„Magul de la Kremlin”, de Giuliano da Empoli
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2023
Traducere din franceză și note de Bogdan Ghiu
Dacă vorbim de istoria recentă a Rusiei, putem spune că, în ultimul deceniu, au apărut o multitudine de cărți, provenind fie din lumea slavă, fie din Occident. Unele sunt cărți de istorie pură, altele sunt cărți de „popularizare a științei”, prin care se oferă o explicație pe înțelesul a istoriei recente, ba chiar sunt și suficiente cărți de ficțiune care sunt plasate în spațiul rusesc, sovietic sau, prin extindere, în cel slav.
Din acest punct de vedere, dacă îți dorești să citești o panoramă inedită a istoriei Rusiei din ultimele trei decenii, pseudo-romanul lui Giuliano da Empoli este alegerea perfectă; se bazează pe multă istorie autentică, de multe ori cu personaje reale istorice, fără înflorituri și cu multă seriozitate în demersul său; în același timp, „povestea” curge fluent, fiind, în mod sigur, și pe placul cititorilor de beletristică. Așadar, vorbeam de un roman inedit, pentru că nu suntem în fața unui roman clasic, de vreme ce construcția lui Giuliano da Empoli are multe elemente de non-ficțiune (informații autentice, personaje reale, o cercetare exhaustivă a ultimelor decenii din fosta zonă sovietică etc.), cât și aparența unei ficțiuni (un protagonist abil construit, dialoguri și scenariu, exagerări și insinuări etc.)
O docu-ficțiune, întreg romanul lui Giuliano da Empoli este o lungă confesiune a unuia dintre artizanii fictivi ai noii Rusii, Vadim Baranov, cel care a stat la baza remodelării lui Putin într-un specialist al expunerii media. Vadim îl cunoaște încă de când era doar o propunere pentru postul de președinte, dar își dă seama imediat de potențialul său, de inteligența diabolică și de dorința de a reuși prin propriile forțe și fără scrupule. Chiar dacă se simte folosit și știe că viitorul ca „eminență cenușie” este extrem de complicat și lipsit de siguranță, acesta îl sprijină pe Putin pentru a deveni ceea ce este în prezent.
„Nu m-am lăsat păcălit de familiaritate. Încrederea unui principe nu este un privilegiu, ci o condamnare: cel care își dezvăluie secretul cuiva devine sclavul acestuia, iar principii nu suportă sclavia.” (pag. 261)
Ce vedem aici? Că Putin a fost de la început un excelent manipulator și, deși părea neajutorat și oferta de a deveni președinte a părut să-l surprindă, și-a calculat foarte bine pașii următori. I-a lăsat pe cei din jur să simtă că-l domină, deși el nu a fost niciodată cu adevărat dominat, ci doar în expectativă. Treptat, și-a eliminat principalii adversari, nu neapărat prin violență (deși nu a exclus-o), ci și prin impunerea exilului, excluderea de la conducere sau, pur și simplu, trecerea într-un plan secundar, de unde nu au mai revenit niciodată.
„Dacă prietenul tău a murit, nu-l îngropa. Stai puțin deoparte și așteaptă. Vor veni vulturii și îți vei face o grămadă de noi prieteni.” (pag. 20)
Apoi, Putin și-a construit imperiul și s-a înconjurat doar de oameni fideli, care nu au comentat niciodată deciziile sale, altfel îi păștea moartea sau Siberia. Deciziile sale au fost mai mereu calculate bine, au produs rumoare în cancelariile occidentale, dar i-au asigurat, în același timp, un succes din ce în ce mai mare pe plan intern. Dacă renașterea economică i-a reușit, cel puțin parțial și cel puțin până la invazia Ucrainei, s-a distanțat și a fost distanțat din ce în ce mai mult pe plan extern, pentru că succesul de început nu a dus și la o apropiere de valorile occidentale. După Elțîn, apreciat în Vest datorită sincerității sale, Putin a mizat totul pe renașterea sovietică, pe expansiune și pe un Imperiu pe care încearcă să-l cucerească pas cu pas.
„Deși nemărginit, acest imperiu nu este decât o închisoare a cărei cheie o are împăratul; iar în vreme de pace, în acest stat care nu poate trăi decât din cuceriri, nimic nu se potrivește mai bine nenorocirii supușilor decât însăși nenorocirea suveranului. Viața temnicerului mi s-a părut întotdeauna atât de asemănătoare cu aceea a întemnițatului…” (Marchizul de Custine, Scrisori din Rusia, pag. 43)
Restul este, desigur, istorie, dar în „Magul de la Kremlin” avem de-a face cu istorie reinterpretată bine scrisă de autorul francez, într-o carte pe care vi-o recomand pentru a înțelege mai bine momentul pe care îl trăim. Și care pare că e etern, o eternitate pe care Putin și-a construit-o cu migală și cu inteligență distructivă și năucitor de maladivă.
„Să fim sinceri: nu există dictator mai însetat de sânge decât poporul; doar mâna aspră, dar dreaptă, a conducătorului îi poate domoli furia.” (pag. 152)
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Alain Roberge / La Presse)
