”Nobila doamnă din Yodo”, de Yasushi Inoue
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2016
Traducere de Magdalena Ciubăncan
Japonia a cunoscut, de-a lungul veacurilor, multe perioade tulburi, iar Sengoku (c. 1467 – c. 1573) este una dintre cele mai sângeroase. Conflictele militare aproape constante, intrigile politice și fulgerătoarele răsturnări sociale sunt elementele catalizatoare care au dus la conturarea unei stări generale de nesiguranță ce s-a imprimat în spiritul acestei epoci. Apariția misionarilor creștini (1549) și introducerea treptată a armelor de foc care au redus semnificativ puterea samurailor au contribuit, de asemenea, la accentuarea confuziei în care se scălda poporul nipon. După o lungă perioadă întunecată, spre sfârșitul secolului al XVI-lea, vântul schimbării începe să bată, iar nobilii feudali (daimyo) sunt printre primii care îl resimt, punând bazele unor alianțe militare ce aveau ca scop unificarea Japoniei. Astfel s-au remarcat Nobunaga Oda, Toyotomi Hideyoshi și Tokugawa Ieyasu, care astăzi sunt păstrați în amintire drept „Eroi ai Unificării”. Aceste vremuri pline de vitejie, sânge și răsturnări de situație sunt descrise cu o mare pricepere de către scriitorul Yasushi Inoue în romanul „Nobila doamnă din Yodo”, împletind adevărul istoric cu ficțiunea într-o relatare extrem de vivace, plină de poezie.
Chacha, personajul principal al romanului, este fiica unui senior feudal ucis în luptele dintre clanuri. Atingerea timpurie a terorii războiului, la numai șase ani, când fortăreața în care locuia fusese arsă din temelii, iar tatăl și bunicul ei își facuseră seppuku, pare a fi pentru Chacha un stigmat, căci întregul ei destin va fi presărat cu nenorociri, în fundal profilându-se mereu moartea „ca sunetul îndepărtat al unui tunet în timpul unui picnic”. Dispariția tatălui, înfrânt în luptă de către Hideyoshi Toyotomi (conducătorul trupelor lui Nobunaga Oda), și starea de nesiguranță care vine odată cu ea nu sunt conștientizate de către copilul necopt, așa că inima lui este ocolită, pentru un moment, de ură și tristețe, sentimente care, în schimb, se vor ancora adânc, de-a lungul anilor, în sufletul său.
„Firesc pentru familiile militare este să nu înceteze o clipă a învăța arta războiului, căci nu există altceva pe lume decât onoarea armelor. Yoshikage mi-a nesocotit porunca și a primit pedeapsa Cerului, plătind deja cu viața. Dar drept este să stăruiesc în fața domniei tale, Nagamasa, căci îmi ești rubedenie și nu-ți port pică nici măcar acum. De-mi vei asculta rugămintea, mă leg că te voi lăsa în viață în cetatea unde te-ai adăpostit. Dă porunci ca pământurile tale să-mi fie date mie. De vei face altfel, numele clanului Azai nu se va șterge, iar pentru mine nu va fi pe lume bucurie mai mare.”
Maturizarea înseamnă pentru Chacha o continuă schimbare de atitudini și stări sufletești. Trecerea rapidă de la afecțiune la ură devine o obișnuință pentru aceasta, iar moralitatea acțiunilor ei este pusă la îndoială. Mutată, după moartea tatălui său, împreună cu mama și cele două surori, la Castelul Kiyosu, sub protecția directă a lui Nobunaga, Chacha este la curent cu multe dintre acțiunile comandantului Hideyoshi, iar vestea că acesta ar fi îndrăgostit nebunește de mama sa îi ajunge repede la urechi, trezindu-i o ură puternică. Deși acestă aversiune față de comandant pare a fi hotărâtoare și ireversibilă pentru tot restul vieții, este surprinzător cum drumurile nebănuite ale destinului ne-o înfățișează pe Chacha, peste ani, drept cea mai înflăcărată dintre concubinele lui Hideyoshi, gata să aducă pe lume un moștenitor al acestuia. Sub influența ambiției avute încă din perioada copilăriei, aceea de a reface renumele și onoarea clanului său, viața lui Chacha se transformă într-un imens compromis, urmărind poziționarea permanentă în tabăra celor ce dețin puterea, poziționare de prea puține ori realizată.
“În dimineaţa primei zile de septembrie vântul s-a potolit, însă de pe coama dealului unde se afla noul câmp de luptă se vedea cum pe apele lacului Biwa încă se ridicau valuri. Asaltul a fost reluat cu şi mai mare îndârjire. Aruncându-se în ultima lor bătălie, la ceasurile nouă ale dimineţii, trupele de defensivă au deschis porţile cetăţii şi, în frunte cu Nagamasa, toţi cei două sute de oşteni au năvălit afară. Fără să dea atenţie mişcărilor acestuia, o parte a trupelor conduse de Kinoshita şi Shibata au înconjurat corpul central, făcând imposibilă retragerea lui Na-gamasa aici, aşa încât acestuia nu i-a mai rămas decât să se îndrepte călare către fortăreaţa lui Akao Mimasaka-no-kami. Văzând că dintre aliaţii săi nu mai rămăseseră în picioare decât câţiva şi înţelegând că a ajuns la capătul zilelor, Nagamasa a dat foc fortăreţei, a tras ultimele săgeţi către duşmani şi şi-a luat viaţa cu sabia. Avea douăzeci şi nouă de ani.”
Deși acțiunea are un deznodământ lesne de intuit, este de apreciat faptul că Yasushi Inoue reușește să depășească limitele impuse de subiectele predilecte ale romanului istoric japonez, îmbinând analiza psihologică cu nararea efectivă a faptelor. Moartea și momentele sale premergătoare sunt prezentate într-un mod foarte liric, având la bază concepția tradițională japoneză cu privire la frumusețea vieții, care ar consta tocmai în efemeritatea sa. Narațiunea curge de la sine, fiind bine construită, abundând în răsturnări de situație, spre deliciul cititorului. Finalul este tulburător, grandios, amintind, prin măreția gestului, de tragediile grecești.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
