O noapte la Operă cu FILME SCURTE și DANS. Așa se rezumă evenimentul ShortsUP În mișcare de vineri, 6 aprilie, ora 22.00. Scurtmetrajele prind viață și ritm pe cea mai spectaculoasă scenă, cea a Operei Naționale din București.
Doi campioni mondiali la breakdance, Roxrite și Ronnie, vor arăta ce pot pe muzica live a lui Electric Brother și Alexandru Anastasiu. În plus, o trupa de jazz va susține atmosfera și ritmul evenimentului.
Filmele sunt road movies recente și premiate, populate cu eroi care pornesc la drum și trec prin aventuri – comice sau dramatice. “Drumul spre casă” (r. Rahul Gandotra) surprinde parcursul lui Pico: trimis de părinți la școală, în India, evadează pentru a se întoarce acasă, în Marea Britanie. “Camionul” (r. Tom Merilion) e o metaforă de 5 minute a despărțirii halucinante dintre doi iubiți – în dans, pe un camion în mișcare. Vezi TRAILER.
Biletele se pot cumpăra în avans la prețul de 25 de lei prin MyTicket și Eventim. La intrare, biletele se pot achizitiona la prețul de 35 de lei. Detalii.
Vă așteptăm antrenați pentru ShortsUP În mișcare!