”Femeile care au renunțat la bărbați”, de Karine Lambert
Editura Trei, Colecția Fiction Connection, București, 2015
Traducere din franceză de Doina Ioanid
Moto: ”Nu poți să împiedici o pisică atunci când s-a dedulcit la smântână.”
Dacă romanul Fernandei Torres, ”Final”, despre care scriam acum ceva timp, se ocupa de femeile din viața mai multor bărbați, Karine Lambert ne propune un experiment ceva mai inedit, care poate fi întrezărit încă din titlul cărții sale – ”Femeile care au renunțat la bărbați”. De altfel, asta era și propunerea de lectură simultană a Editurii Trei – El și Ea sau Ei și Ele sau, mai bine spus, cum se descurcă Ele fără Ei și Ei fără Ele.
Așadar, în Paris, există o clădire-bloc ocupată exclusiv de către femei, care au renunțat complet la bărbații din viața lor, dezamăgite, părăsite sau doar ignorate, făcând totul la solicitarea expresă a proprietăresei, fosta balerină de succes Regina. La prima vedere, nu pare așa de extraordinar (câte fete bătrâne au renunțat de mult la orice aspirație, cel puțin exteriorizată?), dar această renunțare înseamnă că nimeni, niciodată, de sex masculin nu are dreptul să intre în acea clădire, fie el instalator sau electrician, fie el rudă, frate sau fiu. Nimeni, niciodată, și de aici vine și lipsa de legătură cu realitatea a subiectului, deși perspectiva și ideea sunt amuzante.
De altfel, toată această stratagemă inutilă va fi destul de repede dărâmată de apariția unei noi chiriașe, Juliette, tânără și non-conformistă, care acceptă condițiile, se obișnuiește cu ele, dar nu pierde niciun moment în căutarea unui bărbat potrivit pentru ea. Cumva, trebuie să spargă ghinionul acestor locatare și să fie cea care va reuși în viață, va găsi iubirea și fericirea pe care ele le-au cunoscut, le-au pierdut și nu mai vor să le caute din nou:
”Carla mi-a spus c-au renunțat. Să renunți! Ce enormitate! Ce cuvânt urât! De ce? Sunt nebune? Sunt călugărițe? Sunt la mănăstire? O să-mi pună o scufie pe cap… nu-mi stă bine cu pălărie… mamei îi vin bine pălăriile… ca și pantofii cu toc înalt… e frumos piciorul unei femei în mâna unui bărbat… mâna unui bărbat… vocea unui bărbat… o casă fără râsete de bărbat… fără șosete bărbătești în baie!”
Cartea este populată de personalitățile acestor femei, care sunt dezvăluite pe rând, cu frustrările și nemulțumirile lor, cu dorințele ascunse (pe care încă le au și mă refer aici la dorința de a avea un bărbat alături), alcătuind o lume destul de pestriță, de diferită, deși sunt unite de o personalitate puternică, Regina, care nu le lasă se miște în front și le coordonează toate mișcările. La fel ca în romanul lui Torres, sunt, în afară de Juliette, persoane aflate aproape de vârsta a treia, ale căror viață a trecut pe lângă ele și nu mai au nici speranța, nici putința de a mai schimba această situație.
Toată această baricadare nu avea așadar nicio șansă, iar apariția lui Juliette, tânără aflată în căutări, ”în călduri”, a determinat subminarea întregii încercări a lor de a se îndepărta de bărbați. Cumplit de previzibil, romanul ”Femeile care au renunțat la bărbați” este o carte-telenovelă, un fel de chick-lit, dar mai puțin amuzant și realist. Acum, depinde de voi dacă sunteți interesați de așa ceva…
