Ma asteapta in raft sa o iau si sa o citesc, cam de multa vreme, ‘Cutia cu batrani’ a lui Andrei Oisteanu pe care am cumparat-o la a doua sa editie. La recentul targ de carte Gaudeamus a fost lansata a doua editie si Daniel Cristea-Enache a scris deja despre ea la Observator Cultural: ‘Un roman, Cutia cu bătrîni este numai într-un sens suficient de larg pentru a cuprinde orice. E vorba, în fapt, de două proze, fiecare cu unitatea ei meticulos construită, pe o structură prozastică diferită de a celeilalte. În Cutia cu bătrîni sînt, aşadar, două microromane, cum a observat şi Barbu Cioculescu, alăturate fără a putea fi topite ori, cel puţin, lipite. Comisionarul, plasat primul în sumar prin răsturnarea cronologiei scrierii, se apropie de formula romanului eseistic şi parabolic, frecventată cu rezultate artistice variabile în anii ’70 şi ’80. (Textul a fost scris între iulie 1980 şi februarie 1981, exact pe muchia dintre cele două decenii de socialism real.) În interiorul formulei, care exclude programatic verosimilitatea realistă şi eludează, frecvent, conflictul de aderenţe sociale pentru a înscena unul simbolic, între personaje generice, importantă este tocmai capacitatea prozatorului de a-şi tensiona paginile prin roluri gîndite în opoziţie. ‘
Tot la Observator Cultural mi-a atras atentia cronica unei carti cu un subiect ‘Inventarea poporului-națiune – Cronici din România și Europa Orientală 1973-2007’ si scrisa de un autor Claude Karnoouh care au starnit si vor starni controverse in spatiul intelectual romanesc: ‘Fundamentele bibliografice ale lui Karnoouh nu vin dinspre cîmpul nationalism studies. Chiar dacă tratează „inventarea poporului-națiune“ (e vorba despre „poporul-națiune“ „român“, desigur), după cum spuneam, nu din teoreticienii și analiștii recenți ai naționalismului și ai fenomenului națiunii se hrănește argumentația sa. Eșafodajul explicativ și critic al lui Karnoouh pornește de la Herder și de la filozofia Luminilor. Căutînd geneza inventării „românilor“, Karnoouh consideră momentul iluminist ca fiind fundamental. Nimic nou ori surprinzător pînă aici, însă spiritul critic al antropologului francez merge mai departe și descifrează cum tensiunea dintre rațiunea individuală a Luminilor și cea herderiană, „cuprinsă în forța expresivă a limbii populare“, s-a înclinat, în Europa de Est, în favoarea celei din urmă. Iar acest lucru s-a petrecut în ciuda faptului că cele două tipuri de Rațiune s-au născut din proiecte emancipatorii asemănătoare. Situația este aceeași în spațiul românesc: prin intermediul filozofiei lui Herder, Luminile s-au transformat aici într-un proiect modernizator și etnicizant deopotrivă. Pe fundalul acestor pulsiuni contradictorii, elitele au pus umărul la transformarea tradiției în folclor, acesta devenind astfel un soi de principiu unificator, produs de sus în jos, dăinuind în timp. În același timp, el a devenit și un principiu legitimizant. Tensiunea dintre proiectul modernizator al statului-națiune românesc și veșnica întoarcere la „tradiție“, „arhaism“ ori „comunitarism rustic“ se regăsește în ontologiile căutînd esența „românității“ în diferite interpretări ale ruralului. În această cheie, Karnoouh îi analizează pe Blaga ori pe Noica, în cel din urmă caz folosindu-se de un bogat vocabular heideggerian, reușind și astfel să sublinieze continuitățile ideologice existente în spațiul românesc de la primele tentative de „inventare“ a națiunii încoace.’
‘Vietile paralele’ al Florinei Ilis promite a fi una dintre cartile cele mai intrigante aparute in ultima vreme. Despre romanul de peste 700 de pagini al carei conspiratie istorico-literara il are ca erou pe Mihai Eminescu scrie Marius Chivu in ‘Dilema veche’: ‘toată cohorta de agenţi şi informatori infiltraţi în viaţa lui Eminescu din viitor (printr-un proces numit „marşrutizare“, asemănător celui din povestirea „Adjustment Team“ de Philip K. Dick), unii chiar deghizaţi pentru a-i provoca schimbările de personalitate şi accesele paranoice, fac parte dintr-o amplă operaţiune pusă la cale de un Serviciu secret din cadrul Direcţiei de Prapagandă şi Cultură. Uzînd de falsuri şi dezinformări, această monstruoasă, la propriu şi la figurat, operaţiune are drept scop „recuperarea dirijată a literaturii“, „remanierea anumitor evenimente literare ce se vor reevaluate“ conform politicii jdanoviste de a rescrie şi controla trecutul. Eminescu ajunge, astfel, să fie supravegheat din viitor, iar biografia lui – deturnată, în vederea unui postum control ideologic, ce variază în funcţie de perioada politică. Căci între sfîrşitul anilor ’50 stalinişti (cînd se deschide dosarul de supraveghere al lui Eminescu) şi Tezele din iulie, accentele ideologice se schimbă, demascarea publică a autorului de scrieri contrarevoluţionare şi pericolul mitizării poetului naţional îşi pierd relevanţa odată cu noua orientare a Partidului de la începutul anilor ’70. Pe modelul de lucru al Securităţii, sînt anchetaţi şi recrutaţi ca agenţi informatori inclusiv Titu Maiorescu, Veronica Micle sau doctorul Al. Şuţu, corespondenţa este interceptată, domiciliile sînt percheziţionate, manuscrisele sînt analizate şi inventariate, un eminescolog cu trecut pătat şi proaspăt recrutat analizează opera şi biografia poetului pentru a i se determina gîndirea politică şi a-i găsi punctele slabe, este conturat un posibil „lot Eminescu“ etc. Dosarul de Securitate creat de toată această reţea de informatori infiltraţi în trecut care (re)povestesc cu gurile lor străine viaţa poetului conţine însă şi informaţii din viitorul postcomunist, căci apar consemnate şi „conjuraţiile politice“, conspiraţiile legate de moartea lui Eminescu, teoria ocultei evreieşti care circulă pe Internet, inclusiv acţiunea de demitizare a receptării pusă la cale de revista Dilema.’ Complicat si interesant.
Aurora Liiceanu scrie la BookMag despre o carte apetisanta ‘Amintiri din bucătăria lumii. Mică antologie de gesturi, stări și gustări’ de Matei Pleșu: ‘Cartea cuprinde multe rețete și, până la urmă, nici nu contează că nu le putem face, pentru că ele sunt urmate de mici întâmplări și mici crâmpeie de istorie socială și de antropologie culturală. Supa-cremă a la Kiseleff – cine nu știe de acest nume de bulevard? – ne trimite, după descrierea rețetei, la amorul ilicit și reciproc a lui Pavel Kiseleff pentru Alexandrina Bagratian, fiica prințesei Zoe Văcărescu și a căpitanului rus Alexei Kirilovici Bagratian-Muhavski. „Prințul criticilor“ Jules Janin a inspirat rețeta limbilor-de-mare.’
Alice Teodorescu scrie la bookblog.ro despre una dintre traducerile recent aparute ale unuia dintre scriitorii mei preferati de science-fiction Arthur C. Clarke: ‘O carte ce provoacă imaginația cititorului, Rendez-vous cu Rama prezintă, în același timp, povestea comandantului Norton și a colegilor săi de pe Endeavour, dovedind, încă o dată, cât de versatilă este natura umană și cât de fină este limita dintre curaj și nebunie. Explorarea lui Rama devine explorarea fiecăruia dintre ei, o călătorie exterioară și interioară în același timp, plină de revelații și întrebări existențiale. De altfel, narațiunea se complică în momentul în care acest obiect gigantic artificial începe să își dezvăluie din secrete, prezentând munți, oceane, orașe sau viață (însă nu viața cunoscută oamenilor, ci una pe care merită să o descoperiți singuri, citind romanul), pentru ca, în final, să producă mai multe întrebări decât răspunsuri. ‘
(Dan)
Valentin scrie pe site-ul Semne Bune despre romanul „Toate bufnitele”, de Filip Florian, o carte pe care abia astept sa pun mana: „Puțini scriitori au înțeles rolul cuvintelor, oricât de paradoxal ar suna. Majoritatea cred că cuvintele sunt bune doar pentru a se face înțeleși sau pentru a spune o poveste, dar puțini au conștientizat că pe lângă funcția de comunicare, cuvintele pot avea și alte scopuri, sensuri sau roluri. De exemplu, acela de a crea frumusețe prin simpla lor punere unul lângă celălalt, care nu este atât de simplă, dar care poate lumina practic foaia de hârtie (sau monitorul, ca să fim moderni). Unul dintre scriitorii care au înțeles minunăția cuvintelor este Filip Florian și nu numai că a înțeles, dar și-a dat toata silința să lumineze cerul ficțiunii, jucându-se gingaș cu limba română.”
Festivalul International de la Literatura de la Bucuresti s-a desfasurat saptamana trecuta. A fost o editie de succes, despre care s-a scris mult prin blogosfera si pe retelele sociale. Iata ce spune Constantin Pistea despre prima zi a FILB 2012: „Prima seară de FILB, ediţia a V-a, mi-a prilejuit întâlnirea a doi scriitori de care nu citisem nimic, chiar dacă au fost traduşi cu numeroase romane la Polirom. Jonathan Coe şi Will Self, doi britanici. Interacţiunea dintre ei a semănat cu ceea ce se întâmplă când se întâlnesc în public Ion Ţiriac şi Ilie Năstase… Întrebările excelente ale moderatoarei Luiza Vasiliu au primit răspunsuri detaliate, amabile şi, de multe ori, picante, cei doi scriitori dialogând între ei de multe ori. A ieşit o seară foarte frumoasă (poate cea mai din întreaga istorie a festivalului) care anunţă o ediţie a FILB de neratat. „
Despre ziua a doua, gasim amanunte la Dragos, pe blogul sau Chestii livresti: „am văzut un filip florian destul de îndârjit, care, tot repetând că e posibil să nu aibă dreptate, a vorbit despre obsesia aproape maladivă pentru literatură pe care trebuie să o aibă scriitorul, pentru a se apuca de scris. despre faptul că scrie greu, cel mai mult a scris 11 pagini într-o lună, la o bursă de creație, la tescani.”
Despre ziua a treia la FILB 2012, scrie Ionuca: „Scriitorii din seara asta nu au fost exuberanți, nu ne-au făcut să râdem în hohote, nu se numără (încă) printre preferații mei, dar au fost o companie atât de plăcută, încât am uitat de orice altceva. Și mi se pare că în seara asta s-a discutat mai mult despre literatură ca până acum.”
Pe Bookblog, o recenzie interesanta asupra ultimului roman al lui Don DeLillo aparut in traducere romaneasca, Punctul Omega. Recenzia este semnata de Cristina Stancu: „Romanul lui DeLillo transmite ceva mai mult decât pendularea universală dintre iubire şi prietenie, el lasă să se străvadă accentele dramei omului modern, care nu ştie cine e, dar ar vrea să afle şi tocmai atunci când se apropie de adevăr, îşi pune mâna la ochi sau cum ar spune domnul Richard Elster.”
Dan Liviu-Boeriu scrie pe blogul personal o recenzie aparuta si in revista Accente, despre ultimul roman al lui Radu Aldulescu, Cronicile genocidului: „Scriitor de prim rang al literaturii noastre din ultimele două decenii, Aldulescu găseşte mereu dozajul perfect între ficţiunea antrenantă şi subtextul moralizator. Este, cred, cel mai puternic promotor al realismului de tip nou, unde intenţia „revoluţionară” e substituită cu izbânda estetică. Şi, peste toate acestea, este şi unul dintre puţinii autori de la noi care au format, într-un ritm constant şi tenace, un ciclu romanesc ce dezbate aceleaşi teme: marginalitatea, periferia, lumea viciului şi a luptei primitive pentru supravieţuire.”
Adina B. de la Blog de carti isi dezvaluie impresiile (pozitive) despre prima carte a scriitoarei britanice J.K. Rowling dupa seria de succes comercial Harry Potter. E vorba de The Casual Vacancy: „Mi-e limpede faptul că The Casual Vacancy nu va avea succesul cărților cu Harry Potter – foarte mulți se vor plânge că își doreau altceva, foarte mulți critici care au mângâiat-o pe creștet când scria cărți pentru copii o vor lua de sus, foarte mulți vor spune că ar fi trebuit să publice romanul sub pseudonim pentru ca să se vadă că merita să fie publicată. E clar însă pentru mine că Rowling poate să devină o autoare serioasă de cărți pentru adulți și că cei care au băgat-o în cutiuța rezervată autorilor ușurei ar fi trebuit să înghită cheia, dacă doreau să o păstreze acolo.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-„Acasa. O istorie a vietii private”, de Bill Bryson
-„Invata-ma sa traiesc”, de Madeleine Davidsohn
-„Raptul Basarabiei 1940”, de Ion Şişcanu
-„Alexandru Arşinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei”, de Maria Capelos
