Retroversiuni: Blocaje. Antologie de proză scrisă de femei (Editori: Cristina Ispas & Victor Cobuz)
Editura Paralela 45, Pitești, 2024
Volumul de proză scurtă scrisă de autoare române publicat la Editura Paralela 45, sub coordonarea Cristinei Ispas și a lui Victor Cobuz, intitulat Retroversiuni Blocaje, se află la cea de-a doua ediție, fiecare în parte combinații de nume diferite. Ideea a încolțit inițial în mintea scriitoarei Cristina Ispas pe când făcea parte din juriul Premiilor Sofia Nădejde pentru literatura scrisă de femei în anul 2021, astfel luând naștere primul volum de proză românească scrisă de femei Retroversiuni. Antologie de proză scrisă de femei (Editura Paralela 45, 2023). Coordonatoarea mărturisește într-un articol publicat în revista Vatra (nr. 9/2023, pp. 21-35) că a fost plăcut surprinsă de faptul că sunt atât de multe prozatoare pe care le poate include în dosarul său.
Personal am reușit să ajung doar la cel de-al doilea volum (Retroversiuni. Blocaje) și am fost atrasă de lista de autoare incluse în volum, nume pe care le-am recunoscut, altele la care nu am ajuns până în prezent. Consider că un volum de proză scurtă mizează în primul rând pe diversitate, în cazul de față cu atât mai mult se poate vorbi despre diversitate dat fiind că avem inclus un număr de 26 de autoare. Cu atât mai mult mi se pare un exercițiu relevant pentru că sunt reunite scrieri ale unor prozatoare cu mai multă experiență și scrieri ale unor poete. Astfel, am reușit să observ fațete multiple ale unor poete, în mare parte sunt nume cu care sunt familiarizată, numesc pe: Gabriela Adameșteanu (în mod special pentru romanul Dimineață pierdută), Cătălina Stanislav (pentru volumul de debut Nu mă întrerupe), Corina Sabău (cu romanul Blocul 29, apartamentul 1), Ioana Nicolaie (în poezie cu volumul de poezie Lomografii), Mihaela Buruiană (cu volumul de proză scurtă Pe cine iubești mai mult?), Alina Nelega (cu romanele ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat și un nor în formă de cămilă), Ștefania Mihalache (în poezie cu Sisteme de fixare și prindere și cu Sunt liniștită, mi-e frică), Miruna Vlada (în volumul de poezie Bosnia. Partaj) și Elena Vlădăreanu (în volumul de poezie minunata lume disney).
M-am raportat la volum pornind de la premisa unui exercițiu de promovare a literaturii scrise de autoare române contemporane. Consider că este un mare succes, fiind fericită să descopăr că eforturile coordonatorilor și autoarelor și-au atins cu vârf și îndesat scopul principal, de a oferi un argument irevocabil cu privire la faptul că literatura română recentă și contemporană nu duce lipsă de voci feminine pertinente. Pe de altă parte, nu putem să nu menționăm și că este un argument pentru relevanța vocilor feministe din literatura română actuală. Un al treilea aspect important este cel care reiese dintr-o perspectivă strict estetică, volumul reprezintă un exercițiu prin care se oferă cititorilor o diversitate stilistică nemaipomenită, dat fiind că sub cupola lui sunt reunite autoare de generații și orientări diverse.
La nivel tematic am reușit să descopăr, chiar înainte de a citi postfața scrisă de Cristina Ispas, faptul că prozatoarele dezbat fie asupra aceleași probleme, fie asupra unor probleme asemănătoare sau/și conexe. Este explorată tema singurătății pe care am descoperit-o ca singurătate trăită împreună, când doi tineri iubiți nu mai pot comunica unul cu celălalt, dar în ciuda distanței pe care o simt între ei și a tensiunii care persistă preferă să rămână într-un joc al orgoliilor (Cătălina Stanislav, Twister, pp. 27 – 37). Singurătatea se îngână cu bătrânețea și nostalgia în proza Corinei Sabău (Paris, Veneția, pp. 55 – 64), alteori este experimentată ca înstrăinare de locurile calde în care a crescut, așa cum regăsim în textul Emanuelei Iurkin, Rătăciri (pp. 219 – 229). O altă temă pe care consider că s-au scris destule variațiunii este cea a iubirii, explorată de la pasiune până la pierdere, în proza Elenei Vlădăreanu (Stolul, pp. 251 – 257) am putut să privesc iubirea printr-o lentilă aproape apocaliptică, în care senzualul și corporalul rămân în centrul existenței umane, în ciuda morții care se insinuează.
La nivel de registru am apreciat insinuarea poeticului în prozele scriitoarelor Cătălina Stanislav și Elena Vlădăreanu, de unde citez: „Eram capabil să mă las absorbit la nesfârșit de oamenii care merg pe malul apelor, suspendați pentru eternitate în afara timpului. Suprapuneam peste imaginile mele imaginile de altădată, lumi peste lumi peste lumi, realități peste alte realități, până când totul devenea o pâclă din care nici eu nu mai înțelegeam mare lucru.” (Stoluri, p. 251) sau în Twister: „Nu știu cum, dar azi m-am trezit înaintea ta. M-am întors într-o parte și ți-am văzut forma bombată a capului acoperind soarele care bătea prin geamuri, ca o eclipsă care mă emoționa pentru că nu știam cum s-o descriu. Când văd soarele ăsta strălucind cu atâta forță prin sticlă și, dacă mă ridic puțin, linia fină dintre cerul albastru și mare (…)”, p. 27.
Am citit cu multă curiozitate proza scriitoarelor cu care nu m-am mai întâlnit și care sunt mai mult sau mai puțin consacrate în acest sector (Alina Nelega, Gabriela Adameșteanu, Mihaela Buruiană) și cu multă nerăbdare proza celor pe care le-am cunoscut doar ca poete (Elena Vlădăreanu, Miruna Vlada, Ioana Nicolaie, Cătălina Stanislav și Ștefania Mihalache). Nu au trecut neobservate numele noi pentru mine, fiind un mare plus al volumului, faptul că ne apropiem de autoarele care sunt cunoscute de comunitatea cititorilor de literatură contemporană.
Suntem invitați să facem cunoștință cu nume și lumi noi, nu vom fi dezamăgiți/ dezamăgite indiferent dacă întâlnim o proză scrisă obiectiv, urmând un fir narativ logic sau că citim literatură confesională, subiectivă, literatură experimentală în care se îmbină stiluri și perspective.
