Am citit si recenzat pentru filme-carti ‘Evreii si cuvintele‘ – eseul scris de Amos Oz in colaborare cu fiica sa Fania Oz-Salzberger. Am remarcat deci cu bucurie ca aceasta carte publicata de Humanitas in seria dedicata lui Amos Oz a fost remarcata si de Dana Jenaru de la bookaholic.ro: ‘Cei doi aleg drept unitate de măsură a istoriei evreiești cuvintele și privesc continuitatea ca fiind mai ales una textuală. Foarte important este că această privire este aruncată de doi evrei israelieni laici, care nu cred în Dumnezeu (dar pentru care laicitatea nu e rupere cu tradiția, ci doar o înțelegere diferită a lumii și a omului, una realizată dacă nu în liniște, măcar în libertate, efervescența intelectuală, întrebările fiind mai importante decât răspunsurile) și a căror identitate evreiască nu este dată de credință: „Pentru evreii seculari ca noi, Biblia ebraică reprezintă o creație umană magnifică. Exclusiv umană. O iubim și o punem sub semnul întrebării”. Biblia devine un obiect al admirației.’
Centenarul nasterii lui Brancusi este marcat si de numeroase articole in blogosfera. Iata de pilda ce scrie Marcel Frandes de la liternet.ro: ‘Cum a fost înţeleasă semnificaţia Coloanei sacrificiului infinit de către unii „receptori de artă”? Fiindcă pe locul unde a fost amplasată, Coloana infinitului, la Tg.-Jiu, fusese un obor, după înălţarea ei, ţăranii îşi legau vitele de ea. Apoi, prin anii ’50 un tractorist a încercat să dărâme Coloana, dar lanţurile s-au rupt. Au încercat nemţii şi ruşii, în al Doilea război Mondial să o doboare cu tancurile. Dar nu au reuşit. Unii „critici” i-au reproşat lui Brâncuşi că ar fi trebuit să amplaseze în vârful Coloanei statueta unui cal sau a unui vultur. Ei nu au înţeles deloc mesajul artistic al operei brâncuşiene.’
Vladimir Tismaneanu publica pe blogul sau un text interesant despre ‘Mesianism și revoluție: Ipoteze despre Marx și marxism’: ‘În viziunea lui Marx, revoluția trebuie să fie totală, globală, permanentă, până când umanitatea reușește saltul din imperiul necesității (sărăcie, inechitate, injustiție) în cel al libertății. O asemenea revoluție mitologizată nu a avut nicicând loc. De dragul ei, în orice caz, milioane de oameni s-au înrolat în mișcări mesianice, purificatoare, revoluționare, învestite cu o aură carismatică. Filosofia politică a lui Marx proclamă sfârșitul politicii prin salvare revoluționară. În această perspectivă, salvarea revoluției constituie premisa salvării umane. Marxismul a fost o formă de radicalism politic inspirat de o fantasmă mitologică a salvării umane. Salus revolutionis, suprema lex.’
Lya Beniamin scrie in Baabel despre ‘Jehuda Bauer despre unicitatea Holocaustului’ – ganduri care i-au fost declansate de citirea unei relatari de la lansarea unei carti despre lansarea cărţii privind genocidul armenilor şi Soahul. Fara a fi neaparat de acord cu teza lui Bauer reiau unul dintre argumente: ‘Dar dacă Holocaustul a fost global , în sensul că s-a preconizat omorârea tuturor evreilor din Europa şi apoi şi din celelalte continente, genocidul armenilor a fost limitat din punct de vedere geografic. A cuprins armenii din teritoriul turcesc. Nu s-a urmărit exterminarea poporului armean de pretutindeni . Armenii din Ierusalim , aflat sub ocupaţie otomană, nu erau vizati. În general, nu a existat o ideologie antiarmeană, care să demonizeze poporul armean în totalitatea sa.’
(Dan)
Ema Cojocaru a scris în Lecturile Emei despre Îndrăgostirile lui Javier Marias: ”Javier Marías atinge multe subiecte în Îndrăgostirile, cum, de altfel, face și în celelalte romane – subiecte în esență banale, de care toți ne lovim mai devreme sau mai târziu, care sunt puncte de plecare pentru o lungă înlănțuire de idei. Acesta este și unul dintre aspectele care îmi place la romanele lui Marías: analiza minuțioasă a unor teme comune, pe care omul obișnuit nu își ia răgazul de a le aprofunda, deși fac parte din viața sa de zi cu zi, și formularea unor observații care pentru mulți doar stăruie la granița înțelegerii, fără a pătrunde în gândirea conștientă. Pe scurt, este o filosofie accesibilă a existenței cotidiene, în care ne regăsim cu ușurință, dacă avem răbdare și, mai ales, afinitate pentru stilul dens și alambicat al autorului spaniol. Nu este neapărat și cazul romanului de față, care mi s-a părut mult mai ușor de citit decât celelalte – iar unele subiecte au fost tratate mult mai bine în Inimă atât de albă și Mâine în bătălie să te gândeşti la mine.”
Zilele următoare voi citi și eu Porumbelul lui Patrick Suskind. Până atunci, mi-a făcut plăcere să citesc câteva rânduri despre acest roman, scrise tot de Ema Cojocaru, de data aceasta pe Bookaholic: ”Mi-a plăcut felul în care este scris și construit romanul, modul în care Patrick Süskind orchestrează tensiunea crescândă și zbuciumul sufletesc al protagonistului, privind lumea prin ochii acestui om singuratic și decepționat, surprinzând toate detaliile mărunte legate de existența sa lăuntrică și o viață care circulase pe o orbită închisă în interior. Trăim alături de Jonathan Noel panica, frământarea, nesiguranța, simțim odată cu el prăbușirea unei lumi odinioară stabile, întrezărim un viitor prestabilit făcut țăndări, un sens al vieții mânjit de lașitate, găinaț și pene.”
Sever Gulea scrie pe blogul Libris despre un roman de care, recunosc, nu am auzit nimic, ”Zona Zero”, de Lavinia Călina. Iată concluziile sale: ”Romanul Laviniei Călina are tot ce îi trebuie pentru a intra în galeria respectabilă a distopiilor zombi: atmosferă convingătoare, personaje imprevizibile, înfruntări pline de supspans dar şi momente de tensiune şi pândă, toate evocând o lume care actualizează, în situaţii limită, dimensiunea luminoasă dar şi dimensiunea întunecată a umanităţii. Este un prim popas ficţional binevenit, amprentat discret cu repere autohtone, într-un univers cu mare potenţial narativ.”
Solenoid continuă să stârnească multe discuții prin revistele literare și prin blogosferă, este probabil cel mai comentat roman al ultimilor ani. Am citit și articolul de pe Călăuza, în ultima săptămână, care încheie (nota 3,5/5): ”Există episoade întregi care nu adaugă nimic cărții, și care tăiate ar face textul mai suplu și romanul totodată mai percutant și mai accesibil. Multe din transcrierile de Jurnal sunt superflue, la fel tot episodul „Nicolae Vaschide” de exemplu. De la peste 800 de pagini probabil că romanul ar fi putut ajunge cu ușurință la sub 500 – un obiect poate mai puțin impozant în bibliotecă, dar cu mai mulți cititori, și mai digerabil. E păcat, și nu cred că editorul i-a făcut un serviciu lui Cărtărescu publicând Solenoidul așa. Nu mai vorbesc că o astfel de cărămidă devine practic intraductibilă. Dar mi-e greu și să o recomand cuiva care o poate citi în română: cititorul fără exercițiu se va rătăci în desișul cărții, cel de anduranță va fi probabil dezamăgit încă înainte să o termine. Potențialul există, dar mi s-a părut că în loc să fie o capodoperă literară, Solenoid-ul a devenit doar un masiv templu închinat idiosincraziilor lui Cărtărescu. Dar nu fusese Orbitor-ul de ajuns pentru asta?”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Prima iubire. Apele primăverii”, de I.S. Turgheniev
-”Imperiul fetelor bătrâne”, de Liliana Corobca
-”Povestea lui Cosmin care a plecat de acasă să cunoască viața”, de Karin Gundisch
-”Destin în bătaia vântului”, de Evghenia Ghinzburg
–Interviu Radu Pavel Gheo: ”Tot mai puțini români citesc cărți. Riscăm să devenim tot mai proști”
–Fragment în avanpremieră: ”Frica. Scrisoare de la o necunoscută”, de Stefan Zwieg
–Fragment în avanpremieră: ”Nebun, rău și periculos. Autobiografie”, de Ranulph Fiennes
