-Elena Dulgheru scrie pe blogul sau despre filmul românesc ”De ce eu?”: ” Scenariul, scris de regizor și de Loredana Novak, scenaristă de show-uri și seriale TV, debutantă în lung-metraj, reușește să creeze o imagine verosimilă a personajului principal și a vieții personale a acestuia, ca și, în linii vagi, a peisajului juridic cu care acesta e nevoit să interacționeze; totuși, conflictul tot mai tensionat dintre protagonist și sistem reclama creionarea mai atentă a ”părții antagoniste”, măcar a unuia dintre actanții malefici ai sistemului (personaje reale sau inventate), ceea ce ar fi dus un plus de emoție, dramatism și credibilitate peliculei. Dar asta ar fi necesitat un scenarist cu mai multă experiență.”
–Pe IstoriaFilmului.ro, amanunte interesante despre Istoria cinematografului din Republica Moldova: ”Încăpățânarea cineaiștilor moldoveni care nu-i permite nici emigrarea, nici dispariția filmului moldovenesc, a început să devieze cale industriei filmului spre o direcție bună. În ultimii ani apar din ce în ce mai multe producții care readuc Republica Moldova pe harta cinematografică, iar după doi ani țara vecină propune din nou un film propriu (La limita de jos a cerului, r. Igor Cobileanski) la Premiile Oscar pentru categoria celui mai bun film străin. „Este încă destul de mult de făcut și nu sunt sigur că anul 2014 ar însemna cumva anul reînvierii cinematografiei, dar cu siguranță e un început – adminte Dumitru Marian. – Probabil accesul la festivaluri internaționale, în paralel cu ieftinirea echipamentului de film și accesibilitatea acestuia ar fi jucat și ele un rol important în creșterea numărului de filme, iar asta, inevitabil, păstrând tendința, va duce la creșterea calității.”
–Aron Biro scrie pe blogul sau despre cateva dintre filmele pe care le-a vazut in ianuarie si februarie. Printre ele, Gone Girl: ”Leonard Cohen o intuise mai demult – e pe cale sa inceapa un razboi nasol intre femei si barbatzi, pe masura ce societatea se polarizeaza spre nevoi individuale, iar homosexualitatea ca metoda de autoconservare capata o larga acceptare. Gone Girl e un thriller superb de ilustrativ cu privire la aceasta idee, realizat de un maestru al thrillerului hollywoodian, David Fincher, dupa un roman misto al unei maestre a thrillerului literar, Gillian Flynn. Impreuna cu 50 shades of grey (si eventual observatziile de mai sus despre pitici) se face un fel de presiune spre o noua ordine amoroasa, insa directzia nu mi-e inca foarte clara. Cert e doar ca notziunile de familie/amor sunt aruncate in derizoriu si trebuie reevaluate numaidecat.”
–Despre Aferim! vorbește și Dragoș Marin de la Filmreporter.ro: ”Noutatea stă în faptul că e poate prima dată când simți, într-un film românesc, că trecutul prinde viață. Nu în sensul de reconstituire minuțioasă la nivel scenografic (deși arată a film foarte muncit pe partea asta) ci în sensul concret că e prima dată când vezi un boier sau un țăran de secol 19 la care te poți raporta ca la niște înaintași ai tăi. Și asta pentru că Jude oferă propria sa interpretare a trecutului pornind de la prezent, cu care își pune personajele și spectatorii în dialog permanent (câteodată deloc subtil, vezi replici ca „țară bună, rea tocmeală”), dintr-o perspectivă profund modernă. Deși ostentativ film de epocă (mărturisesc, nu m-au convins motivele alegerii de a filma alb-negru, deși imaginea lui Marius Panduru e exemplară), Aferim! pare desprins din titlurile ziarelor.”
(Jovi)
-Despre ‘Grand Central’ al Rebeccăi Zlotowski Lucian Mircu scrie la Marele Ecran la doi ani dupa prima vizionare: ‘Am stat să mă gândesc acum, după doi ani, cu ce am rămas după Grand Central. Doar Lea. Intimidantă, copleșitoare, hot. Prezența ei voluptuoasă e mai puternică decît filmul și povestea. Lea e o Malenă a acestor ani, fiind urmașa de drept a lui Monica Belluci, Raquel Welch, Sophia Loren, Anita Ekberg, Briggite Bardot și putem merge hăt departe pînă la Mae West.’
-A vazut ‘Aferim’ al lui Radu Jude si Marcel Prost de la cinemateca.eu si iata ce are de spus: ‘In acelasi spirit cu Dupa dealuri, dar mult mai visceral si mai salbatic, Aferim! e o cruciada impotriva aparentelor si ipocriziei. De vazut. ‘
-Angela de la CinaAmator a vazut noua ‘Cenusareasa’ in regia lui Kenneth Branagh: ‘Emotionant. Poate mai mult decat te-ai fi asteptat. Filmul implica in multe scene relatiile parinte-copil si face din acest mijloc, unealta cu care santajeaza audienta sa empatizeze mai usor cu momentele. Captivant, induiosator, amuzant, nuantat in teme, decoratiuni si in evenimente, „Cinderella” se recomanda ca cea mai buna realizare Disney a ultimilor ani. Nostalgicii se vor vinde usor. Nu pentru ca vad ceva nou, ci tocmai pentru ca vad ceva ce deja stiu, iar ei sunt tot mai interesati de cursivitatea, decenta si naturaletea a unui intreg feeric.’
(Dan)
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”The Counselor” (2013)
–„Run All Night” (2015)