Stiri

Evenimentul editorial al anului 2014 la Editura Herald!

afis_cosmos_a3_webCosmosul este tot ceea ce există, tot ceea ce a existat sau va exista vreodată.

Carl Sagan

La peste 30 de ani de la apariţie, cartea Cosmos a astrofizicianului Carl Sagan încă influenţează viziunea ştiinţifică asupra Universului, încă schimbă mentalităţi! Editura Herald, cu sprijinul ASUR – Asociaţia Secular-Umanistă din România, are plăcerea să vă invite la evenimentul de lansare a cărţii Cosmos de Carl Sagan luni 12 mai 2014, ora 19.00, la Sala Union (Str. Ion Câmpineanu, nr.21) a Arhivei Naţionale de Filme-Cinemateca Română.

Invitati:

Alexandru Mironov, senior editor la Revista Ştiinţă şi tehnică

Cristian Român, senior editor la Revista Ştiinţă şi tehnică

Adrian Şonka, coordonator Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”

Monica Beliţoiu, director executiv ASUR

Alexandru Anghel, traducătorul cărţii şi senior editor la editura Herald

CARTEA

Despre munca la această carte autorul nota în anii 80: Ştiinţa a descoperit nu numai că universul are o grandoare ameţitoare şi extatică, că este accesibil înţelegerii umane, dar şi că noi suntem, într-un sens foarte real şi profund, o parte din Cosmos, că suntem născuţi din el şi că desti­nul nostru este legat intim de acesta. Evenimentele umane cele mai de bază şi lucrurile cele mai triviale au o legătură cu universul şi cu originile acestuia. Cartea de faţă este dedicată explorării acestei perspective cosmice.

National Science Foundation a declarat că cercetarea lui Carl Sagan a transformat ştiinţa planetară iar darurile oferite omenirii sunt infinite. Cartea şi documentarul de televiziune difuzat in anii 80 au evoluat împreună. Într-un anumit sens, fiecare se bazează pe celălalt.Documentarul de televiziune Cosmos şi cartea reprezintă o încercare plină de speranţă de comunicare a unora dintre ideile, metodele şi bucuriile ştiinţei.

comsos_sagan_final_persp2ASTROFIZICIAN şi AUTOR premiat cu Pulitzer

Carl Sagan a fost Profesor în Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale şi Director al Laboratorului pentru Studii Planetare al Universităţii Cornell; a fost cofondator şi preşedinte al Planetary Society, cel mai mare grup dedicat ştiinţei spaţiale din lume. În cadrul NASA, a avut rolul de consultant pentru misiunile spaţiale fără echipaj Mariner, Voyager şi Viking şi s-a ocupat de informarea astronauţilor în misiunile acestora pe Luna. Documentarul de televiziune distins cu premiul Peabody, Cosmos, a fost vizualizat de peste 500 de milioane de oameni din peste şaizeci de ţări, iar cartea însoţitoare, publicată acum şi la editura Herald, a petrecut şapte şăptămâni pe lista de bestseller-uri a The New York Times.

Tehnologia pe care o deţinem ne permite tot mai mult să explorăm minunile Cosmosului […]. Avem privi­legiul de a trăi în, şi de a influenţa, una dintre cele mai critice epoci din istoria speciei umane. Carl Sagan

***

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile în sală. Lansarea de carte include şi o CĂLĂTORIE ÎN SPAŢIU, o proiecţie însoţită de comentarii inspirate de carte, moment susţinut prin amabilitatea domnului Adrian Sonka, din partea Observatorului Astronomic din Bucureşti.

***

Organizator: Editura Herald

Susţinător: ASUR – Asociaţia Secular-Umanistă din România

Partener în organizare: Arhiva Naţională de Filme-Cinemateca Română

Parteneri media: National Geographic Channel Romania, Da Vinci Learning TV, Revista Stiinta si tehnica, Radio Romania Cultural, Sapte Seri, SemneBune.ro, LiterNet.ro, Bookblog.ro, Cartidecitit.ro, Bigcitylife.ro, 4arte.ro, PRWave.ro, RomaniaPozitiva.ro, Filme-carti.ro, Bookuria.info, OrasulMeu.ro, Getlokal.ro, Gratuitor.ro, Povestidecalatorie.ro, PsihologieAnalitica.ro, TraiesteConstient.ro, Ed4Lead.ro, Rabbit Media, Ziarul Alb, NoulPamant.ro, Fundatia Pretuieste Clipa, The Path Romania, 121.ro, Amintiridincalatorie.ro, Staupenet.ro, CartiDeLumina.ro, Astrocafe.ro, AndreeaTalmazan.ro

(Comunicat de presă Editura Herald)

afis_cosmos_a3_web

Articole similare

Eveniment de lansare a cărților: Primește iubirea pe care o dorești și Dăruiește iubirea care vindecă

Jovi Ene

Apariție nouă la Editura Meteor Press: Teste IQ şi de personalitate, de Philip Carter

Jovi Ene

20 dintre cei mai importanti poeti romani, la Noaptea Alba a Poeziei

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult