monedă răul care ți s-a făcut. Pe de altă parte, între râs și patetismul situațiilor, treci rapid prin stări diametral opuse. Acestea fiind zice, vă invit cu mare plăcere să citiți Bambini de Praga, lăsând la o parte preconcepțiile despre o lume ideală, să vă așezați comod într-un scaun virtual și să aruncați o privire la ce se întâmplă Là bas. În ciuda râsului însă, vom observa că cea mai bună dintre lumi dovedește un tragism greu de digerat, la care trebuie să luam aminte dacă dorim să avem o percepție corectă asupra realității.
”O pensie! Zise dirigintele ridicând un deget. Țin să îți atrag atenția că vorba asta, pensie, trebuie să știi să o porți, așa cum știe o femeie frumoasă să poarte o broșă cu briliante… Pensie, pensie! S-o rostești din vârful buzelor, ca o mamă care își alintă copilul, ca un amant care oferă iubitei sale, în șoaptă, cheia celei mai frumoase dovezi de dragoste. (…) Închipuie-ți că te asiguri pe tine însuți … Pensia, esență a unor realități invizibile, garanție a unui viitor fericit…” (pg. 131)
1 comment
Hrabal este… Hrabal. E faină cartea, într-adevăr.