La Jurnalistan.ro gasim un interviu al Magdei Gradinaru cu Andrei Oisteanu ‘despre legionarismul lui Eliade, asasinatul neelucidat al lui Culianu și ortodoxism în zilele noaste’: ‘M.G.: Credeți că dacă Eliade și-ar fi asumat trecutul legionar, s-ar fi schimbat ceva? Ar fi fost altfel receptat în Israel, de pildă? A.O.: E greu de spus. Din perspectiva asta trebuie să fii curajos ca să vorbești, trebuie să fii curajos ca să taci. E o dilemă. Eliade a ales-o pe aceasta: să nu răspundă și să nu vorbească, convins fiind că explicațiile sunt inexplicabile, că va pierde dacă va explica. Bineînțeles că o asumare, exterioară și interioară, ar fi fost de preferat. Cioran însuși a făcut-o în stilul lui, en passant, ludic. În 1990, el și-a republicat o carte sinistră. Din acest punct de vedere, Eliade nu se compară cu Cioran, Cioran a fost un despletit legionar și antisemit în anii ‘30. Cartea lui, “Schimbarea la față a României” este scandaloasă. El era despletit, în sensul că cerea, zice: îmi doresc o Românie cu populația Chinei și destinul Franței. Cam de aici pornea el în delirul său juvenil.’
SemneBune publica un poll despre ‘Ce cărți ne-au dat insomnii în 2014?’. Mi-au placut selectiile Andreei Banciu, co-fondator si redactor-sef al portalului: ‘De obicei, tind să cred că literatura este rețeta potrivită pentru vindecarea insomniilor de zi cu zi. Nimic mai bun să te scape de agitația cotidiană (și epuizantă), decât o carte bună. Dacă stau să mă gândesc bine, totuși, Matei Brunul al lui Lucian Dan Teodorovici mi-a marcat câteva nopți, în timp ce îl citeam, și încă vreo câteva, după ce l-am terminat. Matei Brunul este unul dintre volumele în urma cărora mi-a fost fost greu să trec la următoarea lectură. O carte care se lipește de creier, te consumă, te stârnește și nu îți permite să te oprești. Și București, praf și sânge, al Małgorzatei Rejmer a fost un volum care mi-a ocupat creierul o vreme bună, dând naștere unor întrebări pe care ori nu mi le pusesem în mod real, până în acel moment, ori le ignorasem în mod inconștient, pentru că astfel de întrebări despre trecutul, identitatea și percepția societății în care trăiesc au răspunsuri incomode.’
Bogdan de la Mindporn scrie despre ‘Bulevardele de centura’ a lui Patrick Modiano: ‘Bulevardele de centură e o carte destul de ciudată prin lipsa mizei evidente și a unei narațiuni oarecare. Lucru care-i bun, după cum vă puteți da seama. Lucruri de întâmplă, un pic de background story, un pic de context politic, și o întreprindere a personajului principal total pe lângă toate astea. În plin regim de la Vichy îți cauți tatăl evreu care se ocupă de afaceri necurate și spălări de bani – doar pentru astea ar fi executat pentru trădarea statului – pentru că ți s-a sculat într-o zi, la zece ani după ce a încercat să te omoare, că s-ar putea să aibă nevoie de tine? Tonul nu este ironic, cel puțin nu asta vreau, ci să prezint puțin din irelevanța poveștii mari în această poveste mică.’
(Dan)
Halebarde, Halebarde este probabil textul cu care va voi reapuca si eu de Jose Saramago, un autor caruia i-am citit prea putine carti. Despre acest text inedit, un roman neterminat, scrie Constantin Pistea: „Halebarde, halebarde” e ca o scrisoare de la cineva drag, descoperită întâmplător într-o mapă veche, care-ţi trezeşte în minte imagini uluitoare, fără de care ai fi altul. Cum îmi place Saramago, deşi (încă) nu i-am citit toate cărţile, volumaşul acesta mi l-a reamintit şi mi-a dat posibilitatea să-i mai simt o dată stilul. Este uimitor cum numai din câteva pagini poţi recunoaşte un scriitor. Şi nu vorbesc despre chestiunile particulare la Saramago, numele scrise cu litere mici sau frazele lungi, cu dialogurile legate, fără punct, cu raţionamentele, presupunerile şi deducţiile sale, ci mai degrabă de Saramago ca întreg, ca narator cu un ochi critic-ironic şi cu altul amuza(n)t-sarcastic, cu capacitatea sa deosebită de a analiza psihicul uman şi cu raportarea sa constantă la probleme profunde ale umanităţii, dacă nu uşor jucăuşe (cum mi s-a părut în „Pluta de piatră”, cu desprinderea peninsulei de continent), atunci în mod clar rodul unei bucurii aproape infantile de a trata subiecte care-l preocupau.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Vrăjmaș”, de Liviu Ioan Stoiciu
–”În fugă. Autobiografia”, de Ronnie O’Sullivan
-”Drumul Crucii. Amintiri de pe fronturi și din gulaguri”, de Aurel State (I)
–”Laur”, de Evgheni Vodolazkin
-”Stalin. Curtea țarului roșu”, de Simon Sebag Montefiore
–”O poveste cu Horațiu”, de Doina Papp
–Interviu Florina Pîrjol: ”Scrisul este una dintre cele mai mari bucurii ale mele”
