”Blândețea nopții”, de F. Scott Fitzgerald
Editura Humanitas Fiction, București, 2013, 382 p.
Traducere din engleză de Mircea Ivănescu
Postfață de Mihaela Anghelescu Irimia
La nouă ani de la capodopera sa, „Marele Gatsby”, F.Scott Fitzgerald publică al doilea mare roman, „Blândețea nopții” (1934).
Romanul, apărut în condiții hard-cover, se citește repede, cu atenție și relaxare totodată, acordate acestui „scriitor înnăscut”, înzestrat cu un talent remarcabil.
Acțiunea se desfășoară în atmosfera magică a Rivierei franceze a anilor 20 sau pur și simplu a Rivierei dintotdeauna, a plajelor și hotelurilor de lux:
„Cam la jumătatea drumului între Marsilia și granița italiană, se afla un hotel mare, superb, de culoare trandafirie. (…) Dimineața, devreme, imaginea îndepărtată a orașului Cannes, străvechile fortificații trandafirii și albicioase, Alpii vineții care străjuiau Italia se răsfrângeau în apă și tremurau acolo în unduiri și cercuri urcate prin ierburile marine din limpezimile-i nu prea adânci (…) roua se usca prin pini ”.
Foarte tânăra actriță RosemaryHoyt îl întâlnește pe atrăgătorul Dick Diver, căsătorit cu frumoasa și bogata Nicole, pe Riviera franceză, înconjurați de prieteni fascinați de personalitatea lor :
„Era însă o experiență cu totul remarcabilă șă fii inclus o vreme în lumea lui Dick Diver ; oamenii își închipuiau că rezerva, pentru fiecare, situații speciale, că le recunoștea, fiecăruia, unicitatea superbă a propriilor destine. Câștiga pe oricine, de îndată, cu o considerație și o politețe desăvârșite, care se manifestau atât de repede și de intuitiv încât nu puteau fi constatate decât după efectele lor. Și atunci, fără nici un fel de precauție, pentru a nu lăsa prima pornire a afecțiunii să piară, își deschidea porțile lumii sale încântătoare”.
Rosemary se îndrăgostește și îi urmează pe soții Diver în Parisul renăscut după război, capitala petrecerilor fascinante organizate de Dick. Miza romanului constă în dubla calitate a lui Dick Diver: soț și psihiatru al lui Nicole, cea care suferă de schizofrenie în urma unor abuzuri din copilărie.
În urmă cu câțiva ani, Dick se hotărâse să o vindece pe Nicole, de care se îndrăgostise și să devină un medic de excepție:
„În ceasurile moarte și albe din Zurich, privind din salonul vreunei case străine în strada de unde urca strălucirea câte unui felinar, se gândea că visase să fie un om bun, plin de iubire, curajos și înțelept, dar că acum constata că totul era foarte dificil. Ar mai fi vrut de asemenea și să fie iubit, dacă și-ar fi găsit și el locul într-un asemenea sentiment.”
Povestea este abordată din trei puncte de vedere: prima parte a romanului îi aparține lui Rosemary, a doua a lui Dick, iar cea de-a treia a lui Nicole.
Cea mai interesantă poveste este lui Dick: îndrăgostit de Rosemary, el își analizează emoțiile și viața de până atunci, descoperind că trăiește o existență care începuse să devină artificială. Medic de geniu, renunțase la contactele clinice concrete, limitându-se la un singur pacient, dar continuase să scrie:
„O văzu pe Nicole prin grădină. Foarte curând trebuia să-i iasă în întâmpinare, și gândul acesta îl făcea să simtă o apăsare. Față de ea trebuia să păstreze o atitudine perfect impasibilă, și acum, și a doua zi, și săptămâna viitoare, și peste un an. Toată noaptea aceea la Paris o ținuse în brațe pe când ea dormea destinsă sub efectul luminalului ; dimineața devreme intervenise înainte ca în ea să se fi putut reconstitui confuzia mintală din ajun, îi vorbise cu tandrețe și protectoare și ea a dormise iarăși cu fața lui îngropată în mireasma caldă a părului ei.”
Dick Diver se dedicase în tinerețe înfăpturii unui miracol neștiut, vindecarea unei bolnave de schizofrenie, și alesese să-și ducă viața alături de ea, însuflețit de o iubire copleșitoare. Dar boala aparent vindecată a lui Nicole se manifestă periodic, după căsătorie. Aproape de 40 de ani, își pune inevitabil problema ratării, a pierderii de sine. Se refugiază o vreme în alcool și abandonează clinica unde lucra împreună cu un prieten. Nicole se îndrăgostește de altcineva și, ea fiind astfel vindecată, doctorul Diver se poate elibera.
„Așadar se întâmplase – și cu un minimum de desfășurări dramatice ; Nicole se simțea înșelată în așteptările ei, înțelegând că încă de la episodul cu frecția de camfor Dick anticipase totul. Însă, în același timp, se simțea fericită și însuflețită, și ciudata ei dorință dintotdeauna să comenteze toate aceste lucruri împreună cu Dick se risipi repede, însă ochii ei îi mai urmăriră silueta până când ajunse un simplu punct și se amestecă cu celelalte în mulțimea estivală. ”
Părăsindu-și familia, Dick se întoarce de unde plecase, în blânda noapte americană, lăsând în urmă Europa însorită și plină de farmec, devenită deodată prea zgomotoasă. Este momentul eliberării unui sine captiv, gata acum să cunoască o altă lume, să înceapă o altă viață.
Postfața plină de sugestii a reputatei angliste Mihaela Anghelescu Irimia întregește o ediție deosebită (la care contribuie în măsură decisivă traducerea marelui poet Mircea Ivănescu), punând semnele necesare între scriitor și ficționalizarea vieții sale, principală sursă a inspirației.
2 comments
„Blândețea nopții” mi-a plăcut mai mult decât „Marele Gatsby” iar dacă citești și cartea Zeldei „Acordă-mi acest vals” îți poți face o idee destul de bună cu privire la viața și căsnicia celor 2. În „Blândețea nopții” mi se pare că Fitzgerald explorează mai bine psihologia umană decât în Gatsby.
Mise pare mai interesant gatsby decît fitzgerald; ir în așteptarea unui roman despre fitzgerald, e în regulă și dick diver!