Laszlo Alexandru si-a incheiat saptamana trecuta ciclul de articole dedicate cartii lui Andrei Klein ‘Lea, Povestea familiei mele’: ‘Andrei Klein nu e un scriitor în adevăratul înţeles al cuvîntului. Nu e preocupat să rotunjească frazele, să le împodobească stilistic, să evite cacofoniile. Dar înţelege să-şi facă datoria de martor al destinului stupefiant al familiei sale. A primit ca moştenire de la mătuşa Mariska un pachet de scrisori. (E bine că a primit şi asta. Verişoara Jaffa, crescută de aceeaşi Mariska, n-a moştenit nimic.) Le-a citit conţinutul şi a rămas adînc tulburat. Şi-a asumat misiunea de-a aduce la cunoştinţa publică cele întîmplate. Nu finalitatea artistică i-a stat în intenţii, de-a lungul anilor cît a lucrat la compunerea acestei cărţi extraordinare.’
Sub titlul ‘Literatura ca autocritica nationala: Ioan T. Morar si curajul asumarii trecutului’ Vladimir Tismaneanu scrie despre romanul ‘Negru si rosu’ aparut la Polirom: ‘Aceasta cutremuratoare carte, scrisa intr-un registru stilistic deliberat minimalist, fara nicicun fel de hiperbole si inflorituri retorice, emancipata de orice patetism, trista si coplesitoare precum subiectul ei, precum norii plumburii adunati deasupra Odessei in flacari, ar trebui studiata in licee la cursurile de literatura romana ca parte a unei bibliografii indispensabile. Una care exploreaza in profunzime ce-a insemnat secolul ideologiilor “purificatoare”, al lagarelor de concentrare si al deportarilor in masa. Este vorba de un veac dominat de ceea ce Mircea Mihaies numeste “satanica roata a norocului”. Diavolul s-a intruchipat in istoria acelui secol de o violenta fara precedent, iar Ioan T. Morar, asemeni lui Dinu Pillat in “Asteptand ceasul de apoi”, despre demonism vorbeste in cartea sa.’
La ‘Ce am mai citit’ Wilkins Micawber scrie despre un roman de debut: ‘Agenţia lui Cristian Ardelean, roman câştigător al concursului de debut organizat de Cartea Românească în 2012, pare să se înscrie în categoria cărţilor what-you-see-is-what-you-get, în sensul că ce-i în guşă-i şi-n căpuşă. Nu tu rafinamente narative, universuri sofisticate sau personaje pe care e greu să pui degetul. De la cap la coadă totul se vrea de o simplitate dezarmantă, iar strategia adoptată de autor, cea a confesiunii unui personaj narator, nu e nici nouă, nici zguduitoare ca idee în sine. Asul pe care pare să fi dorit să şi-l păstreze în mânecă romancierul este cel al poveştii bine alcătuite, fără timpi morţi, cu încheieturi bine sudate, în fine, cu „poantă” şi ar fi nedrept să nu îi recunoaştem o anume abilitate în modul în care îl joacă atunci când îi vine vremea.’
Cristian Foarfa de bookaholic.ro ne recomanda ’10 terase din Bucuresti unde poti sa citesti sau sa lucrezi’. Una pe care o cunosc si eu este ‘Cărturești Verona – Arthur Verona 13-15 – Mi se întâmplă des primăvara sau vara să stau la Verona câte o zi întreagă. Mă duc “5 minute” să-mi iau cărți din librărie și rămân acolo, să mă apuc de una dintre ele, să-mi iau o limonadă, apoi a doua și așa mai departe. E un loc bun și aerisit, cu atmosferă faină care “miroase” a cărți.’. Celelalte recomandari le puteti afla de la sursa.
(Dan)
Razvan van Firescu scrie pe blogul sau despre cartea de proza scruta a laureatei premiului Nobel pentru literatura, Alice Munro, ”Prea multa feririre”. Verdictul sau este entuziasmant: ”După ce am avut parte de abonimabila scriitură din Hoțul de cărți, povestirile lui Alice Munro au venit precum o binecuvântare. Problema este că, după ce citești porcării, orice carte bine scrisă te face să crezi că ai dat peste o capodoperă, orice propoziție bine construită, logică și, doar decentă te pot extazia mai mult decât ar face-o în mod obișnuit. Motivul pentru care am ezitat atât să scriu despre al doilea volum citit de povestiri al autoarei a fost tocmai această impresie că, de fapt, sunt doar prea fericit că citesc o carte scrisă bine. Din fericire, Alice Munro chiar scrie bine și frica mea că sunt doar un șoricel prins în capcana unor cuvinte bine alese a fost nefondată.”
Anca Giura de la Evaziuni Spontane se (re)intalneste cu Amos Oz, odata cu lectura cartii ”Sotul meu, Michael” (despre aceasta a scris Codrut pe Filme-carti.ro): ”Tristeţea frumoasei şi pasionalei Hanna pe care blândeţea soţului nu o poate consola face din ea un personaj plin de forţă. Tăcută şi interiorizată, ratată şi misterioasă, ea este o Emma Bovary adusă în secolul XX, femeia care nu mai poate visa cu ochii deschişi, compensându-şi viaţa cu fantasmele nopţii. Sesizând complexitatea relaţiilor erotice dintre intelectuali, această specie care complică totul, ,,Soţul meu, Michael’’ reprezintă un leac pentru toate tipurile de singurătate, un autovaccin literar de o profunzime desăvârşită.”
Pe blogul Raft de carti, o recenzie a unei carti clasice, Utopia, de Thomas Morus, o lectura pe care trebuie sa o parcurga toti adevaratii cititori: ” Este o utopie comunistă, în care proprietatea privată, văzută ca sursa tuturor relelor, a fost complet abolită și se aplica regula „de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi”. Oamenii muncesc doar 6 ore pe zi, dar este destul din toate pentru toți, căci se produc doar lucruri realmente necesare. Toți iau masa în comun, în cantine. Toți poartă aceleași haine, cu același croi și aceeași culoare, cea naturală a firelor. Pietre prețioase folosesc doar la jucăriile și podoabele copiilor, aur doar la oalele de noapte și la lanțurile și însemnele sclavilor. Căci în societatea aia perfectă există sclavi: unii sunt condamnați de drept comun, alții străini care preferă sa fie sclavi în Utopia decât muritori de foame acasă.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”7000 de zile în Siberia”, de Karlo Stajner (III)
–”Mesagerii ploii”, de Ismail Kadare
–”Cutia cu bătrâni”, de Andrei Oișteanu
–”Redescoperind Drumul Mătăsii. Din China și munții Asiei Centrale în Iran și Turcia”, de Colin Thubron (I)
