Știți care este cea mai mare provocare într-o relație? Să înțelegi că fiecare vine în căutarea propriei fericiri și, de cele mai dese ori, asta implică dorința de validare, nevoia de atenție și o doză corespunzătoare de egoism. Cum să le împaci pe toate fără să provoci daune colaterale? Iată o întrebare la care întreaga lume încă mai caută un răspuns valid. Până una, alta, cinematografia mondială explorează, cu foarte mult succes, subiectul relațiilor disfuncționale prin filme care captează, enervează și ne distrug ultimele speranțe în binele comun al unui cuplu.
În acest top, am decis să includ câteva filme care se construiesc în jurul acestei fenomenologii relaționale și, tare sper, că veți găsi în ele unele răspunsuri sau motivații care ar explica de ce unele relații nu au avut sorți de izbândă.
1. Normal People (2020)
Primul serial care mi-a arătat că uneori trebuie să renunți de la tentativele constante de a salva o relație este „Normal People”, o producție care ocupă un loc aparte în mintea mea. Nu pentru dramatismul său spectaculos, ci pentru delicatețea cu care vorbește despre imposibilitatea de a iubi în mod simplu. Adaptat după romanul lui Sally Rooney, serialul regizat de Lenny Abrahamson și Hettie Macdonald urmărește relația intensă și fragilă dintre Marianne (Daisy Edgar-Jones) și Connell (Paul Mescal), doi tineri care se caută, se resping și se regăsesc mereu, fără a reuși vreodată să se sincronizeze complet.
Ceea ce face din „Normal People” o reprezentare aproape dureroasă a unei relații disfuncționale este tăcerea. Personajele nu-și exprimă emoțiile la timp, nu comunică deschis, nu se pot elibera de rușine sau de diferențele de clasă care îi separă. Serialul devine astfel o oglindire a iubirii nespuse, a vulnerabilității mascate de timiditate și a neputinței de a fi sinceri chiar și cu persoana iubită.
Interpretările celor doi actori principali sunt impecabile. Paul Mescal aduce un Connell sfâșiat între sensibilitate și frica de judecată, în timp ce Daisy Edgar-Jones face din Marianne un amestec fascinant de forță și fragilitate. Chimia lor e intensă și autentică, nu doar în scenele de intimitate, ci în privirile care spun mai mult decât orice dialog.
„Normal People” nu idealizează iubirea, ci o arată așa cum este adesea în viața reală, și anume complicată, contradictorie, uneori autodistructivă. Este o poveste despre oameni care se iubesc sincer, dar nu știu cum să o spună fără să se rănească.
2. Scenes from a Marriage (HBO, 2021)
A doua producție din acest top este „Scenes from a marriage”. Dacă „Normal People” vorbește despre imposibilitatea de a iubi la timpul potrivit, „Scenes from a Marriage” explorează imposibilitatea de a păstra iubirea atunci când timpul s-a scurs. Reinterpretarea din 2021 a celebrului serial semnat de Ingmar Bergman readuce în prim-plan un subiect universal, destrămarea unei relații, dar o face cu o sinceritate care frizează disconfortul.
Regizat de Hagai Levi, creatorul lui „The Affair” și „In Treatment”, serialul îi are în rolurile principale pe Jessica Chastain și Oscar Isaac, doi actori a căror chimie devine aproape dureroasă de reală. Ei sunt Mira și Jonathan, un cuplu aparent stabil, educat, cu o viață confortabilă, până când echilibrul se destramă treptat, iar fiecare discuție devine tot mai dureroasă.
„Scenes from a Marriage” nu este o melodramă, ci realism crud. Camera rămâne aproape de chipurile lor, surprinde respirații, tăceri, lacrimi reținute. Dialogurile par improvizate, iar intimitatea dintre actori e atât de autentică încât uneori e greu de privit. Serialul e construit ca o piesă de teatru filmată cu sensibilitate cinematografică, iar această simplitate devine o armă, nimic nu distrage atenția de la durerea dintre ei.
Relația lor e disfuncțională nu prin trădări spectaculoase, ci prin fisurile mici, cotidiene, prin orgolii, nevoi neîmpărtășite, oboseală emoțională. Mira vrea libertate, Jonathan vrea stabilitate, iar conflictul lor nu e despre vinovăție, ci despre diferența de ritm dintre doi oameni care au încetat să se recunoască.
3. The Son (2022)
Și ultimul în top este filmul „The Son” care duce tema disfuncționalității în alt teritoriu: relația dintre părinte și copil, acolo unde dragostea, deși autentică, nu mai poate salva. Regizat de Florian Zeller, ca o continuare tematică a filmului „The Father”, această peliculă e un portret sfâșietor al neputinței părintești. În centrul poveștii se află Peter (Hugh Jackman), un bărbat de succes, divorțat, care încearcă să refacă legătura cu fiul său adolescent, Nicholas (Zen McGrath), tulburat și retras. Relația lor este marcată de tăceri, vinovăție și o neînțelegere profundă, o formă de disfuncționalitate care nu se naște din abuz, ci din incapacitatea de a vedea suferința celuilalt. Regizorul alege să portretizeze cu o sensibilitate aproape insuportabilă felul în care un tată iubitor poate greși fără intenție. Peter vrea să repare, să ofere siguranță, dar tot ce face pare să agraveze distanța. Filmul arată cum iubirea, neînsoțită de ascultare reală, devine un zid. În acest sens, „The Son” e o lecție despre eșecul comunicării între generații, despre părinții care trăiesc cu fantoma propriei vinovății și copiii care nu mai știu cum să ceară ajutor.
Fiecare film din cele incluse în acest top merge pe firul roșu al problemelor de încredere și de validare, lăsând, în urma vizionării, un amalgam de emoții și sentimente contradictorii, durute și acute.
