”Dragoste la 17,50$. Povești despre viața din groapă”, de Charles Bukowski
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Esențial, Iași, 2016
Traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe
”Îți poate spune oricine că nu sunt un tip prea simpatic. Nu cunosc cuvântul ăsta. L-am admirat dintotdeauna pe ticălos, pe nelegiuit, pe nemernic. Nu-mi place băiatul proaspăt ras, cu cravată și serviciu bun. Îmi plac oamenii disperați, oamenii cu dinți distruși, minți distruse și maniere distruse. Ăștia mă interesează. Sunt plini de surprize și de explozii. Îmi plac și femeile spurcate, târfele bete, cu ciorapii rupți, cu rimelul scurs și care înjură. Mă interesează mai degrabă perverșii decât sfinții. Pot să mă relaxez cu boschetarii fiindcă sunt un boschetar. Nu-mi plac legile, principiile morale, religiile, regulile. Nu-mi place să fiu modelat de societate.” (pag. 216)
Cuvintele de mai sus explică, pe undeva, fascinația mea pentru Charles Bukowski: un om aparent neadaptat, de vreme ce a fost sărac o mare parte din viață, a fost alcoolic și afemeiat, și care a adus o parte din suferința din primii zeci de ani de viață în opera sa, cucerind publicul tocmai prin această sinceritate și prin modul în care a descris lumea decadentă. Așa cum spuneam și atunci când am scris despre primul roman al său pe care l-am citit, ”Femei”, Bukowski este cam tot ceea ce și-a dorit vreodată un bărbat adevărat și pe care acum, la vârsta responsabilității, îi este teamă să recunoască public: să aibă parte de femei și de băutură cât cuprinde, iar jobul său să fie acela de scriitor de succes, publicând cărți despre cele două pasiuni de mai sus, respectiv despre femei și alcool. În aceste condiții, cum să nu-l placi?
Așadar, am așteptat cu nerăbdare apariția unui nou volum în limba română (dar mai aștept și reeditările, unele cărți au dispărut de pe piață), iar acesta a venit prin această carte de proză scurtă, publicată inițial în 1973 cu titlul de South of No North. Nu este nimic diferit aici decât în cărțile pe care le-am citit până acum: Hank Chinaski este în continuare cel mai ”îndrăgit” personaj, el fiind prezent în majoritatea prozelor, iar colecția aceasta de povestiri sintetizează marile teme ale literaturii sale: femeile, alcoolul, boemia, sărăcia, plăcerea de a trăi indiferent de bani și de condițiile în care își duce viața, iar de aici pornind și modul în care încearcă să supraviețuiască, inclusiv prin utilizarea unor mijloace aflate la granița dintre legalitate și fărădelege. Nici nu se putea altfel într-o carte subintitulată ”Povești despre viața din groapă”.
Personajele creionate aici au tocmai aceste probleme: femeile vin și pleacă, din toate categoriile sociale (Chinaski are în puține proze deja succesul de mai târziu, așa încât cititoarele și intelectualele de mai târziu sunt mai puține), alcoolul se regăsește la fiecare pagină, iar personajul principal masculin trăiește de pe o zi pe alta, căutându-și slujbe temporare, scriind poezie și participând la lecturi publice, de unde își va reaproviziona frigiderul cu multe sticle de whisky și de vin. Mâncarea pare că nici nu contează, de cele mai multe ori este luată pe datorie, important este să supraviețuiești într-o lume care pare că nu te vrea. Ici-colo, sunt și proze mai violente, precum aceea în care este descris un viol din prerie, dar majoritatea povestirilor sunt despre inutilitatea bogăției și plăcerea de a supraviețui, boem, de pe o zi pe alta:
”Ajutorul de șomaj se termină și iată-ne, ca șobolanii: șobolani care n-au unde să se ascundă, șobolani cu chirie de plătit, cu burți cărora li se face foame, cu penisuri care se întăresc, cu suflete care obosesc, fără educație, fără nici o meserie. Viață de căcat, cum se spune. Asta-i America. Nu ne-am dorit prea multe, da’ nici p-alea pe care le-am dorit n-am pus mâna. Viață de căcat.” (pag. 78)
Desigur, orice cititor are câteva pasaje sau povestiri care i-au plăcut mai mult, eu menționam doar câteva dintre ele: în Un funcționar cu nasul roșu, ni se vorbește, plecând de la un scriitor necunoscut care urcă treptat pe culmile gloriei, despre vanitatea lumii. Odată ce devii celebru, fie că ești politician sau scriitor, nu mai vorbești cu inferiorii, cei care erau asemenea ție până acum ceva timp; în Clasă, Chinaski se întâlnește cu Hemingway și Wolfe (oare chiar s-au întâlnit vreodată?), cu prilejul unei partide de box , în care Bukowski satirizează pasiunea primului pentru box, care îi anticipează cumva viitoarea glorie; una dintre cele mai faine povestiri este Diavolul era fierbinte, care ne duce cumva într-un limbaj fantastic, de vreme ce personajul principal este chiar diavolul, care a fost eliberat din cușca sa și are un efect devastator, ”fierbinte”, asupra femeilor. El este, de altfel, doar un alter-ego al lui Chinaski, dracul este pasionat de femei și de băuturi fine.
Povestirea care dă titlul volumului, Dragoste la 17,50$, ne duce într-o zonă ușor neverosimilă, dar care este atât amară, cât și amuzantă, respectiv o relație de iubire adevărată cu un manechin de vitrină, cumpărat cu suma aceea infimă. În schimb, limbajul realității ne trezește brusc, dacă ajungem la povestirea Politică, în care se vorbește despre modul în care gândim în perioada tinereții, când eram la liceu sau la facultate. Pentru aproape toți, politica nu era atunci luată în seamă decât aleatoriu, eram doar o ”masă de manevră”:
”Nu-mi amintesc mare lucru din restul discursului. Mă durea-n pulă de amenințarea comunistă sau de amenințarea nazistă. Voiam să mă îmbăt, voiam să mă fut, voiam să mănânc și eu bine, voiam să cânt în fața unui pahar de bere într-o crâșmă murdară și să fumez un trabuc. Nu eram conștient de mare lucru. Eram un fraier, masă de manevră.” (pag. 169)
Dacă spunem Charles Bukowski, este suficient ca cei care l-au citit și savurat să caute ”Dragoste la 17,50$”. Așadar, pentru ei, alegerea este foarte simplă, iar rezultatul este entuziasmant, cel puțin din punctul meu de vedere. Pentru ceilalți, care nu îl cunosc pe Bukowski, recomandarea mea este să îl încerce: este dur, este vulgar, dar așa de simplu și de savuros. În puține locuri, veți regăsi aceeași forță expresivă a destăinuirii unei lumi decadente pentru cei mai mulți, dar atât de frumoasă și de boemă pentru cei care o trăiesc pe propria piele. Puțini supraviețuiesc și sunt atât de buni scriitori pentru a o descrie așa de bine.
