„Casa”, de Emma Becker
Editura Trei, Colecția Eroscop, București, 2021
Traducere din limba franceză de Claudiu Constantinescu
Emma Becker – Becker fiind pseudonimul sub care își semnează cărțile – se numește Emma Durand și s-a născut în anul 1988 în Île-de-France, locuind o vreme la Berlin. A urmat studii de literatură la Noua Universitate Sorbona.
În 2011 a publicat prima sa carte, ”Alice”, în 2015 a urmat romanul erotic ”Mr”, după care, devenind interesată de fenomenul și lumea prostituției, nu numai că s-a documentat asupra subiectului, dar a făcut-o chiar din interior, lucrând ca angajată timp de doi ani în două bordeluri berlineze. Materialul acumulat, experiențele de viață trăite, cercetările axate pe psihologia personală a prestatoarelor și pe psihologia socială a fenomenului instituției – toate acestea au reprezentat viitoarele pagini ale celui de-al treilea roman al autoarei (redactat pe parcursul a patru ani), ”Casa” – ”La Maison” – apărut în anul 2019.
Mi-am amintit la început de drum/lectură a volumului de față de întrebările care se puneau la un moment călătorului la verificarea pașaportului la intrarea în țara destinației sale: ”scopul și durata vizitei dumneavoastră”!
Deci, întrebarea mea principală pe tot parcursul lecturii cărții Emmei Becker a fost despre scopul acestei experiențe!
Acești ani nu au reprezentat o ”cercetare jurnalistică”, ci au fost mai degrabă ani de implicare completă, după cum spune autoarea, ”am vrut să cunosc cu adevărat mediul din interior spre exterior”. ”Sexul ca o slujbă”, ” Viața unei prostituate”!
O femeie a timpurilor noastre, inteligentă, educată, talentată intră și se implică total în această experiență biunivocă, un laborator care se dovedește un dus-întors: cunoașterea comportamentului bărbatului, cunoașterea (conștiința) de sine ca femeie și om și nu în cele din urmă o amplă și fină analiză comportamentală (nevoi și dorințe – căi de a le împlini) și psiho-socială a umanității.
Emma Beckher este, cum spuneam, o fină și complexă obervatoare și analistă, cu o uimitoare agilitate intelectuală și o empatie specială pentru nevoile și dorințele ființei omenești… bărbat sau femeie. Nevoi și dorințe care odată împlinite îmblânzesc sufletul, echilibrează psihic și fizic societatea și nu în cele din urmă educă adolescenții și tinerii.
Interesante și demne de luat în seamă sunt multe dintre concluziile la care ajunge practicanta Emma Becker. Și iată câteva exemple chiar cu etichetă de sfaturi educative de viață – deopotrivă pentru bărbați și pentru femei aș zice:
”Plăcerea mea trece prin a celuilalt, pe care-l privesc etalat sub mine, ținând misterul între coapsele mele”,
Fetele fac totul pentru oamenii aceia care vin la bordel, ”pentru a se simți mai frumoși după. Cam ca la frizerie, fără nicio garanție c-o să iasă bine”
Dar există și bărbați cu ”defect de fabricație, blocați între psihiatrul său și el insuși, între moralitate și acea voce perversă din lăuntrul lui”, Da, există și sadism, există și crime… ”nimic nu-i imposibil la bordel”.
Sau… ”Care sunt soluțiile când îți iubești nevasta, dar ai nevoie de senzualitate, ai nevoie de orgasm? Cea mai înțeleaptă soluție nu e să-ți iei o amantă de care, prin forța lucrurilor, vei ajunge să te îndrăgostești, pentru explozia de hormoni și gura de aer proaspăt pe care ea ți le oferă. N-ai face decât să intri și mai adânc în rahat. Întrucât e vorba de dat la buci, soluția cea mai eficientă e fără doar și poate să plătești o femeie”.
Ca ocupantă a unei CASE, autoarea își pune întrebarea: De ce e nevoie de CASE? – Depravare, adicție, curiozitate, căutare, viciu, îndrumar, lecții?
Toate aceste motive au un suport burghez, au apărut – printre altele – și din cauza familiei burgheze neîmplinită în intimitate… prin urmare ”CASA are un suflet burghez” care ajută sufletul vizitatorului să se împlinească, iar practicanta noastră ajunge să înțeleagă că ”Bărbații sunt perfect interșanjabili”… ca în mecanică 🙂 piese de schimb!
Emma (Justine ”numele de scenă”) și Pauline, cealaltă franțuzoică din Casă, spun ”să recunoaștem fără falsă modestie, dacă există pe pământul ăsta un loc unde suntem venerate, râvnite, renumite, flatate, ca niște despote adorabile, aadulmecate și înțelese, gelozite și acceptate, acesta este Casa”.
”Unde se duce sufletul acelor locuri care au fost atât de energic locuite?” O întrebare demnă de meditat asupră-i.
”Dacă e cineva vinovat pentru perenitatea acestei meserii, aceea este probabil întreaga societate, obsesia cosnumului – nu bărbații, nici femeile. Bărbații și femeile trag la același jug (…) Bineînțeles că e mai puțin tragic să fii într-o casă de toleranță decât casiera la un Lidl, unde să te strofoci pentru un salariu rizibil, singura superioritate a casierei față de o curvă este că poate spune fără fără să roșească la față cu ce se ocupă în timpul zilei.”
Referindu-se la condiția sa de femeie, vizavi de meseria pe care o practică, cu bune și cu rele, cu îndoieli, dar și cu mulțumirea câștigului substanțial – iată ce ne spune autoarea:
- E o meserie! ”Faptul că regulatul devine un sport, un antrenament (…) cel mai distractiv dintre toate sporturile, ajungi cu timpul să nu prea mai știi când te distrezi și când ești într-o competiție. Meseria aceasta face apel la capacitatea femeilor de a-și pierde reperele și de a le regăsi neschimbate, în același loc”.
- ”Nu contează de câte ori ți-o pui cu alții și nu contează motivele, când o faci cu acel care înseamnă ceva pentru tine e ca și cum ai reveni în port”
- ”Problema cu meseria asta e că, după un timp, corpul tău nu mai știe când te prefaci și când simți cu adevărat ceva”
- ”Cert e că, odată dezbrăcat individul (repede, repejor, cu cîteva chicoteli stânjenite) mă trezesc în fața unei erecții timorate, care nu face deloc ușoară montarea prezervativului regulamentar. Dacă culcatul cu un tip care te interesează cam cât un neon ars poate fi socotit destul de neplăcut, ideea că același tip întârzie cu deversatul din cauza unei anumite disfuncționalități e cât se poate fi mai neplăcut pe lumea asta. Dimpotrivă, același tip poate întoarce situația în avantajul său dacă se prezintă de la bun început cu o erecție solidă și entuziastă. Pentru că – e simplu ca bună ziua – odată ce te-ai întins lângă un bărbat, e foarte usor să uiți de mutra lui, nemaivăzând în el decât acel numitor comun care-i bagă pe toți în aceeași imensă oală. Deși nicio sculă nu seamănă cu alta, organul acesta e de cele mai multe ori simpatic și conciliant. Și stârnește mai puține reacții de groază decât anumite figuri”.
- ”Cum izolezi de restul această bucată din viața ta? Curvia nu e atât o meserie, cât un acord încheiat într-o zi cu tine însăți: hotărârea de a îndepărta noțiunea de afect legată de sex și de-a o lua în râs. Când ai muncit odată la bordel, nu te mai poți întoarce la viața dinainte, nu te mai poți preface că sexul n-a fost niciodată o afacere pe bani. Ceilalți pot să nu știe – că doar n-ai scris pe frunte – , dar tu știi”.
- ”Plăcerea magicianului e în plăcerea celorlalți”!!!
Cât de importante sunt relațiile dintre fete și cum contribuie ele la atmosfera Casei, nevoia fetelor de prieteni, de acasă:
- ”Nu munca e partea cea mai grea aici” spune Emma, ”ci relațiile umane. Pe mine fetele mă interesează, povestea lor, proveniența lor. Încerc mereu să citesc în sufletul lor”. Pentru că multe dintre fete sunt mame (ca și Emma), au familii pe care le întrețin și viseaza la o ”pensionare” demnă.
- ”E nevoie de mai mult decât o naționalitate în comun ca să-ți faci prietene”, (cazul vorbitului aceleași limbi)… ”Cine, dacă nu noi, cele două semioticiene de bordel, ar putea explica poezia limbii franceze, care face diferența între ștangă și pulă, respectiv fofoloancă și pizdă, când vecinii de peste Rin băltesc în inevitabila redundanță a lui Scwanz și Muschi?”
Scriitoarea Emma Becker intră pe firul puternic și totuși atât de fragil, al motivației sale și ne spune:
”Întotdeauna am crezut că scriu despre bărbați. Nu pot însă să-mi recitesc cărțile fără să realizez că n-am scris decât despre femei. Despre a fi femeie și despre miile de forme în care se poate face. Asta va fi fără doar și poate opera vieții mele să mă rup în bucăți încercând să descriu acest fenomen, să accept impresia că în câteva sute de pagini am avansat cu o jumătate de centimetru. Și să mă străduiesc să fiu satisfăcută de acea jumătate de centimetru ca de o descoperire epocală. A scrie despre curve – care sunt o caricatură de femei, nuditatea schematică a acestei stări, niște femei care nu sunt nimic altceva și sunt plătite pentru asta – e ca și cum mi-aș examina sexul la microscop (…) Îmi dau seama cât de subțire e până la urmă granița dintre jurnalism și literatură.”
”Asta nu e viața mea, viața mea e scrisul, așa că pot foarte bine să mă mai prefac încă vreo câteva luni că sunt o curvă, iar dacă niște tipi (…) mă cred, înseamnă că sunt o bună actriță”.
Și totuși, paradoxal, autoarea argumentează ”Cred că-ți trebuie multă iubire ca să faci meseria asta (…) Înainte de amabilitate, înainte de simț negustoresc, înainte de bun-gust, e nevoie de iubire, Nimeni nu poate lucra cum trebuie fără iubire”
”Simt foarte clar că ura, circumspecția lumii întregi față de fetele întreținute vin mai ales din invidia pe care libertatea lor o stârnește. (…) Pentru toată lumea ingeniozitatea mea de a îmbina munca și seducția, constituie, în mod evident o insultă impardonabilă la adresa acestei societăți a harniciei. Dar când văd ce consideră drept acceptabil aceeași societate, îmi vine și mai abitir să recomand bere rece în sănătatea tuturor curvelor din lume”.
Să nu vă închipuiți cumva că scriitura Emmei Becker este siropoasă sau tânguitoare sau și mai rău – obscen-sfidătoare… NU, nici vorbă, fraza ei este perfect frecventabilă, dureros de sinceră uneori, plină de umor alteori, analitică la rece și plină de înțelegere și compasiune în final, față nevoia din totdeauna de normalitate, echilibru, tandrețe și dragoste a omului.
O carte scrisă cu empatie, cu talent și cu – deopotrivă – curaj! Da, da, curaj, pentru că nu oricine este în stare să stea drept și cu pieptul descoperit în fața adevărului mai mereu neînțeles și condamnat de societate, despre prostituția ca instituție legalizată.
Pentru mine a fost o surpriză modul în care autoarea a ales să prefațeze aproape fiecare dintre capitolele volumului cu muzică… dar ce muzică… de la Nina Simone, Janis Joplin la The Bee Gees, Jimi Hendrix, The Rolling Stones…etc, un remember de excepție, din care selectez aici:
- Who Loves the Sun – The Velvet Underground
- Blue Bird is Dead – Electric Light Orchestra
- Come on – The Rolling Stones
- Love or Leave Me – Nina Simone
- Summertime – Janis Joplin
- Beware My Love – The Wings
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
(Sursă fotografii: Goodreads.com, EdituraTrei.ro, FranceInter, AFP)
