M-am gândit serios să transform, măcar pentru o zi sau pentru o săptămână acest site într-unul de reflecţii politice, apoi sentimentale, apoi „nesimţite”, chiar să continui opera lui Codruţ de la rubrica binecunoscută de „indignări săptămânale”. Apoi mi-a promis (deşart) să fac o rubrică intitulată „editorialul de luni”, în care să scriu tot ce mă supără, mă enervează sau chiar simple constatări.
Doar lipsa timpului mă determină să încep o rubrică, ce poate să nu aibă continuitate, dar voi încerca, din când în când, să pun pe hârtie, apoi în spaţiul virtual gânduri ce se succed cu destulă repeziciune prin mintea mea, aşa cum am făcut, de relativ puţine ori, şi pe fostul meu blog.
Ce vreau să spun în prima rubrică de acest gen? Să începem, pe scurt, cu politica românească.
În primul rând, indignarea totală faţă de lipsa de personalitate şi de verticalitate din politica românească prezentă.
Ultima campanie electorală mi-a întârit, aproape fără să o urmăresc, totala scârbă pe care o simt faţă de PSD, sentiment ce l-am avut de vreo zece ani încoace şi care nu s-a schimbat deloc, dimpotrivă. De data aceasta, aproape am scos şi televiziunile de ştiri din grila de programe (încă vreau să văd ce poate noua Vox News), pentru că „filmuleţul” cu Băsescu îi poate convinge pe oamenii „proşti”, însă pe pretinsul intelectual ce sunt NU.
Dacă, prin absurd, mi-aş dori să devin vreodată preşedinte, trebuie din frageda pruncie să îmi construiesc viitorul: să nu fac pipi pe mine, să nu împing fetiţa de la gradiniţă, să nu mă hârjonesc cu colegul de bancă pentru locul de la geam, să nu sărut colega blondă (viitoare Udrea!) sub salcâmul din curtea şcolii pentru că, de undeva, un fost prieten-viitor mogul s-ar putea să filmeze şi să le scoată în campania electorală.
Uite aşa, voi pierde campania electorală din 2050. Şi, chiar dacă nu voi face nimic din toate astea, chiar dacă voi fi un sfânt, până şi asta mi se va imputa. Voi fi prea pudic, prea politicos, prea timid, vinovăţii destul de mari încât să decad în ochii poporului. Şi astfel nu voi avea nicio şansă. De fapt, chiar nu am nicio şansă pentru că, dacă îmi aduc aminte bine, am sărutat cândva o fată în circumstanţe nepotrivite şi am dat şi o palmă alteia. Iată cauza principală pentru care o persoană nu va deveni preşedinte şi nu pentru că nu este capabil, nu este deştept, nu este responsabil. Prietenii ştiu de ce.
Acum,
Mă gândesc din nou serios dacă acest site îşi alege cu grijă reprezentantul prin mine pentru că…eu vă sfătuiesc să votaţi lucid, corect şi pe cine trebuie. Să nu votaţi falsitatea, ipocrizia şi mogulii. Să fiţi drepţi şi cu băgare de seamă la modalitatea unora de a vă minţi în faţă sau a vă aduce în atenţie fapte ce nu ţin de personalitatea politică. Să votaţi aşadar anti-PSD.
