”Proiectul Rosie”, de Graeme Simsion
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, Iași, 2013
Traducere din limba engleză și note de Ioana Văcărescu
Încep cu o definiție, pe care am tot scris-o pe aici, după vizionarea unor filme precum ”Mozart and the Whale” sau ”Adam”: “Sindromul Asperger se caracterizeaza printr-o tulburare a dezvoltarii, in care individul afectat are dificultati in intelegerea modalitatilor de interactiune sociala. Unele calitati care sunt tipice sindromului Asperger, precum memoria excelenta si capacitatea de concentrare, pot creste sansele unei educatii universitare si a unei cariere de succes. Multi oameni cu sindrom Asperger par fascinati de tehnologie si optiunea cea mai frecventa in alegerea carierei este cea de inginer. Totusi, cariera in domeniul stiintific este, fara indoiala, singura in care acestia exceleaza. Intr-adevar, multe personalitati istorice au avut simptome ale sindromului Asperger, inclusiv Wolfgang Amadeus Mozart, Albert Einstein, Marie Curie si Thomas Jefferson.” (Sursa: Sfatulmedicului.ro)
Don Tillman, eroul nostru din ”Proiectul Rosie”, este, în mod clar, suferind de acest sindrom, deși el nu o știe, chiar dacă doctorii i-au spus undeva pe la optsprezece ani că are toate simptomele, dar nu a crezut, și-a continuat viața și a făcut-o cu succes. Ajung la treizeci și nouă de ani, genetician de renume, mustind de inteligență, de inovație și capabil să aprofundeze tot ceea ce îi este necesar, trăind pe baza unui orar bine stabilit și aproape fără erori, își dă seama că îi lipsește un singur lucru: o soție, o companioană, o parteneră de viață care să îi stea alături, fără a-i schimba deloc modul de viață. Proiectul lui în acest sens: Proiectul Soția: ”Un chestionar! Era o soluție atât de evidentă! Un instrument creat cu un scop precis, valid din punct de vedere științific, care să includă întrebările necesare pentru a înlătura candidatele ce irosesc timpul, pe cele dezorganizate, pe cele care discriminează înghețatele, pe cele care se plâng întruna de hărțuire vizuală, pe cele pasionate de cristale, cititoarele de horoscop, obsedatele de modă, fanaticele religioase, veganele, microbistele, creaționistele, fumătoarele, analfabetele științific, homeopatele, astfel încât, în varianta ideală, n-ar fi rămas decât partenera perfectă sau, în cea realistă, o listă scurtă de candidate.”
Nebunia lui Don astfel începe. Dacă până atunci era considerat un om normal (în limitele normalității, oricum), el începe să deraieze de la propriul program, începe să ia decizii iraționale, începe să își încalce propriile reguli și să aibă reacții chiar ilegale. Nu proiectul Soția este cauza, ci una dintre cele care sunt participante la acest proiect, anume Rosie. Fumătoare, aparent lipsită de inteligență științifică, vegetariană cu excepția fructelor de mare ecologice, aflată în căutarea adevăratului tată biologic, pare departe de chestionarul pregătit de Don și foarte departe de ceea ce el își închipuia ca fiind viitoarea parteneră de viață.
După ce o elimină pe Rosie sau măcar își dorește să o elimine, Don face toate eforturile pentru a o descoperi pe adevărata beneficiară a Proiectului Soție. Iată un exemplu: „Numele candidatei era Bianca Rivera și întrunea toate cerințele. Exista un singur obstacol, căruia trebuia să îi dedic ceva timp. Precizase că fusese de două ori câștigătoare a campionatului național de dansuri de societate și dorea ca partenerul ei să fie un dansator profesionist. Părea perfect rezonabil să aibă și ea propriile criterii, iar acesta era unul ușor de satisfăcut. Și știam locul perfect în care să o duc. I-am telefonat Reginei, secretara decanului, și m-am asigurat că încă mai vindea bilete la balul cadrelor didactice. Apoi i-am trimis un e-mail Biancăi și am invitat-o să mă însoțească. A acceptat! Aveam o întâlnire – o întâlnire cu partenera perfectă. Acum aveam zece zile la dispoziție ca să învăț să dansez.”
Graeme Simsion, un nume aproape necunoscut din Noua Zeelandă/Australia, este la primul roman, dar acest roman este pur și simplu delicios. Nu știu dacă autorul are studii speciale pentru categorisirea unor boli precum Asperger sau autismul, dar reușește să imprime acestui roman, scris la persoana întâi, un ritm foarte veridic și realist, de vreme ce eu, ca cititor, nu am putut să las cartea din mână și am început treptat să gândesc întocmai ca personajul principal: acesta nu este deloc diplomat, mărturisindu-și mereu toate gândurile, este complet rațional fără a-și închipui că cineva gândește altceva decât spune, nu ia lucrurile decât literal, fără a se gândi la figurat sau la epitetele sau metaforele conținute de cuvinte, îi e greu să empatizeze sau să își dezvăluie, dacă acestea există, sentimentele. El este un extrovertit din punct de vedere al mediului, un introvertit sălbatic din punct de vedere al schematizării perpetue a propriei vieți. Se poate îndrăgosti un astfel de personaj?
Ei bine, chiar dacă acest roman este undeva previzibil înainte de a trece de jumătatea acestuia, el este inedit și ne uimește la fiecare pas: nu atât acțiunea face acest lucru, ci personajul principal, ceea ce el realizează și gândește. Mereu imprevizibil, mereu împotriva curentului și a prejudecăților noastre, ia decizii care sunt proprii și la care noi nu ne-am fi gândit, amintind pe undeva de celebrul gogoman din ”Le dîner de cons”. Iar aceste decizii nu sunt deloc dramatice, ci amuzante, neașteptate și care de cele mai multe ori îl avantajează fără intenție. ”Proiectul Rosie” este astfel un roman neașteptat de bun, care nu ar putea fi ecranizat, cu siguranță, decât într-un serial cu multe-multe episoade, pentru că un scenarist nu ar putea elimina, fără a comite o ”crimă”, vreo pagină din acest roman savuros.
