JOI, 1 octombrie 2015, de la ora 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor citi pentru public Ioan Mihai Cochinescu, Adina Rosetti și Adina Popescu. Accesul publicului la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30.
Agenția AdLittera vă invită la Biblioteca Metropolitană București, la ultimul eveniment de lectură publică din sezonul 2015 de la BMB. În cadrul Programului „Cultura pentru toți”, Biblioteca Metropolitană București organizează evenimente culturale, iar „Lectura de Joi” își continuă misiunea de a aduce scriitorul mai aproape de publicul rezident bucureștean, iubitor de literatură.
Primele ediții ale acestui an i-a avut invitați pe Florin Iaru, Anca Vieru și Cristina Andrei, Mihai Duțescu, Bianca Dobrescu și Ciprian Măceșaru, Răzvan Petrescu, Andrei Ruse și Cristian Fulaș, Ioana Nicolaie, Miruna Vlada și Iulia Militaru, Corina Bernic, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu, Ana Maria Sandu, Adela Greceanu și Mihai Radu, Alex Tocilescu, Luca Dinulescu și Bogdan Munteanu, Călin Torsan, un cristian și Cosmin Manolache, Gabriel Horațiu Decuble, Marius Surleac și Ion-Valentin Ceaușescu.
Despre invitați:
Ioan Mihai Cochinescu
Scriitor, eseist, estetician, muzicolog. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1993). Profesor de estetică şi pian la Colegiul de Artă Carmen Sylva din Ploieşti. A fost membru al cenaclurilor bucureştene optzeciste „Junimea” (condus de prof. Ov. S. Crohmălniceanu) şi „Cenaclul de luni” (condus de prof. N. Manolescu).
Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (1982).
Oprit de cenzura de dinainte de 1989, romanul său „Ambasadorul” este publicat în 1991 de către Editura Cartea Românească (reeditat în anul 2010) şi obţine Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi Premiul „Liviu Rebreanu” pentru proză. A mai publicat romanul „Rock & Depeche” (Editura LiberART, 1993), „Visul de iarnă al Isabellei”, proze scurte (Editura RAO, 1996), volumele de eseuri „Tratatul de Caligrafie”, „Tratatul de Alchimie” (2006) şi „Tratatul despre Sublim” (Editura Libertas, 2007), monografia „Vivaldi în Veneţia” (Editura LiberART, 2009), cărţile pentru copii „Micul veneţian” (Editura DPH, 2014) şi „Oul care zboară” (Editura DPH, 2015).
Ioan Mihai Cochinescu este Doctor în muzică (estetică) al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (2005).
Adina Rosetti
Născută în 1979, la Brăila.
A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs post-universitar de jurnalism la Universitatea București.
Din 2004 a început să scrie reportaje și articole pe teme sociale și culturale la Dilema Veche și, apoi, la Dilemateca.
A lucrat doi ani la Time Out, timp în care a bătut Bucureștiul în lung și-n lat încercând să-i descopere secretele și poveștile, și a fost redactor 4 ani la revista ELLE Romania.
Alte colaborări: Unica, Esquire, BeWhere, Omnivor, Formula As, CR Fashion Book #2.
A primit premiul “Tânărul Jurnalist al Anului 2007” (secţiunea Cultură), acordat de Freedom House.
În 2010 i se publică la editura Curtea Veche romanul de debut, Deadline, bine primit de critică și public, aflat acum la cea de-a doua ediție și tradus în Franța la editura Mercure de France (2013).
În 2014 a publicat cartea pentru copii Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul, cu ilustrații de Cristiana Radu, premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România cu premiul pentru Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret. Cartea a mai primit premiul Cea mai bună carte pentru copii și tineret la gala Bun de Tipar.
A participat la tîrguri internaționale de carte și lecturi publice la București, Leipzig, Budapesta, Perugia, Torino, Berlin, Praga, Paris, Bologna.
Cea mai recentă apariție – volumul de proză scurtă De zece ori pe buze, ed. Curtea Veche.
Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în Bucureşti. A absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter și jurnalist cultural, ulterior redactor, la „Dilema veche”.
Prima ei carte pentru copii – „Doar un zbor în jurul lumii”, a apărut în 1999, la Editura Compania. Interesată în primul rînd de literatura pentru copii a mai publicat „Miriapodul hoinar și alte povești”, „Mari poveşti româneşti pe înţelesul celor mici”, „Aventurile lui Doxi în benzi desenate”, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, la Editura CD Press. Dar și un „Manual de Șpagă” în cadrul campaniei „Nu da şpagă“ (2001). În 2015, a apărut „Povestiri de pe Calea Moșilor”, la Editura Casa de Pariuri Literare, o carte inițial destinată adulților, dar în care s-au răgăsit toți copiii care și-au propus să călătorească cu mașina timpului în anii 80.
„O istorie secretă a Țării Vampirilor” este o trilogie fantastică pe care Adina Popescu a scris-o în aproape 10 ani, timp în care a mai scris despre bone, gunoieri, pescari, vecini care pun muzica prea tare, bicicliști, ambasadori, scriitori, ciobani și alte reportaje narative, la granița cu ficțiunea.
Despre moderator:
Ciprian Burcovschi (n. 1970) este și marketer cultural, și manager de programe culturale, și promoter când e cazul, fiind dependent tot timpul de un public deștept.
Specialist în comunicare vizuală (branding, artwork, marketing visual support, management process of design, lector design grafic), lucrează în branding din 1993 ca freelancer, iar în 2003 trece în antreprenoriat. În 2010 pune bazele proiectului AdLittera alături de prieteni care au aceleași scopuri. Așa iau naștere proiecte editoriale (revista SemneBune), campanii de informare (Bagajul de cultură), cercetări de piață asupra consumului de produse și servicii culturale (sBook/ SBpoll), un concurs anual de debut (Incubatorul de condeie) și multe acțiuni culturale proprietare sau în parteneriat cu jucători importanți din industria de carte autohtonă.
Ciprian Burcovschi este însurat și are un băiat mult mai talentat decât el. Este pasionat de înot, rock și poezie. Și, recunoaște public, că este îndrăgostit de singurul produs care nu expiră niciodată: cartea.
––
„Lectura de joi” este un proiect cultural organizat de Agenția culturală AdLittera, care cuprinde în acest sezon 10 întâlniri cu publicul rezident bucureștean, într-un spațiu cald și prietenos, cu scriitori consacrați şi debutanți.
Scopul acestei acțiuni este, în primul rând, acela de a încuraja dialogul cultural, încercând să aducă scriitorul mai aproape de public. Dorim ca literatura să nu mai fie percepută ca o nișă a elitelor; scriitura este într-adevăr un act artistic care nu este la îndemâna oricui, dar lectura poate deveni o obișnuință dacă o plasăm într-un mediu confortabil.
Așadar, invităm bucureștenii pe 1 Oct., începând cu 18:30, la „Lectura de Joi” pentru o seară de proză, tematica fiind literatura pentru copii și tineret, în cadrul Programului „Cultura pentru toți”. Evenimentul are loc la sediul central al Bibliotecii Metropolitane București, în „Grădina de citit”, Str. Tache Ionescu 4.
În cazul în care prognoza meteo nu este favorabilă, organizatorii vor anunța dacă „Lectura de Joi” se va desfășura în Grădina de citit sau în interiorul bibliotecii.
–
Cum stă bine oricărei comunități online, puteți aprecia, distribui și comenta pe pagina FB a proiectului „Lectura de Joi”.
Reamintim că, începând cu 30 iulie 2015, în fiecare joi, de la ora 19.00, timp de 10 (zece) ediții, agenția AdLittera a organizat „Lectura de Joi”, în sediul central al Bibliotecii Metropolitane București, în cadrul Programului „Cultura pentru toți”. Excepție a făcut evenimentul celei de-a IX-a ediție, care a avut loc vineri (25 Sept.) în cadrul „Nocturnei Bibliotecilor”, intitulată sugestiv „LECTURNA”.
––
Acțiune culturală recomandată de: Radio România Cultural, radio SPT FM, Semne Bune, Observatorul Cultural, Bookblog, Filme-cărți, Bookaholic, Ceașca de cultură, Serial Readers, Book Hub, România pozitivă, Revista de povestiri, tiuK și Agenția de carte.