Adriana Gionea scrie pe Postmodern.ro despre ”Gramatica lui Dumnezeu”, o carte semnată de Stefano Benni, iar titlul articolului atrage – ”25 de povestiri care nu le vor plăcea habotnicilor”: ”Gramatica lui Dumnezeu este precum viaţa. Are şi momente în care vei râde în hohote, dar şi tristeţe. Şi cruzime, dar şi rezerve infinite de compasiune şi duioşie. Şi profunzime, dar şi adânciri în frivolitate. Ai putea considera volumul un dicţionar al frământărilor ce îl apasă pe omul de azi, însă reinterpretate într-un mod năstruşnic sau grotesc-metaforic. Fără a duce în derizoriu suferinţele personajelor sale, Benni adoptă un ton ludic acolo unde este prea multă suferinţă. Presară candoare peste lumea unor marginali fără scăpare, deschide o fereastră spre absurd pentru a demonstra cât de complicată poate fi mintea unui om simplu şi le dă o lecţie stupefiantă celor ce se hrănesc mereu cu suferinţa celor din jur. Vei afirma că Stefano Benni face parte din categoria scriitorilor care îţi dau convingerile peste cap exact când eşti tentat să afirmi că nu te mai poate surprinde nimic în materie de originalitate sau de tragicomic în redarea unor drame umane apăsătoare. Tranformându-şi fiecare povestire despre maladiile sufleteşti ale societăţii într-o parabolă sau într-o satiră ce frizează halucinantul, Stefano Benni îi oferă cititorului posibilitatea de a evita acea lectură sufocantă, greu de îndurat.”
Dacă tot suntem în perioada Crăciunului, vorbim și despre cărți despre Crăciun. Astfel, Constantin Piștea a citit două cărți pe acest subiect, ”Zile de Crăciun”, de Jeanette Winterson și ”Fetița care a salvat Crăciunul”, de Matt Haig (mai jos puteți citi și recenziile mele la aceleași cărți). Despre a doua carte, el spune: ”Scriitura lui Matt Haig e ca vinul fiert băut afară, în frig. Dulce, uşor ameţitor şi cu puţin optimism infiltrat în sânge la fiecare gură. Haig poate deveni un clasic în literatura de Crăciun şi sunt convins că are deja un public tânăr numeros în România, chiar dacă nu e totul o veselie în cărţile lui, ba chiar pe alocuri se lasă cu durere. Ori poate că tocmai de asta place, că nu devine siropos şi că, în sacoşă cu magia sărbătorii pune şi ceva din partea urâtă a vieţii, cu cei care se prezintă drept prieteni, dar ne vor mai degrabă răul, şi cu imprevizibilul la care ţi se cere mereu să te adaptezi.”
Colegul nostru, Dan Romașcanu, scrie pe blogul său despre ”Cărțile anului 2017”. Printre ele, ”Călătoria în timp. O istorie”, de James Gleick: ”Americanul James Gleick este autorul câtorva cărți care analizează impactul tehnologiilor moderne asupra lumii în care trăim și societății contemportane, între care cea mai de succes a fost ‘Chaos’. Cartea sa cea mai recentă este ‘Time Travel: a history’ apărută în traducere românească în editura PUBLICA sub numele ‘Călătoria în timp: o istorie’. Ficțiune sau realitate, posibil sau imposibil, mit sau obiect de cercetare științifică – călătoria în timp, cu promisiunile și paradoxurile sale, a fascinat și fascinează omenirea. Cartea lui Gleick exploră domenii diferite, de la fizică și filosofie, la artă și literatură, și o face într-un mod care atrage atât cititorii de ficțiune cât și pe cei pasionați de stiinta.”
Dacă tot e vremea bilanțurilor și a topurilor de final de an, iată un articol pe Scena9.ro, respectiv ”7 cărți pe care să le faci cadou Crăciunul ăsta”. Luiza Vasiliu recomandă ”Viața ficțiunii după o revoluție”, de Radu Cosașu: ”Radu Cosașu e cel mai puțin cunoscut scriitor extraordinar de la noi și ar fi timpul ca fan club-ul lui să crească. Apoi, pentru că s-a născut în 1930, a traversat o mare parte din România ultimului secol și și-a păstrat o privire lucidă și caldă asupra țării ăsteia și-a oamenilor ei. Mi-l imaginez retrăgându-se mereu la biroul unde lucra la seria Supraviețuirilor sau la textele despre cinema sau la cronicile sportive sau la bucățile „Din vieața unui extremist de centru”, publicate ani la rând în Dilema, scoțând o lupă și-un telescop și uitându-se la istoriile mici și mijlocii mai întâi de-aproape și apoi de foarte departe, extrăgând din ele esența lui „Să luăm totul în tragic și nimic în serios”, o frază preluată ca o parolă secretă de cititorii lui feroce.”
Romanul ”Orașul închis”, de Viorica Răduță, mă așteaptă și pe mine de ceva timp în teancul de urgențe. Poate că articolul scris de Dana Pârvan pe Bookaholic.ro, care consideră că volumul este excepțional: ”Plecând de la acest experiment de exterminare a deținuților politici, pus la cale de comuniști, Viorica Răduță a scris unul dintre cele mai bune romane din literatura română. Orașul închis este un roman absolut surprinzător, cu o scriitură poetic-metaforizantă, aluziv-abrazivă, amintind de stilul Hertei Müller. E o proză solicitantă, pe a cărei suprafață nu poți aluneca, cu efecte de adâncime și de lungă durată. Amestec de viziuni, întretăieri de planuri temporale și spațiale, întrepătrundere de afară/înăuntru. Imagini fruste în care mocnesc senzații dureroase, difuze, tensiune interioară contaminată cu fantasme, secvențe poematice ce pătrund în straturile interioare ale realității – cam așa ar putea fi descris romanul Vioricăi Răduță.”
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Maimuță și esență”, de Aldous Huxley
-”Zile de Crăciun”, de Jeanette Winterson
-”Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, de Yuval Noah Harari
–”Juniper. Fetița născută prea devreme”, de Kelley și Thomas French
-”Fetița care a salvat Crăciunul”, de Matt Haig
-”Moartea unei călăuze pe râu”, de Richard Flanagan
–”Vremuri second-hand”, de Svetlana Aleksievici
