Carti Carti de fictiune Recomandat

Scaunul gol, de Jeffrey Deaver

Scaunul gol

Scaunul gol (The Empty Chair – 2000), de Jeffrey Deaver
Editura Rao International Publishing Company, 2007
Traducere din limba engleza Raul Cojocaru

„Gestalt” (Teoria Scaunului gol) nu este numai o teorie, o metoda terapeutica. Gestalt este o „filozofie de viata” ce insista pe „aici si acum”, matrice in care se reproduce corporal si emotional trecutul si terenul experientei unde se construieste viitorul. Gestalt insista pe responsabilitatea pe care o are orice persoana pentru propriile sentimente si schimbarile sale de comportament, pentru relatia actuala precum si pentru transfer, pentru trecerea la actiune vazuta ca terenul experientei ce permite clarificarea comportamentelor sale si evitarea repetarii inadecvate a unui trecut care nu mai exista in prezent.” O informare mai detaliata se poate gasi aici.

Fapt este ca aceasta teorie reprezinta un sistem psihologic complex care pune accent pe dezvoltarea constiintei de sine si a responsabilitatii personale a subiectului si il ajuta sa poata face fata evenimentelor care survin in viata sa.

Un titlu foarte atractiv care  coaguleaza  interesant substanta dramatica a acestui roman al lui Jeffrey Deaver, din seria Lincoln Rhyme.

Un roman pe care l-am ales pentru ca mi-a placut  Colectionarul de oase (Editura Polirom – 2007, dar si filmul „ The Bone Collector” (1999), in regia lui Phillip Noyce, cu Denzel Washington si Angelina Jolie.

Jeffrey Deaver

Un roman pe care l-am citit cu sufletul la gura pentru ca are o constructie extraordinar de bine inchegata, alerta, cu o actiune credibila si justificata din punct de vedere uman, psihologic si politist. Un roman pe care l-am citit vazandu-l si vazandu-i din nou pe Denzel Washington si Angelina Jolie in rolurile celor doi politisti criminalisti – quadruplegicul Lincoln Rhyme si Amelia Sachs.

Un roman care ne introduce in atmosfera unei mici localitati din Carolina de Nord si a unei comunitati omenesti roasa de tenebrele cele mai sumbre al firii: lacomii verace, multiple crime atroce, dezumanizare profunda. Dar in care mai exista si oameni cinstiti, profesionisti seriosi, capabili sa inteleaga pericolul si sa lupte cu toate fortele pentru salvarea semenilor lor. Iar cuplul de criminalisti, Rhyme si Sachs, uniti prin inteligenta, profesionalism si devotament dus pana la sacrificiu, dar si printr-o profunda legatura sentimentala, reusesc sa starpeasca in final „cuibul de viespi” care otravea mica localitate si comunitate din Tanner’s Corner.

Coperta editiei engleze

As fi o criminala daca as povesti macar o parte din subiectul acestui roman, pentru ca as produce un mare inconvenient celor amatori sa il citeasca. Si asa cum am intors curioasa si prinsa de actiune, pagina cu pagina, nestiind unde ma va conduce autorul, asa vreau sa las si altora surpriza intacta J.

Motto-ul romanului il reprezinta urmatoarele cuvinte ale lui Hipocrat: „Din creier si numai din creier, ne vin toate placerile, bucuriile, rasetele si vorbele de duh, la fel ca si amaraciunea, durerea, suferinta si lacrimile…Creierul este de asemenea lacasul nebuniei si al delirului, al groazei si al temerilor care ne cuprind zi si noapte…”. Concis si profund!

Surprinzatoare si complexa este  personalitatea lui Jeffrey Deaver, jurnalist, cantaret de muzica folk, avocat si autor de bestsellere internationale, ale carui carti s-au tradus in 25 de limbi si s-au vandut in 150 de tari!

Lectura placuta 🙂 !!!

Articole similare

„Copiii lui Marcel”, de Ema Stere. O istorie despre transhumanță, fantasmagorii și un crez al comuniunii

Corina Moisei-Dabija

Super 8 (2011)

Delia Marc

Drive Angry 3D (2011)

Delia Marc

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult