Concursul nostru din această săptămână pune la bătaie trei cărți de la Editura Meteor Press:
E vorba despre volumul „Un Hohenzollern în România: Carol I”, de Ion Bulei, ce a apărut de curând în colecția Istorie. Cartea va fi lansată joi, 31 mai 2018, la ora 18,00, la Bookfest 2018, la standul Meteor Press, în prezenţa autorului. Invitați: Ioan Scurtu, Adrian Cioroianu, Ion M. Ioniţă, Bedros Horasangian. Programul tuturor lansărilor aici.
Cartea de faţă are în centrul ei pe Carol I, cel mai important dintre regii noştri, creatorul unei dinastii în România, singura pe care am avut-o. Şi care nu este o dinastie germană. „Dinastia mea e română, declara regele Ferdinand la Consiliul de Coroană de la Palatul Cotroceni din Bucureşti, din august 1916. Românii n-au adus aici pe unchiul meu, pe regele Carol, ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie naţională. Şi revendic pentru Casa mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredinţat-o.” Spunea aceasta conştient fiind că unchiul său nu crease doar o dinastie la întâlnirea Dunării cu marea. Crease şi o monarhie constituţională şi stabilise reguli de funcţionare a statului român modern.
ION BULEI – Cercetător (1971-1990), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (din 1993), diplomat (ataşat cultural la Roma, 1990-1993), director al Institutului Cultural Român de la Veneţia (1993-2003), director ISPRI al Academiei Române (2003-2011), autor a 22 de cărţi şi a peste 200 de studii şi articole.
A fost distins cu Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române (1987), Premiul Uniunii Scriitorilor (1993, 2006), Premiul revistei „Magazin istoric” (1996, 2017), Premiul „Constantin Brâncoveanu” al Fundaţiei Alexandrion (2016). A fost decorat cu „Steaua României, în grad de cavaler (2000), este Doctor honoris causa al Universităţii Ovidius din Constanţa (2009) şi al Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu (2018).
Pentru a câștiga cartea, va rugam sa răspundeţi la următoarea întrebare:
Care considerați că este realizarea cea mai importantă a monarhiei în România?
Condiţii de participare:
- folosiţi o adresă de e-mail validă;
- lasati un SINGUR comentariu (de pe aceeași adresă de e-mail, de pe același IP, etc.);
- câştigătorii vor fi desemnați astfel: doi prin tragere la sorti prin intermediul Random.org și unul pentru cel mai inspirat comentariu ales de către echipa filme-carti.ro, dintre cei care respectă condițiile de participare și răspund la întrebarea formulată.
Asteptam comentariile dvs. pana duminică, 27 mai 2018, inclusiv, iar castigatorii vor fi anuntati pe aceasta pagina si pe adresa de e-mail pentru comunicarea datelor personale, respectiv nume si adresa postala, unde vor primi fiecare volumul „Un Hohenzollern în România: Carol I”, de Ion Bulei.
Succes!
Concurs promovat pe Câștigă.net.
Later edit (29 mai 2018): S-au tras la sorți cei doi câștigători prin Random.org. Aceștia sunt:
Aceștia sunt:
-C-TIN Laurentiu T.: ”Cel mai important moment este adoptarea unei noi Constituţii în 1923”.
–Cristian Manase: INVALIDAT (2 comentarii de pe același IP);
–Ispir Ionut: ”Cele mai mari realizari ale lui Carol I sunt cele vizibile si astazi, si anume Ateneul Roman, Palatul Postelor, Palatul Cecului, Palatul de Justitie si urbanizarea intregii Romanii.”
Câștigătorul celui de-al treilea volum, pentru cel mai inspirat comentariu:
–Madalina: ”Pentru familia mea monarhia a reprezentat loialitate pentru tara si valori. Am crescut intr-o familie in care bunicii si mama m-au invatat ca trebuie sa imi iubesc tara, cu bune cu rele si ca trebuie sa am respect si demnitate. Mama imi explica de mica ca regele Mihai I nu a fost lasat sa domneasca in adevaratul sens al cuvantului, dar a dat dovada mereu de bun simt. Pentru mine asta inseamna monarhia romaneasca: respect, bun simt, unitate si iubire pentru tara.”
Felicitări!
21 comments
Realizarea lui Carol I a constat in asezarea institutionala, institutii functionale .
O alta disciplina, o alta atitudine, un alt statut ca si tara.
Realizarea cea mai importantă a monarhiei în România este accelerarea procesului de modernizare în toate privințele, de la politică, economie, social, cultură și până la infrastructură, servicii medicale, armată etc.
Pentru familia mea monarhia a reprezentat loialitate pentru tara si valori. Am crescut intr-o familie in care bunicii si mama m-au invatat ca trebuie sa imi iubesc tara, cu bune cu rele si ca trebuie sa am respect si demnitate. Mama imi explica de mica ca regele Mihai I nu a fost lasat sa domneasca in adevaratul sens al cuvantului, dar a dat dovada mereu de bun simt. Pentru mine asta inseamna monarhia romaneasca: respect, bun simt, unitate si iubire pentru tara.
Răspunsul simplu ar fi reîntregirea națională. Prin eforturile făcute de monarhii români, bineînțeles ajutați și de liderii politici abili (Ion I.C. Brătianu, Take Ionescu, Constantin Diamandi, Victor Antonescu etc.) de la începutul secolului al XX-lea, reprezenții instituțiilor din Vechiul Regat au putut să pregătească alipirea Basarabiei, Transilvaniei și a Bucovinei. Regele Ferdinand, dar mai ales regina Maria, au arătat nu doar că sunt conducători ai unui stat, ci buni diplomați, încercând pe toate căile să găsească susținere internațională pentru ca la finalul tratativelor de la Conferința de Pace de la Paris, România să iasă întărită și cu noi provincii.
In 80 de ani de domnie, ţara noastră a recuperat un decalaj de sute de ani faţă de civilizaţia occidentală şi s-a înscris în rândul statelor europene, la un loc de cinste. In perioada 1866-1947 România şi-a câştigat Independenţa de Stat, la 1877, cu arma în mână, a devenit Regat, în anul 1881 şi a cunoscut o modernizare fără precedent, în toate domeniile. Statul român şi instituţiile sale au fost reformate din temelii şi rolul principal al acestei modernizări îl datorăm Monarhiei, care a ştiut să fie un adevărat arbitru între partidele politice şi să reprezinte cu cinste România în străinătate. Nu este de neglijat şi faptul că regii României se înrudesc cu toate Casele Regale ale Europei.
Cel mai important moment este adoptarea unei noi Constituţii în 1923
Modernizarea Romaniei.
In perioada monarhiei, Romania cunoaște cea mai importanta ascensiune in plan cultural, militar și edilitar. Recuperarea decalajului semnificativ fata de civilizatiile occidentale este un aspect care impresioneaza si astazi.
Mereu ma voi intreba ce fel de tara am fi fost acum daca ramaneam monarhie. Cu siguranta una civilizata. Sa nu uitam ca e anul centenarului, deci probabil una dintre cele mai mari realizari a fost Marea Unire. Pacat ca ne dezbinam acum singuri.
Reintregirea si modernizarea Romaniei.
Schimbarea mentalitatii romanilor, scoaterea din mediocritate economica si sociala, un nivel mai ridicat de civilizatie si de apreciere in Europa!
Momentul inceperii modernizarii Romaniei!
Nu trebuie sa fii monarhist ca sa admiti ca cea mai buna perioada Romania a cunoscut-o in vremea dinastiei Hohensollern. Dincolo de infrastructura, educatie, modernizare, obtinerea independentei , cea mai importanta realizare ramane totusi Marea Unirea,
Consider că realizarea cea mai importantă a monarhiei în România a fost realizarea României Mari, cu alte cuvinte, Marea Unire de la 1918.
Cele mai mari realizari ale lui Carol I sunt cele vizibile si astazi, si anume Ateneul Roman, Palatul Postelor, Palatul Cecului, Palatul de Justitie si urbanizarea intregii Romanii.
modernizarea Romaniei.
Marea Unire, pe fondul modernizării țării
Marea Unire si inceputul modernizarii tarii
Promulgarea Constitutiei, cea care a permis dezvoltarea şi modernizarea
statului român, deschizant drumul independentei fata de dominatia straina. In plan local, vorbim despre o perioada emblematica in arhitectura „Micului Paris” care rasuma pana in zilele noastre.
Monarhia a fost mama grijulie pentru copilul Romania, pe care l-a ridicat din noroi atunci cand el a cazut, i-a alinat durerea si l-a pregatit pentru scoala occidentala la care acesta trebuia sa se inscrie.
Comments are closed.