„Revolta spirituală a unui preot de țară în România comunistă: Iorgu Cioruță alias Ion Robu”, de Alexandru Valentin Crăciun
Editura Vremea, București, 2024
Atunci când am primit biografia semnată de Alexandru Valentin Crăciun, am privit-o cu foarte mult scepticism. Mi-am închipuit că este un alt volum care prezintă, într-o manieră factuală, documente din arhivele fostei Securități. Pe măsură ce am înaintat cu lectura, am descoperit o biografie surprinzătoare a unui preot din mediul rural care a sfidat regimul comunist prin scrisori de protest, prin epigrame sau denunțând nedreptățile sociale în cadrul conferințelor preoțești. Personajul central al biografiei este preotul Iorgu Cioruță devenit la senectute monahul Ilie, de la Cernica.
Alexandru Valentin Crăciun își structurează cartea în trei secțiuni care urmăresc biografia zbuciumată a acestui preot cu un destin singular. Prima parte prezintă succint acțiunile îndreptate împotriva orânduirii comuniste, detenția și unele aspecte ale vieții de după eliberare. Autorul nu se mărginește însă la o descriere cronologică a acestor etape din viața lui Iorgu Cioruță, ci sensibilizează cititorul prin inserarea unor mărturii despre dificultățile post-detenție: lipsurile materiale, mefiența oamenilor, umilința. Personal, am fost impresionată de pasajul în care Iorgu Cioruță își amintește de eliberarea din închisoare și de confruntarea cu o realitate în care oamenii se adaptează societății comuniste și îi privesc cu susceptibilitate pe protestatari:
„Când am ieșit pe poartă și am văzut lumea, cu munca, cu haine bune, cu voioșia pe față, eram ca un om străin, ca un sălbatic rușinat, disprețuit de ochii dimprejur… Am plecat la tramvai ca să ajung la mine acasă, dar n-aveam nici un bănuț; am așteptat până am văzut un cunoscut și am cerșit bani de tramvai; am ajuns acasă ca un străin, urât de toți”.
Cea de-a doua parte descrie situația dificilă a Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă. Ceea ce mi-a atras atenția este portretul construit de autor patriarhului Justinian Marina: dacă preotul Cioruță îl considera o personalitate duală, un complice al comuniștilor, Alexandru Valentin Crăciun adoptă o atitudine moderată, susținând că Justinian Marina a încercat să salveze bisericile și învățământul teologic din România.
Ultima secțiune a biografiei înfățișează acțiunile „dușmănoase” întreprinse de Iorgu Cioruță pentru care a și fost condamnat la doi ani de închisoare. Este de departe cel mai captivant capitol, deoarece autorul comentează documentele din arhivă, construind un adevărat portret moral al preotului Cioruță. Acesta ni se dezvăluie drept un opozant al comunismului, care întreprinde acțiuni insolite pentru a-și exprima dezacordul față de noua putere politică. Totul debutează printr-un protest fizic al lui Iorgu Cioruță. Înveșmântat în haine preoțești ponosite, acesta se plimbă prin București, până la cinematograful Patria, unde este săltat de un milițian. Cum scapă nepedepsit din această acțiune temerară, își continuă protestul prin expedierea mai multor scrisori și epigrame în care denunță nedreptăți sociale. Își alege pseudonime simbolice: Ion Pribeagu, Ion Robu. Materialele cu „conținut dușmănos” au fost expediate unor autorități ale statului sau unor foruri bisericești în perioada 1951-1962. Securitatea are nevoie de aproape un deceniu pentru a descoperi identitatea autorului, iar deconspirarea se face (cum, altfel?!) prin complicitatea unor clerici din anturajul lui Iorgu Cioruță. Ei pun la dispoziția autorităților documente oficiale semnate de acesta. Prin expertiză grafologică, preotul este identificat drept autorul materialelor cu „caracter dușmănos”. Dintre aceste documente, mi-au atras atenția trei scrisori prin intermediul cărora Iorgu Cioruță dezaprobă stabilirea lui Mihail Sadoveanu în proximitatea Mânăstirii Neamț. Ele sunt redactate într-un stil virulent și semnate, în mod simbolic, „Bătrânul duhovnic”. Semnatarul epistolelor recunoaște meritele literare ale lui Sadoveanu, însă nu ezită să denunțe colaborarea cu sistemul și păcatele lumești săvârșite de acesta:
„Îți cunoaștem talentul, îți cunoaștem cărțile, dar îți cunoaștem și viața cea plină de trufie și de nelegiuire. Știi cine ești? Ești lupul care se tăvălește lingușit înaintea cailor la pășune, pentru ca să poată apuca pe unul de bot și să-l omoare. Ești mistrețul gras și răsfățat de toți cântăreții și de toate femeile pierdute. Ești călcătorul moralei creștine, căci ai trăit cu multe muieri și acum trăiești cu fiica prostului preot de la Mogoșoaia. Ești cancerul înfipt în corpul sănătos al sf. Mânăstiri”.
Aceeași cretivitate a limbajului se regăsește și în celelalte două epistole. Condeiul clericului nu ezită să-l cadorisească pe Sadoveanu cu epitete/invective de tipul „vulpoi”, „mistreț vesel și gras”, „Moloch nesimțitor” sau „bou vesel”. La fel de incitante sunt și epigramele expediate pe adresa Institutului Teologic din București prin care se denunță propulsarea în ierarhia bisericească a studenților colaboratori ai comuniștilor. Ele pot rivaliza fără probleme cu cele scrise de Păstorel Teodoreanu. Fiecare epigramă se încheie cu versurile: „Bravo, taică, să trăiești/ te fac popă-n București”. Dincolo de zâmbetele stârnite cititorului, în spatele acestor rânduri întrezărim curajul preotului Cioruță de a-și înfrunta colegii și pe superiorii ierahici.
Prin comentariile inserate înainte de transcrierea documentelor din arhivă, Alexandru Valentin Crăciun evidențiează trăsături morale ale lui Ilie Cioruță precum: curajul, ironia, umorul și chiar latura mistică. Astfel, pe parcursul lecturii uiți că citești o biografie, iar figura preotului Cioruță capătă valențele unui adevărat personaj. De asemenea, aș mai aminti și evocarea activității monahului Ilie, de la finalul cărții. Ea întregește biografia lui Iorgu Cioruță, dând mărturie despre viețuirea sa de la mânăstirea Cernica și despre modul său deosebit de pastorație. El nu se mulțumea cu o simplă predică, ci mergea printre credincioși și intra în dialog cu ei pe diverse pasaje din Evanghelie: „Știi ce înseamnă Fericiți cei săraci cu duhul?, Știi ce înseamnă Și nu ne duce pe noi în ispită?”.
După lectura acestei biografii, pot afirma cu certitudine că, deși este o carte de debut, biograful Alexandru Valentin Crăciun mi-a depășit așteptările. A fost o carte revelatoare, din care am înțeles că lupta cu flagelul comunismului nu a fost dusă doar de intelectualii de primă mână, ci și de oameni de condiție medie, care au avut curajul de a se opune nedreptăților sociale. După cum subliniază și biograful, revolta preotului Cioruță nu are un substrat politic/ideologic, ci vine dintr-un elementar bun-simț, din contactul cu realitatea dură observată în umila sa parohie din mediul rural unde regimul comunist a confiscat averile țăranilor, sărăcindu-i în mod sistematic.
