Librăria Cartea Românească a organizat vineri, 23 noiembrie, la ora 18:00, în cadrul Serilor Cartea Românească, o întâlnire cu poetul Emil Brumaru, discuție moderată de către criticul literar Bogdan Crețu. Cu această ocazie, a fost lansat noul volum al poetului, ”80 de nimfe-ntr-un dulap”, apărut recent la editura ieșeană Junimea.
Dialogul a curs armonios, sufletele înfrigurate adunate în librărie încălzindu-se treptat cu râsete, fermecate de umorul și voioșia celor doi invitați care, iniţial timizi, au creat o atmosferă plăcută, în care s-a vorbit despre literatură, iubire, viaţă. Spiritul non-conformist şi mlădios al poetului ne-a purtat prin vremurile trecute ale Iaşului, oferindu-ne crâmpeie din experienţa sa de adolescent, student, poet sau „inginer de suflet”.
Am fost martoră unui mozaic de memorii cu parfum nostalgic, poetul depănând amintiri și înfățisându-le cu o măiestrie și charismă de neconceput. Întâmplările hazlii din timpul liceului, la Național, peripețiile la teatru, experiența ca student la medicină, prietenia cu mari personalități ale literaturii românești (Nichita Stănescu, Leonid Dimov și alți reprezentanți ai grupului oniric sau orfic) au ilustrat apetența unui om pentru cunoaștere și pentru artă, un spirit ce își conturează livresc traiectoria existențială. Shakespeare, Tolstoi, Cehov, Baudlaire, Verlaine, Rilke au fost doar câțiva scriitori menționați de către Emil Brumaru, această fascinație și pasiune pentru citit rămânând vie în sufletul său, mereu tânăr și sensibil („când scriam îmi venea să citesc, când citeam îmi venea să scriu”).
De asemenea, Emil Brumaru nu a ezitat să aprecieze că Iașiul a rămas un „oraș al poeților ”, amintind de poeți contemporani, precum Constantin Acosmei, Mariana Codruț, Radu Andriescu și Nichita Danilov. În acest sens, Bogdan Crețu a remarcat la Emil Brumaru „bucuria firească de a da de cartea bună a unui confrate”, de a descoperi lucruri noi și de a aprecia unicitatea și profunzimea contemporanilor săi.
Trebuie să îți placă să scrii. La un moment dat, intri într-un ritm, ca și cu somnul.
Modul în care poetul a amintit de legătura sa cu Nichita Stănescu este de remarcat; prin fascinația și afecțiunea cu care îl portretizează, am observat pasiunea nestăvilită a scriitorului pentru viață, care nu mi-a transmis neapărat o intenție evocatoare, ci mai mult o tendință de a invoca aceste experiențe care l-au marcat decisiv.
Cum să mori? Să nu mai scrii? Să nu mai faci poezie? Mie asta mi se pare îngrijorător. La o anumită vârstă ești nemuritor. Nici nu te gândești la așa ceva.
Întâlnirea de la Librăria Cartea Românească a evidențiat, prin prisma dialogului provocator dintre poet, critic și audiență, complexitatea condiției artistului, o curgere de gânduri și idei ale unui om sensibil, lucid, cu preocupări literare și totodată îndrăgostit de viață și frumos.
