În această săptămână, am citit din revista Observator cultural.
–”Observator cultural”, nr. 466 (724)/29 mai – 4 iunie 2014. Într-o revistă care stă sub semnul Bookfest 2014 (un supliment generos cu lansările de carte din perioada evenimentului), remarcăm câteva articole interesante, printre care interviul lui un cristian cu Gheorghe Erizanu, directorul Editurii Cartier din Chișinău. La întrebarea ”Ce sfaturi aveți pentru o editură nouă? Ce greșeli trebuie evitate într-un proiect editorial?”, acesta răspunde: ”Dacă nu poţi vinde o cutie de caviar cu mai mult de 10 cenţi, atunci bine ai venit în piaţa cărţilor. Îţi va fi uşor. Oricînd vei avea o scuză: cititorul. Sfaturi? Nu ştiu. Poate: 1. Fii sigur, nu cunoşti piaţa de carte, chiar dacă ai senzaţia că o ştii ca pe Tatăl nostru. Piaţa de carte e imprevizibilă. 2. Evită să lucrezi cu scriitorii mediocri şi cu moştenitorii marilor scriitori. 3. E foarte uşor să lucrezi cu marii scriitori. 4. Nu te aventura în tiraje mari. 5. Nu vinde cartea în chioşcuri şi magazine, alege mai bine cîteva librării cu librari. 6. Nu avea iluzii că vei deveni bogat. 7. Dacă nu poţi face bani, atunci fă, cel puţin, cultură. 8. Pune preţul la carte pe copertă. Fii corect cu cititorul şi autorul tău. 9. Fă ebookul fără DRM. Respectă onestitatea cititorului tău. Pune DRM editorul care îşi priveşte cititorul ca pe un potenţial hoţ. 10. Va trebui să fii generos cu autorul, tipograful, distribuitorul, librarul. Ţie îţi va rămîne foarte puţin.”
Ca de obicei, recomandările Cristinei Manole îmi atrag atenția. Printre ele, ”Abandonații. De la Marea Criză economică la Gulag: destinele unor tineri americani în Rusia lui Stalin”, de Tim Tzouliadis, Editura Corint, despre care scrie: ”Cel mai mult m-a impresionat portretul unui diplomat, ambasadorul SUA la Moscova în anii ’30. Un avocat scăpătat, prieten cu preşedintele Roosevelt, ajunge să conducă o ambasadă extrem de importantă pentru politica acelor ani – anii ’30! – în plină teroare stalinistă. În pofida a tot ceea ce se întîmplă în preajma sa, orb şi surd la suferinţele celor care dispar în jur, Joseph Davies şi consoarta lui duc o viaţă mondenă, ca şi cum nu s-ar întîmpla nimic. Rapoartele lui către Casa Albă sînt, în acest sens, un document preţios. Incompetenţă profesională, cinism, minciuna ca fapt divers şi amuzant, egoismul feroce şi prostia – de ce nu? – afişată şi asumată cu nonşalanţă. Teribilă această carte a lui Tim Tzouliadis! Must read. ”
Puțin a lipsit să achiziționez de la Bookfest cartea ”Visuri și secrete”, de Danuta Walesa. Dacă citeam însă fragmentul din Observator cultural înaintea târgului, sigur era în una din plasuțele cu cărți: ”După părerea mea, soţul meu ar fi trebuit să primească Nobelul un an mai devreme, în 1982. De altfel, chiar a fost printre candidaţi. Bineînţeles, în octombrie 1983, m-am bucurat foarte tare. Cum aş fi putut să nu mă bucur? Dar, în 1982, Nobelul a fost visul meu. Cînd soţul meu era internat, iar în popor domneau neputinţa, tristeţea şi deprimarea. Consideram că, dacă în anul 1982, soţul meu ar fi primit Nobelul, poporul s-ar fi animat. Am fost dezamăgită. Pentru mine, Premiul Nobel, în anul 1982, ar fi avut o valoare mult mai mare, nu numai pentru familia mea, dar şi pentru naţiune. Ştiu că istoricii consideră că, din perspectiva vremurilor, s-a întîmplat foarte bine ca Nobelul să-i fie decernat soţului meu în 1983. Ei au criteriile lor, după care apreciază, iar eu le am pe ale mele şi vă rog să nu vă supăraţi pe mine că le am.”
–”Observator cultural”, nr. 467 (725)/5-11 iunie 2014. O săptămână mai târziu, e vremea bilanțurilor de la Bookfest. Daniel-Cristea Enache vine cu vești bune de la târg: ”Ceea ce trebuie, cred, să înţelegem este tocmai această dimensiune de piaţă a bunurilor simbolice pe care le reprezintă cărţile. Desigur, cu toţii scriem capodopere, dar dacă un volum are vînzări insignifiante şi subvenţia de la stat lipseşte, povara financiară are a fi purtată de bietul editor. De aceea, în ce mă priveşte, nu i-am înţeles niciodată pe autorii noştri care se consideră prea sus pentru a participa la lansări, a da interviuri, a onora invitaţii la emisiuni; a susţine, alături de editor, propriul produs. E drept că sînt niţel caraghioşi şi autorii din extrema cealaltă, care dau zece interviuri pe lună şi se promovează singuri fiindcă, vai!, cărţile lor nu stîrnesc entuziasmul criticii. E bine să existe o măsură în toate – şi să ne deschidem către public fără a face însă compromisuri. Să ne vindem cărţile, dar să nu ne vindem pe noi înşine.”
Cristina Manole scrie despre una dintre cărțile vedetă de la Târg și anume ”Răzbunarea geografiei. Ce ne spune harta despre conflictele viitoare și lupta împotriva destinului”, de Robert D. Kaplan: ”Kaplan face parte din categoria istoricilor şi a politologilor (precum Ryszard Kapuściński sau Timothy Garton Ash), care au umblat mult prin lume şi care au fost fascinaţi de ce au văzut in situ. Evenimentele ultimilor ani, războaie sau acte teroriste, sînt luate la mărunţit cu migală. Trecutul vine către noi şi se insinuează pretutindeni. Istoria şi geografia nu pot fi despărţite, fie că este vorba despre Orientul Mijlociu şi Imperiul Otoman, fie că este vorba despre destinul Americii sau al Chinei care, încet-încet, se strecoară peste tot. Uşurinţa cu care scrie (elegant) şi analizează (pertinent) chestiuni grave ale lumii mă lasă visătoare. O lecţie, în fond, de calm şi de seninătate, acolo unde toată lumea stă crispată şi încordată; în Bosnia sau la Bagdad, la Washington sau la Teheran. Se citeşte pe nerăsuflate acest carte despre care Henry Kissinger ne spune că este „fascinantă, extraordinar de bine documentată şi importantă“.
