Şuncă pe pâine, de Charles Bukowski

“Şuncă pe pâine”, de Charles Bukowski
Editura Polirom, Iaşi, 2011
Traducere din limba engleză de Cristina Ilie

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Librariei online Libris.ro.

Moto: „Nu ştiam dacă sunt nefericit. Mă simţeam prea mizerabil ca să fiu nefericit.”

Prietenii mei şi cititorii acestui blog cunosc pasiunea mea pentru Charles Bukowski şi felul cum a pornit ea: acum aproape trei ani, Cinabru îmi recomanda autorul american şi, ciudată întâmplare!, cartea pe care îmi sugera să o citesc era „Ham on Rye”, atunci netradusă în limba română şi în mod sigur mai greu de lecturat de mine. Anii au trecut, între timp am trecut prin „Femei” şi „Cea mai frumoasă femeie din lume şi alte povestiri”, iar Charles Bukowski a devenit unul dintre autorii mei favoriţi, astfel încât, în momentul în care „Ham on Rye” a fost tradusă la Editura Polirom, această carte a fost următoarea alegere dintre cărţile lui Bukowski.

De ce îl plac atât de mult pe Bukowski sau, mai concret, pe Henry Chinaski, alter ego-ul autorului? Nu este un personaj pe care să îl placi de la început, nu este un personaj agreabil, mai degrabă stigmatizat în societate şi antipatic dacă îl priveşti doar din persectiva viciilor sale: băutură, lene, femei, antisocializare. Deşi am recomandat de mult ori cărţile care îl aveau ca subiect principal, descriind părţile bune, dar şi defectele sale vizibile de la mare distanţă, puţine persoane l-au ales. Cu toate acestea, succesul recomandărilor nu s-a lăsat aşteptat: absolut toţi cei care au ales să citească măcar câteva pagini au continuat să citească toată cartea sau toate cărţile. Bukowski nu merită lăsat din mână şi nici nu aţi putea să faceţi asta.

Deci, cum este Henry Chinaski? Este un personaj care nu poate fi apreciat din start: are o lene înnăscută, dorind să ajungă cumva să câştige bani din nimic, lucru pe care de altfel l-a şi reuşit peste ani; este un adolescent, în „Şuncă pe pâine”, care nu cunoaşte decât nefericirea şi descoperă treptat adevăratele plăceri ale vieţii sale: femeile (pe care le zăreşte de departe şi nu putem spune că este încă pasionat de ele cu adevărat), prietenii (care sunt puţini şi, este cu atât mai trist, oamenii sunt fără niciun viitor), băutura: „„Niciodată nu mă mai simţisem aşa de bine. Era mai bine decât atunci când mă masturbam. Am trecut de la un butoi la altul. Era ceva magic. De ce nu-mi spusese nimeni? Cu asta, viaţa era minunată, un bărbat care bea era perfect, nu-l mai putea atinge nimic.”

Henry Chinaski este un personaj pe care doreşti să îl îndepărtezi, nu are aparent nicio calitate, în sufletul tău îl vrei personaj negativ şi totuşi totul concurează pentru altfel de sentimente: ajungi nu să îl placi, nici să îi aprobi toate faptele şi lucrurile grave pe care le face; ajungi să îl accepţi, cred că acesta este cuvântul corect, pentru că este natural, este real, face lucruri pe care cu toţii le-am făcut şi pe care le-am văzut în jurul nostru. Ajungi să aştepţi următoare mişcare, chiar dacă este încă o beţie, o ceartă cu părinţii sau prima experienţă sexuală.

Atunci când vorbesc despre „Şuncă pe pâine”, nu pot avea decât cuvinte de laudă, este romanul tinereţii oricărui răzvrătit, oricărui rebel sau oricărui băiat cât de cât normal (dar poate şi fetele se găseau în aceeaşi situaţie, nu am de unde să ştiu): descoperirea primei sticle de vin, a primelor imagini cu femei dezbrăcate, a primei masturbări şi a certurilor dese cu parinţii; o lume din care căutam să scăpăm, a dorinţei unei totale independenţe, a unei vitejii tinereşti pe care nu o putem regăsi decât în propria adolescenţă.

Henry nu este un băiat neobişnuit, dar câteva caracteristici sunt importante în copilăria sa. Una este dificultatea cu care comunică, fiind solitar atât la şcoală, dar mai ales în propria familie. Mama sa se află sub influenţa covâşitoare a tatălui, iar acesta din urmă are un program zilnic fără cusur: dimineaţa pleacă la serviciu (doar o formă de autoapărare faţă de societate, întrucât este şomer de prea mult timp), la amiază se întoarce la familia sa, iar invariabil în fiecare seară îşi bate fiul: „Mă străduiam să nu ţip. Ştiam că s-ar putea să se oprească dacă ţip, dar pentru că ştiam şi că îşi doreşte să mă audă cum ţip, mă abţineam. Deşi rămâneam tăcut, îmi curgeau lacrimile. După o vreme totul a devenit un vârtej, un talmeş-balmeş, şi nu mai exista decât posibilitatea fatală de-a rămâne acolo pe vecie. În sfârşit, ca şi cum ceva s-ar fi pus în funcţiune, am început să suspin, înghiţind şi înecându-mă cu flegma sărată care mi se scurgea pe gâtlej. S-a oprit.” sau „Faţa lui era oribilă, buzele impinse în afară, unsuroase şi umezite de plăcere. Se purta de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, de parcă nu m-ar fi bătut. După ce m-am întors în dormitor, m-am gândit: oamenii ăştia nu sunt părinţii mei, probabil că m-au adoptat şi acum sunt nemulţumiţi de ce am devenit.” (pag. 48)

Henry este un „anti” convins, un rebel al oricărei conformităţi, un om care va răzbi neaşteptat în această lume a alinierii, chiar dacă nu nici cuvintele dulci şi politicoase, nici adaptarea la anumite forme ale socializării umane precum religia sau o slujbă statornică. Pentru ilustrarea acestei forme de claustrare umane, indusă mai mult în interior (el continuând să frecventeze petreceri, şcoala, poate şi o primă meserie, cluburi obscure), este necesar să fie citată aproape toată cartea: „Hotărâsem că sunt împotriva religiei cu câţiva ani înainte. Dacă era adevărată, făcea din oameni nişte proşti sau îi înnebunea. Iar dacă nu era, proştii erau cu atât mai proşti.” (pag. 182); „Voiam un loc în care să mă ascund, un loc în care să nu fie nevoie să faci nimic. Gândul de-a fi ceva nu numai că mă îngrozea, mă îmbolnăvea de-a binelea. Gândul de-a fi avocat, consilier, inginer sau ceva asemănător mi se părea imposibil. De-a mă însura, de-a face copii, de-a fi prins într-o structură familială. De-a merge undeva la muncă zi de zi şi de-a mă întoarce. Era imposibil. Să fac lucruri, lucruri simple, să iau parte la picnicurile în familie, la Crăciunuri, la sărbătorile de 4 Iulie, de Ziua Muncii, de Ziua Mamei… omul să năştea numai ca să îndure lucrurile astea şi apoi să moară? Preferam să fiu spălător de vase, să mă întorc singur într-o cămăruţă şi să beau până adorm.” (pag. 254)

Nu rămâne decât să vă recomand cărţile lui Charles Bukowski, un autentic scriitor al naturaleţei vieţilor noastre, un realist adevărat care şi-a trăit viaţa aşa cum şi-a trăit şi literatura sa. Nimic nu pare fantezie în ceea ce a relevat pe hârtie Bukowski, nu putem decât să ne bucurăm că un astfel de autor a existat şi că a supravieţuit primelor decenii ale vieţii sale, cu adevărat interesante, dar şi întunecate şi grele, pentru a deveni ulterior un scriitor de succes şi totuşi greu de înţeles: „Am observat că în ambele extreme ale societăţii, atât în cea foarte săracă, cât şi în cea foarte bogată, nebunilor li se permitea adesea să se amestece liber printre ceilalţi. Ştiam că nici eu nu sunt pe de-a-ntregul sănătos. Ştiam încă, aşa cum ştiusem de copil, că era ceva ciudat la mine. Mă simţeam de parcă mi-ar fi fost dat să ajung un criminal, un spărgător de bănci, un sfânt, un violator, un călugăr, un pustnic. (…) Stând acolo şi bând, m-am gândit la sinucidere, dar am simţit un ataşament bizar faţă de corpul meu, faţă de viaţa mea. Aşa pline de cicatrici cum erau, erau ale mele. Mă uitam în oglinda dulapului şi rânjeam: dacă tot te duci, ai putea foarte bine să iei cu tine opt, zece sau douăzeci dintre ei…” (pag. 366-367)

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Librariei online Libris.ro.