Decembrie a fost o lună cu de toate în materie de filme, iar rețelele sociale au explodat în preajma Crăciunului cu una dintre cele mai lungi și binevenite discuții despre un film din ultimii ani, discuții ce a avut în centru nou-lansatul „Don’t Look Up” (de altfel, noi am văzut filmul în avanpremieră și am scris două recenzii, foarte vizitate și acestea). L-am văzut și eu, mi-a plăcut mult, așa că filmul despre care vorbim este primul în topul din decembrie; alături de el, alte premiere, dar și un film din 1970, care vă poate readuce aminte de savoarea și bunătatea copilăriei. Să aveți un an 2022 mai bun!
1. Don’t Look Up (2021)
S-au spus atâtea despre acest film în ultimele zile, încât nici nu știu ce pot să adaug. Da, l-am văzut și eu, mare parte chiar înainte de premiera de pe 24 decembrie și mi s-a părut încă de atunci un film excelent, care a încercat să surprindă cu tușe grosiere binevenite felul în care societatea noastră se raportează la dezastre, la semnalele de alarmă trase de specialiști și de activiști, la tot răul care se răspândește acum în lume, de la profitul neapărat al afaceriștilor până la maneaua televiziunilor de scandal. Un film care și-a propus, în felul său pretențios sau nu (unii nu au văzut decât o anumită cometă), să spună lucrurilor pe nume, deși nu se poate repara nimic; „scris” înaintea pandemiei, pare acum a fi potrivit timpurilor pe care le trăim, deși s-a vrut a fi un semnal de alarmă la adresa schimbărilor climatice tot mai pregnante, dar pentru care nu facem mai nimic. Pentru mine, unul dintre filmele anului, în care fiecare mesaj, fiecare rol, fiecare moment aparent fără sens, fiecare actor (excelenți toți, așa „imperfecți” cum s-a dorit ca ei să fie!) și toate celelalte sunt construite perfect pentru a înfățișa/parodia umanitatea anilor 2020-2021. Rămâne întrebarea: chiar ne apropiem de o apocalipsă? Sau putem schimba ceva? Nota: 9/10
Pentru alte opinii, citiți recenziile colegilor mei Tudor-Costin, aici, și Corina, aici.
2. The Unforgivable (2021) – De neiertat
Cât de complicat este să te reintegrezi în societate după ce ai comis o infracțiune, după ce ai stat ceva timp în închisoare! Cât de complicat este, în orice caz, să te integrezi oriunde, mai ales după ce porți în spate un stigmat sau o aparență de stigmat, cu care trebuie să supraviețuiești, de care trebuie să treci și să dovedești celor din jur că nu ești o persoană rea, un om de care trebuie să se teamă. Este cazul și aici, în „The Unforgivable”, un film în care Sandra Bullock face un rol foarte bun, al unei persoane care se întoarce din închisoare după o omucidere și trebuie să se reintegreze în societate: are nevoie de un job (sau mai multe), trebuie să își regăsească echilibrul, dar, cel mai important, trebuie să-și regăsească sora, pe atunci mică și neînsemnată, într-o comunitate complicată, dură și nepăsătoare. Și ajungem la întrebări: cum privim infractorii, ne temem de ei, cum reușim să îi reintegrăm și reabilităm? Și nu e doar despre asta această dramă excelentă, ci și despre cum iertăm noi greșelile din trecut, cum trecem peste anumite stigmate aruncate doar din cauza preconcepțiilor, cum colaborăm cu oamenii pe care viața i-a purtat într-o anumită parte și cu care ne reîntâlnim peste ani. Putem scăpa de trecut? Doar oamenii inteligenți își pot construi viața doar cu gândul la prezent și viitor… De văzut, cu inima și cu șervețelele deschise! Nota: 8/10
3. La Casa de Papel (2021, sezonul 6, 5 episoade. Sau sezonul 5, volumul 2)
Gata, s-a terminat. Și chiar dacă a durat ceva și s-a extins cam nepermis, pot afirma că acest ultim sezon nu m-a dezamăgit, ci chiar am apreciat finalul. Lupta surdă din sezonul 5, plină de violențe și tragedii sângeroase, este înlocuită aici de obișnuitele manevre psihologice ale Profesorului și de inventivitate, emoție și speranță. Mi-a plăcut, cum spuneam, și mă gândesc că aceste personaje negative (până la urmă) au trezit empatie tocmai pentru că sunt niște haiduci moderni, foarte bine pregătiți, având un plan minuțios, care încearcă să nu rănească, să nu ucidă, ci să atace hrăpărețele bănci și instituții publice ce impun impozite și taxe. Da, pentru unii e doar telenovelă, dar pentru mine e unul dintre cele mai inspirate și empatice seriale de pe Netflix ale ultimilor ani. Nota: 8/10
4. The Railway Children (1970)
Un film britanic de la începutul anilor 70 destul de tipic și „de familie”, dar care ne dezvăluie un pic din bunătatea, exuberanța și inocența tipic copilărească, de la care avem cu toții de învățat. Pe scurt: după ce tatăl lor dispare în neant, trei copii (și mama lor) se mută la țară, într-o zonă tipic englezească, încercând să se obișnuiască cu viața provincială, total diferită de Londra pe care o cunoșteau ei. Și, creduli și nevinovați, descoperă vecinii, răutățile și prieteniile unei mici comunități, calea ferată de care se îndrăgostesc, încearcă să-și impună credința și încrederea în oameni într-o zonă unde oamenii sunt de obicei distanți și indiferenți. Lumea lor se transformă și, cel mai important, ei o transformă și parcă totul capătă o alură de fericire și de bunătate. E nevoie de astfel de momente de lumină pentru a ne da seama de felul în care noi suntem cu adevărat în copilărie (buni și mărinimoși) și de felul în care ne transformăm odată cu viața adultă – nu toți, nu mereu – în niște ființe cărora nu le mai pasă de cei din jur și care trec nepăsătoare față de cei aflați în nevoie. Așadar, un film care ne poate face să ne gândim de ce am devenit, cu timpul, mai răi și mai indiferenți. Să fiți mai buni în 2022! Nota: 7,5/10
5. Complet necunoscuți (2021)
Dacă vreți o comedie faină pentru acest început de an, „Complet necunoscuți” este alegerea perfectă, chiar dacă este o copie (reușită) după filmul lui Paolo Genovese din 2016. Iată că și românii pot face comedii interesante, binevenite, reușite și care ne pot „găzdui” multe râsete, fără să treacă peste limitele indecenței și fără să își propună nominalizări la Oscar sau la Cannes! Pe scurt, mai mulți prieteni foarte buni se întâlnesc cu prilejul observării unei eclipse (nu a unei comete!!!), prilej pentru un joc inedit și foarte corect, până la urmă: toate telefoanele să fie strânse în centrul mesei și mesajele, discuțiile să fie citite sau auzite de toată lumea de la masă. Așa că, aproape imediat, toate secretele sunt publice, așa că prieteniile din copilărie sau adolescență se dovedesc a nu fi prietenii adevărate, de vreme ce există atâtea secrete, atâtea mesaje ascunse, atâtea profiluri publice pe Facebook care nu au nimic de-a face cu persoana reală? Cât de multe ascundem sau exhibăm în social media? Cum spuneam și la originalul italian: „Cam asta e și cu prietenia: numai prietenii adevărați știu secretele mărunte, dar numai noi știm ceea ce ne bântuie. Ce să mai zicem de cei care nu cred în prietenie și totul se rezumă la un pahar de vin și banalități?” De văzut în perioada asta, vă va amuza (mai mult) sau vă va pune niște semne de întrebare (mai puțin)! Nota: 7/10
Pentru alte filme, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.
(Sursă fotografii: IMDb.com)
