„Ochiul negru al fluviului”, de Jeanette Winterson
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2025
Traducător: Vali Florescu
Jeanette Winterson este o scriitoare britanică contemporană, cunoscută pentru stilul său inovator și pentru explorarea temelor legate de identitate, sexualitate și metafizică. Cu o carieră literară ce cuprinde romane, eseuri și povestiri, autoarea se impune ca o voce distinctă în literatura contemporană, aducând mereu o perspectivă fresh și profundă asupra realității și imaginarului. Născută în 1959, la Manchester, Jeanette Winterson a crescut într-o familie de evangheliști penticostali în orășelul Accrington, din Lancashire. Destinată inițial unei cariere de misionariat în Africa, la 15 ani și-a părăsit casa și, pentru a-și continua studiile, a trecut prin diverse joburi, de la vânzătoare de înghețată, la asistentă într-un antreprenor de pompe funebre. Ulterior, a fost admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde și-a luat masterul în literatură engleză, stabilindu-se la Londra și lansându-se în lumea literaturii.
Debutul său editorial a venit în 1985, cu romanul semi-autobiografic Portocalele nu sunt singurele fructe, care i-a adus prestigiosul Whitbread First Novel Award. De-a lungul carierei, Winterson a publicat romane, nuvele, cărți pentru copii și scenarii de film, confirmându-și originalitatea și forța literară prin titluri precum Pasiunea, Sexul cireșilor, Scris pe trup, Frankissstein. O poveste de iubire, finalist la Booker Prize în 2019, și multe altele. În 2023, a lansat volumul de povestiri Ochiul negru al fluviului (Night Side of the River, publicat inițial în engleză în 2023), iar operele sale sunt traduse în peste 30 de limbi, ceea ce o poziționează drept una dintre cele mai influente voci ale literaturii contemporane britanice.
Volumul de povestiri Ochiul negru al fluviului, tradus de Vali Florescu și apărut în 2025 la editura Humanitas Fiction, ne invită să explorăm modul în care conceptul de „fantomă” sau „stafie” poate fi redimensionat în contemporaneitate. Scriitoarea deschide cufărul celor 12 povestiri cu o prefață în care, pe de o parte, se plasează în lunga tradiție a literaturii gotice despre stafii sau prezențe supranaturale în general, realizând o scurtă istorie literară a genului în care se înscrie cartea sa, iar pe de altă parte, ne prezintă noile coordonate după care reinventează însăși ideea de prezență preternaturală.
Antologia de povestiri este structurat în patru secțiuni, fiecare explorând o modalitate diferită de a interacționa cu stafiile, toate părțile încheindu-se cu o concluzie sau o explicație sub forma unei confesiuni, care servește drept argument pentru seria de povești legate printr-o temă comună. Astfel, parcurgând povestirile grupate în Mecanisme, Locuri, Oameni, Întâlniri cu stafii, suntem „expuși” trăirilor autoarei, care ne ajută să înțelegem principiul ce a stat la baza creațiilor sale.
Primul capitol, intitulat Mecanisme, celebrează experiențele cu aceste entități fără trup, care reușesc să-și facă simțită prezența, explicând totodată cum o astfel de existență incorporală poate fi transferată în spațiul metaversului. Urmărim întrepătrunderea supranaturalului cu tehnologia și cu ceea ce, în mod tradițional, numi realitate. Mai departe, descoperim cum anumite locuri par în mod constant predispuse să fie bântuite, precum și ideea potrivit căreia stafiile își pot găsi un „cămin” și în mediul digital, unde se pot simți confortabil, dată fiind natura unei astfel de interacțiuni cu oamenii care nu au nevoie de prezența fizică a cuiva pentru a se simți aproape. În plus, în aceste mărturii regăsim o doză de realitate care a inspirat, mai mult sau mai puțin, poveștile, fie că este vorba despre o fotografie apărută inexplicabil pe un ecran de computer, fie că este vorba despre energia percepută în anumite spații.
Autoarea se concentrează asupra trăirilor pe care le are omul atunci când se află în preajma unei entități venite din alte lumi. Dincolo de descrierea detaliată a emoțiilor care o cuprind într-un asemenea moment, în cadrul unei întâlniri cu necunoscutul intangibil, investighează topirea granițelor dintre viață, moarte și tehnologie. Jeanette Winterson sugerează că, în spații de tip disembodiment (precum metaversul sau realitățile digitale), fantomele, entități lipsite de trup, capabile să traverseze și să persiste, ar putea găsi un mediu ideal pentru a se manifesta.
„Am realizat că nu eram singură în acea cameră. Când mă așezam lângă foc să citesc, eram convinsă că scaunul de vizavi era ocupat. Nu era un sentiment neplăcut, dar era ciudat (…) fantomele sunt intangibile, dar nu vagi (…) Nu înțeleg, nu sunt sigură că cred, dar tot le experimentez.”[1]
Teza de la care pornește scriitoarea este ușor de înțeles, însă asta nu o face mai puțin seducătoare sau, în cazul ei, mai puțin rodnică din punct de vedere creativ. Personal, nu m-am putut desprinde de gândul formulat spre finalul reflecției sale: ce se va întâmpla atunci când Inteligența Artificială va putea experimenta sentimente și emoții? Cum ne vom raporta la ea în clipa în care va deveni o Inteligență Alternativă, iar singura diferență dintre noi, oamenii vii, va fi corpul? În această întrebare se regăsește, de fapt, și definiția „fantomei” propusă de Jeanette Winterson[2]. Și tot în aceeași cheie se deschide și volumul, cu prima proză scurtă, intitulată Ap-ariție. Titlul este un indiciu subtil către ideea de „app” (eng. mobile application), adică aplicație mobilă în română, dar și către conceptul de apariție, așa cum este definită din perspectiva unei fantome, o prezență intangibilă, fără trup.
După moartea soțului ei, John, Bella are surpriza să descopere că legătura lor nu se încheie la „până când moartea ne va despărți”, așa cum promiteau pe când amândoi erau încă în viață sau, poate mai bine zis, când existența lor se desfășura după coordonatele celor care au trup. Totul se întâmplă din cauza unei aplicații mobile care, prin niște algoritmi, reușește să reproducă ideea lui John, de la voce până la felul în care i se adresează. Soțul ei nu mai este cel care o poate înveli când adoarme citind pe canapea, dar încă îi poate spune „noapte bună” sau „totul va fi bine”. Desigur, totul ar suna foarte romantic, în ciuda straniei posibilități de a comunica, chiar și după moarte, împotriva voinței lui.
John nu este tocmai soțul iubitor de prezența căruia să nu te poți despărți niciodată. Pe măsură ce firul poveștii se desfășoară, descoperim cine a fost John cu adevărat, și cine este Gala, sora Bellei, care în trecut fusese iubita lui John. Cât despre Bella, abia la final înțelegem cine este cu adevărat. Povestea se transformă într-un thriller care, după părerea mea, merită cu siguranță să fie dezvoltat. Dar, bănuiesc că și aici se aplică zicala: esențele tari se țin în sticluțe mici. Am apreciat acest joc al adevărului, modul în care autoarea a jucat cartea până la final. La început, credeam că va fi o poveste despre doliu și despre încercarea de a ne vindeca de rana lăsată de pierderea cuiva drag, dar am descoperit că, de fapt, a fost mereu povestea unei răzbunări.
Traducerea realizată de Vali Florescu reușește să păstreze delicatețea și fluiditatea stilului lui Jeanette Winterson care mizează din câte am reușit să intuiesc pe o resemnificare a unor obiecte comune prin acumulare. Așa cum, în povestea din incipitul volumului, telefonul care sună capătă un nou sens. Sensibilitatea nuanțelor și jocul subtil dintre limbajul poetic și cel comun sunt dozate cu atenție, ceea ce face ca stilul să rămână accesibil și captivant pentru cititorul român.
Compilația de proză scurtă Ochiul negru al fluviului a fost primită cu entuziasm și apreciere la nivel internațional, fiind tradus în peste 30 de limbi, ceea ce reflectă atât interesul larg pentru temele abordate, cât și calitatea scriiturii lui Jeanette Winterson. Critica străină a apreciat volumul ca pe o „explorare captivantă a granițelor dintre real și supranatural, unde Jeanette Winterson împletește cu măiestrie tehnologia și emoția într-un univers literar profund și original” (The New York Times). De asemenea, The Guardian a remarcat „profunzimea metaforică și stilul inconfundabil al autoarei, care transformă fiecare povestire într-o meditație asupra identității și prezenței în lumea contemporană”.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cărturești.ro.
Surse foto: cloudfront.net; i.guim.co.uk
[1] “I realised I was not alone in that room. When I sat down by the fire to read, I was convinced that the chair opposite was occupied. It wasn’t an unpleasant feeling, but it was strange… ghosts are intangible but not vague.
I don’t understand, I’m not sure I believe – but I still experience them.” Jeanette Winterson, „Extract: Night Side of the River”, Penguin Books, 24 octombrie 2023, disponibil la: https://www.penguin.co.uk/discover/articles/extract-night-side-of-the-river-by-jeanette-winterson (accesat la 11 august 2025) și tradusă în secțiunea din volumul tradus la Humanitas Fiction denumită JW1: Întâlniti bizare, pp. 93-94;
[2] Jeanette Winterson, Povestiri cu fantome, traducere de Vali Florescu, Humanitas Fiction, București, 2025, p. 23.
