EL SICARIO – CAMERA 164
Franta/Italia – 2010
Regia: Gianfranco Rosi
Scenariul: Gianfranco Rosi, Charles Bowden
Casa producatoare: LES FILMS D’ICI?
Premii si festivaluri: International Film Festival in Bratislava, 2010, Slovacia
Rotterdam International Film Festival – 2011, Olanda
Venice International Film Festival – 2010, Italia
Vienna (Viennale) – International Film Festival – 2010, Austria
Douazeci de ani de viata dedicati Cartelului!
Il Sicario = Asasin profesionist!
Aici termenul Asasin, subinscrie pe langa uciderea celor care lupta impotriva Cartelului si a celor care tradeaza Cartelul si o serie de alte activitati numai si numai spre proliferarea activitatilor Cartelului. Un El Sicario poate fi oricine, oriunde, langa tine sau vis-a-vis – pe strada, la munca, educat, intr-un post important in administratie – in conducerea comunitatii sau in politica..
Iar termenul Profesionist subinscrie atat faptul ca uciderea cu orice fel de arme/instrumente: mainile goale, glontul, cutitul, etc – nu se executa din sadism – ci din comandamentele superioare ale Cartelului si mai ales – fara suferinta inutila a victimei, dar si faptul ca exista aspectul indiscutabil al unei atente, indelungi si complexe pregatiri fizice, mentale si educationale in meserie.
Camera de filmat este fata in fata, cu un astfel de El Sicario. Fata in fata este exagerat spus, din moment ce personajul – pe toata perioada spovedaniei sale tulburatoare, de-a dreptul halucinanta, dar extraordinar de meticuloasa si detaliata plastic, poarta asupra capului si a fetei, un voal negru impenetrabil ochiului camerei. Un tip cu statura atletica, cu o voce profunda, bine articulata si controlata emotional, cu o buna dexteritate in a puncta grafic, in caietul pe care il tine pe genunchi, detaliile analitice si sintetice ale devenirii sale si ale activitatilor desfasurate in Cartel. Si mainile sale parca executa un dans frenetic deasupra foilor albe, sunt prelungirea mentala a lui El Sicario. A prins, a torturat si a ucis cu inalta expertiza, sute de oameni. Timp de douazeci de ani! Si acum isi marturiseste crimele acestor ani, atat cu vocea cat si cu markerul in continua si febrila miscare pe foile umplute una dupa alta ale unui caiet cu scoarte groase si negre. Negre sunt straiele lui El Sicario, negru este valul care ii acopera capul si fata, negre sunt copertile tari ale caietului, negru este si markerul care traduce in grafica spovedania verbala. Albe sunt doar foile, care se intineaza pe masura ce inaintam prin cumplita realitate a Cartelului mexican.
Astazi, pe capul infasurat in incognito-ul valului negru este pus un contract de 250.000 $! De trei ani, fostul Il Sicario se ascunde de mana lunga a Cartelului! Si nu numai, daca luam in consideratie faptul ca multi ani la rand, tipul a fost si Comandant al Politiei din Cihuahua – Mexic.
Contradictie in vorbe, dar nu si in fapte, treaba pe care o intelegem pas cu pas, din spovedia asasinului.
Camera 164, este celula psihica a acestei spovedanii, asa cum a fost, in timp, celula in care au fost inchisi multi dizidenti ai Cartelului si unde si-au gasit moartea executata de „personajul” nostru.
Si vocea personajului, impreuna cu febrilitatea mainilor, ne spun povestea si ridica povara celor 20 de ani de pe sufletul si mintea fostului asasin. Dar povara a junge pe umerii nostri. Transferul personalitatii lui Il Sicario catre cel care ii priveste si asculta confesiunea este o experienta dura, hipnotizanta, realizata cu mare inteligenta de catre regizorul Gianfranco Rosi.
Povestea incepe undeva, pe granita SUA/Mexic, in momentul in care personajul era elev de gimnaziu. Pas cu pas, el ne descrie modul in care Cartelul realizeaza recrutarea viitoarelor elemente, mai intai sarcini de carausi, rasplatite din belsug cu bani si mai ales – droguri. Insa scoala nu trebuia neglijata, pentru ca Cartelul are nevoie de tipi instruiti, atat de antrenati si instruiti, incat sa acceada chiar la Universitatea de Politie – indiferent de regulile si baremurile de admitere. In fiecare an, o parte dintre absolventi sunt oamenii Cartelului. In fiecare an, 200 de absolventi sunt oamenii Cartelului, 200 de elemente perfect antrenate si incontinuu platite de traficanti. 50 dintre ei sunt bine organizati sa asigure rutele de transport, casele de siguranta, paza acestora, relatia cu datornicii, executia datornicilor rebeli, ingroparea acestora, curatarea urmelor. Un perfect melanj si concubinaj intre Cartel si Politie, cu tentacule in institutiile statale, mergand pana la FBI si DEA.
Exista o secventa extraordinara in care fostul asasin face o descriere a modului de organizare a unei rapiri, cu participarea politistilor, in masinile politiei, desfasurate pe teren conform unei extraordinare puneri la punct a fiecarei etape tactice. Si mai apoi…interogatoriul celui rapit… si mai apoi…executia celui vinovat… Totul insa, sub imperiul drogului si al alcoolului. O singura fractura insa: cu femeile rapite este mult mai greu!
Da, este oribil sa pui capat unei vieti – prin strangulare, sa determini prin vointa si forta ta, demarcarea si depasirea acelei linii dincolo de care timpul nu mai functioneaza. Si apoi sa lasi asupra cadavrului abandonat, mesajul cel mai potrivit – descifrabil pentru cei care ar indrazni sa se faca vinovati de aceleasi fapte ca si cel pedepsit: trupul cu fata in jos / sau cu fata in sus / un deget taiat si pus in gura / sau in anus/ ochii scosi / limba taiata…
Bineinteles ca mintea fiind ocupata cu droguri si cu alcool – nu mai poate fi impovarata de niciun fel de mustrari de constiinta. Pentru ca toate omorurile sunt justificate.
El Patron hotaraste. El Patron vrea, decide, rasplateste, pedepseste.
Si singurul scop al lui El Sicario este sa il serveasca pe El Patron.
Chiar si atunci cand trebuie pedepsiti aceia care fac exact aceeasi munca ca si Cartelul, numai ca activeaza in afara acestuia. Bande independente de hoti de masini, de traficanti, independenti, concurenti…Redusi la tacere, anihilati, ucisi… O lume dura.
Dar si o viata nebuna, „La Vida Loca” – droguri, bani, alcool, sex, masini de lux, yahturi de lux, case opulente. Visele se implinesc – chiar daca sunt manjite de sange. Si apropo de vise – noaptea devine un moment psihologic greu de depasit. El „ex” Sicario isi declara frica de a mai dormi noaptea alaturi de familie…la orice mic zgomot mintea ii explodeaza si trezeste criminalul in stare sa-si execute sotie sau copilul. Atat de puternic este si antrenamentul, dar si stressul – generat / amplificat – de drog!
Excelent exemplificata static, prin ochiul camerei de filmat si prin cele doua instrumente de comunicare ale personajului: sonoritatea cuvantului si vizualitatea desenului!
Ce imi este mie de neinteles – sigur insa ca nu cunosc destule in privinta drogurilor (calitate, cantitate consumata) este – cum poti consuma timp de douazeci de ani, fara a-ti fi afectate gandirea, calitatile de organizator si de executant. Sau poate esti mentinut in stare de servitute completa si arc intins la maximum!
Poate! Dar iata ca vine momentul in care arcul se detensioneaza, isi atinge limita dinamica si El Sicario SE BLOCHEAZA! Refuza drogul, refuza alcoolul, refuza femeile! Isi executa sarcinile la fel de devotat, dar devine indezirabil. Pentru ca Cartelul isi controleaza oamenii prin intermediul acestor dependente. Si un El Sicario TREAZ, nu este EFICIENT, ba chiar poate deveni PERICULOS. Sclavia Cartelului isi pierde puterea asupra lui. Prin urmare asasinul trebuie sa dispara, sa moara.
In penumbra camerei 164, personajul ne dezvaluie cum fuge impreuna cu familia, cum se separa in aceasta evadare de sotie si copil, pentru a nu le periclita vietile.
Si aici apare problema lui speciala – sa ii zicem de ordin biologic/psihologic/social …. Valenta libera a starii de sclavie, de supunere, de ingenunchiere…de drog. Un alt fel de drog! Cade in genunchi (la propriu – in fata camerei de filmat), izbucneste in plans – El Sicario cel dur – si declara ca prin religie si-a recastigat libertatea spirituala, ca s-a alaturat unei congregatii religioase extatice unde sprea sa isi rascumpere pacatele. A plecat din marea si puternica si criminala familie a Cartelului si s-a alaturat unei alte familii, unei alte forme de sclavie! Sa fie aceasta o terapie posibila? Violenta si crima fac parte din gena acestui individ si educatia speciala pe care a primit-o a amplificat datul de la natura. Poate oare religia sa vindece sau macar sa estompeze natura personajului? Eu nu cred. Asa cum nu cred ca va scapa la infinit de mana lunga si razbunatoare a Cartelului. Frapant este si faptul ca niciunul dintre cuvintele (sau schemele) personajului nu exprima vreun REGRET, vreo slaba parere de rau macar, privind crimele comise in lungii ani de activitate. Lacrimile extatice sunt suficiente?
Pana atunci insa, acest film – pe care l-as numi documentar-artistic (datorita atat manierei extraordinar de artistica-credibila in care isi „joaca” El-ex-Sicario spovedania – cat si inteligentei scenariului/regiei – care lasa camera de filmat sa fie cel de-al doilea personaj). Un documentar-artistic petrecut in „camera ororilor” – Camera 164 dintr-un motel undeva in zona frontierei Mexic/SUA. O camera a violentei, pe o frontiera permeabila criminalitatii, cu acordul si sub organizarea entitatilor ambelor state care conlucreaza la distribuirea organizata a crimei.
Filmul El Sicario si-a alimentat scenariul dintr-un articol al lui Charles Bowden publicat in anul 2009 in Harper’s Magazine. Prin urmare, o realitate „de ieri” si de azi si de maine a vietii noastre, pe aceasta planeta. Prin urmare, o realitate „de ieri” – de azi – si de maine a vietii noastre pe aceasta planeta.. In Ciudat Juarez, fieful acestui personaj, din 2008 pana astazi au fost ucisi 5000 de oameni. Vi se pare o cifra minora? Traim aceasta realitate a drogului, violentei, crimei, care se apropie cu pasi hotarati si de coltul nostru de lume.
Daca nu va imaginati – mergeti sa vedeti acest film!
