Vă prezentăm un fragment în avanpremieră din volumul „Imperiul Mării Negre. Gloria și decăderea lumii lui Mitridate cel Mare”, de Duane W. Roller, recent apărută la Editura Humanitas, în traducerea lui Sergiu-Adrian Adam.
Despre carte:
Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istoriei antice, de la Roma și până în Persia. Influența sa asupra bazinului Mării Negre a fost atât de însemnată, încât, după cum arată istoriografia română recentă, chiar formidabilul centru de putere al lui Burebista s-a putut coagula tocmai ca urmare a vidului de putere lăsat de războaiele lui Mitridate cu Roma în Dobrogea de azi și mai la sud. Ridicarea marelui rege get este legată mai cu seamă de soarta cetăților grecești de pe țărmul apusean al Pontului în urma acestui adevărat război mondial al epocii. Pe un alt plan, se poate spune că moștenirea culturală a regelui Pontului a influențat renașterea Romei sub Augustus.
Bazându-se pe sursele romane și grecești, dar și pe mărturiile arheologice și numismatice, istoricul și clasicistul Duane W. Roller scrie cu mare măiestrie istoria gloriei și decăderii regatului lui Mitridate, cu conflictele militare, jocurile de putere extrem de complicate și viața culturală înfloritoare a Pontului. Figura legendară a lui Mitridate își primește locul care i se cuvine în istorie, eliberată de povara miturilor și a reputației sale postume.
Fragment în premieră:
De-a lungul a peste două secole, dinastia pontică stabilită în nordul Asiei Mici, modestă la început, a devenit unul dintre cele mai puternice state din lumea greco-romană. Fondatorul ei, Mitridate I, a fost un refugiat care a încercat să evite politica violentă și neiertătoare din perioada de după moartea lui Alexandru cel Mare în 323 î.Cr. Dinastia pontică și-a atins apogeul în timpul domniei ultimului și celui mai faimos rege al său, Mitridate VI cel Mare, care a murit în anul 63 î.Cr. Inițial Regatul Pontic ocupa partea centrală și de nord a Turciei de astăzi, dar la apogeul său a ajuns să controleze centrul Asiei Mici și cea mai mare parte a coastei Mării Negre, având legături economice și comerciale în Armenia, spre Platoul Iranian, Caucaz și teritoriul barbar de la nord de mare. În ultimii ani, Pontul rivaliza, din punct de vedere teritorial, doar cu Egiptul ptolemeic și cu extinderea enormă a Republicii Romane.
Într-o mare măsură, interesul istoricilor moderni pentru vechiul Regat Pontic s-a axat pe domnia lui Mitridate cel Mare, chiar dacă el a fost ultimul reprezentant al unei dinastii care a domnit de la începutul secolului al III-lea î.Cr., când lumea, aflată într-o situație tulbure după moartea lui Alexandru cel Mare, s-a fărâmițat în mai multe monarhii ereditare și foarte controversate. Puterea politică de la conducerea Pontului și-a întârziat dezvoltarea, dar spre sfârșitul secolului al III-lea î.Cr. devenise deja unul dintre principalele state regionale ale lumii elenistice. Odată cu venirea romanilor în Asia Mică, la începutul secolului următor, politica locală s-a lovit de efectele politicii romane, iar istoria ultimului secol al dinastiei pontice va fi una a relațiilor tot mai complicate cu această putere politică. După ascensiunea lui Mitridate VI din jurul anului 120 î.Cr., pentru dinastia care și-a atins apogeul a început declinul, cedând în cele din urmă în fața puterii inexorabile a Romei, așa cum se va întâmpla și cu toate celelalte regate apărute după moartea lui Alexandru.
Această carte este prima analiză detaliată în limba engleză despre dinastia mitridatică în ansamblul ei, în care se acordă o atenție deosebită originilor și întregii sale istorii. Pentru acest demers autorul s-a folosit de scrierile sale anterioare despre dinastiile estice ale lumii elenistice și romane, în special de analiza regatului pontic, așa cum a fost reconstituită de Marcus Antonius (Marc Antoniu) în 37 î.Cr., și domnia celui mai renumit descendent al lui Mitridate, regina Dynamis din Bosfor, nepoata lui Mitridate VI. Analiza acestei cărți se întinde de la succesorii lui Alexandru cel Mare până în epoca romană, folosindu-se foarte mult de conceptul de rege sau regină aliată, monarhi aflați la marginea lumii romane care au intrat într-o relație de simbioză cu acea putere, atât în aspectele pozitive, cât și în cele negative, cei mai faimoși dintre ei fiind Cleopatra VII și Irod cel Mare.
În scrierea unui studiu al dinastiei pontice, orice autor întâmpină câteva dificultăți inerente. La fel ca în orice altă secțiune a istoriografiei, și în cazul de față sursele sunt deficitare sau lipsesc cu desăvârșire, iar accentul pus de literatura antică pe anumite evenimente sau personalități poate sugera mai degrabă motivele pentru care acele surse au supraviețuit, decât importanța lor contemporană așa cum e ea percepută astăzi. În plus, după sosirea romanilor, scrierile care s-au păstrat reflectă punctul de vedere al învingătorului, o problemă bine cunoscută în istoria elenistică târzie și foarte subiectivă în cazul Cleopatrei VII. Ca întotdeauna, femeile, indiferent de realizările lor, sunt prezentate foarte succint sau uneori nu se aflăm nimic despre ele.
*
La începutul anului 63 î.Cr., Mitridate cel Mare, regele Pontului, care conducea un teritoriu ce cuprindea cea mai mare parte a coastei Mării Negre, locuia în palatul său din Pantikapaion, de la nord de mare. Timp de treizeci de ani luptase cu romanii pentru dominația în Asia Mică și nu numai. Deși obținuse o mulțime de victorii, în campaniile sale militare a suferit înfrângeri constant, pe măsură ce puterea romană se extindea tot mai mult spre est. Fusese forțat să abandoneze capitala tradițională de la Sinope, de pe malul de sud al mării, și să se retragă în cel mai îndepărtat colț al regatului său, la Pantikapaion, unul dintre cele mai îndepărtate orașe ale lumii greco-romane, unde iernile erau deosebit de reci, iar ameninţarea barbară era mereu prezentă. Mulți dintre aliații săi și o mare parte din familia lui îl abandonaseră. Deși plănuise o invazie a Italiei, mergând în sus pe Dunăre și spre sud prin Alpi, imitându-l pe celebrul său predecesor Hannibal, el și-a dedicat cea mai mare parte a timpului botanicii și farmacologiei, continuând lunga tradiție a monarhilor pasionați de știință. Dar, în cele din urmă, și-a dat seama că nu i-au rămas prea multe opțiuni și a cerut unei gărzi să-l omoare. Astfel s-a încheiat cariera unuia dintre cei mai remarcabili lideri ai Antichității clasice, omul pe care mai tânărul său contemporan, Cicero, l-a numit „cel mai important rege de la Alexandru [cel Mare]“.
Mitridate – al șaselea rege din Pont care a purtat acest nume – este cel mai cunoscut și ultimul conducător al unei dinastii care a debutat la începutul secolului al III-lea î.Cr. odată cu strămoșul său Mitridate I Întemeietorul. Mitridate I a reprezentat un produs al lumii răsăritene de după moartea lui Alexandru din 323 î.Cr., care nu lăsase nici un plan pentru organizarea vastului său imperiu, motiv pentru care au urmat patruzeci de ani de mișcări politice, adesea violente, pe măsură ce teritoriile pe care Alexandru le părăsise s-au unit în trei regate majore și alte câteva minore, care se extindeau de la Peninsula Greacă până în India. Unul dintre acestea a fost Pontul.
Partea întâi acestei cărți analizează Regatul Pontic de la originile sale, de la generația de după Alexandru până la moartea lui Mitridate V în jurul anului 120 î.Cr. Mitridate I Întemeietorul, care era un posibil descendent din aristocrația persană, a apărut ca un aliat al succesorului lui Alexandru, regele Antigon I Monoftalmos („Cel cu un singur ochi“), dar, în cele din urmă, a devenit o amenințare și a trebuit să fugă în munții stâncoși din nordul Asiei Mici. S-a autoproclamat rege la începutul secolului al III-lea î.Cr. și a condus un teritoriu întins și dezorganizat, care a devenit, în cele din urmă, Regatul Pontic, stabilindu-și capitala într-un nou oraș, la Amasia, pe râul Iris. Cu timpul, el a reușit să obțină portul Amastris de la Marea Neagră, care i-a oferit noului regat o ieșire către restul lumii, ceea ce a adus numeroase beneficii economice. Mitridate I a trăit până în anul 266 î.Cr., fiind urmat la tron de fiul său Ariobarzanes.
***
Despre autor:
DUANE W. ROLLER (n. 1946) este specialist în istoria și civilizația lumii mediteraneene antice, profesor emerit al Universității de Stat din Ohio. A făcut investigații arheologice în zona levantină, Grecia, Italia și Turcia. Este autorul mai multor volume academice de renume, printre care The Building Program of Herod the Great (1998), The World of Juba II and Kleopatra Selene: Royal Scholarship on Rome’s African Frontier (2003), Through the Pillars of Herakles: Greco-Roman Exploration of the Atlantic Ocean (2006), Cleopatra: A Biography (2010; trad. rom. Humanitas, 2024).
