-Catalin Mesaru scrie pe FilmReporter.ro despre Festivalul International de Film Bucuresti ca fiind un festival de ”must-see-uri”: ”Până să trecem la rumegat ce am văzut eu (cumva, mă roade invidia că alții au văzut mai multe filme, dar asta-i viața) mi se pare important de atras atenția asupra faptului că, la fel ca și anul trecut (ediția de anul trecut fiind prima la care am participat) multe din filmele prezentate n-ar fi ajuns sub nicio formă la noi în cinema-uri. Lucru completamente esențialLa o adică, filme ca A Field In England, al lui Ben Wheatley, sau La Danza de la Realidad, al lui Alexander Jodorowski, doar într-o țară ideală și civilizată ar intra în cinema. Desigur, au fost și filme care vor intra în cinema (surprinzător, de altfel): Borgman, de Alex van Warmerdam, câștigătorul premiului pentru cel mai bun film la Sitges 2013, sau Blood Ties, al lui Guillaume Canet (pe care nu l-am văzut).”
-O noua recenzie a unuil film clasic prin blogosfera cinefila. De data aceasta, e vorba de Lord of the Flies (1963), pe blogul Cinefilul anonim: ”Filmul incepe din start intr-un mod inedit. Am fost surprins sa vad ca a ales sa prezinte povestea elevilor si a prabusirii avionului prin poze. Personal, n-am mai intalnit aceasta tehnica de prezentare a evenimentelor in vreo alta pelicula. De asemenea, am mai apreciat decizia regizorului de realiza filmul in alb si negru (desi, in anii 60 apareau deja pelicule color), pentru ca, astfel, filmul pastreaza aerul dur si sumbru al dramei prin care trec acei copii. Pe langa imagine am apreciat si faptul ca filmul este o ecranizare fidela a romanului.”
-Daca pentru Filme-carti.ro saptamana trecuta a fost Saptamana Quentin Tarantino, am descoperit cu placere ca filmele mai vechi ale regizorului american sunt recenzate si pe alte bloguri. Iata, de exemplu, pe Couch.ro, recenzia Andreei la Pulp Fiction: ”Cred ca e primul film care m-a invatat vreodata ca diversitatea si excentricitatea nu sunt niste lucruri de care sa-ti fie rusine. Primul film (in afara de cateva seriale vizionate pe bucati, ca deh, asa se “cumparau” serialele pe vremea aia) care m-a invatat despre pop culture si care m-a facut sa vreau sa acumulez cat mai multa. Primul film in care gusturile eclectice in materie de muzica ale lui Tarantino mi-au inspirat nevoie de a sti cat mai multe si a acumula cat mai multe melodii, genuri, artisti. Pulp Fiction e, pentru mine, o bomba de informatie, in primul rand, si apoi genialitate tarantiniana pe paine.”
(Jovi)
-Au trecut trei ani fara Alex Leo Serban. Participanta la un eveniment dedicat acestuia si onorat de prezenta printre altill a lui Horia-Roman Patapievici, Adina Dinitoiu il evoca cu discretie si caldura la bookaholic.ro pe criticul de cinema care ne lipseste tuturor celor care l-au cunoscut personal sau doar l-au citit: ‘Alex. Leo Şerban a avut mulţi prieteni – cum spuneam, din diverse zone intelectuale – şi ceva din spiritul său, din preferinţele, gusturile, observaţiile şi judecăţile sale fulgurante, sclipitoare s-a transmis, într-o formă sau alta, acestor „epigoni”. E bine chiar şi aşa, ca o formă de moştenire culturală, deşi lipsită de rafinamentul, erudiţia şi gustul – inegalabile – ale lui a.l.ş.’
-Claudia Cojocaru scrie la FilmSense despre filmele castigatoare la festivalul NexT: ‘Trofeul NexT cât și Premiul Publicului în ceea ce privește Competiția internațională i-a fost acordat filmului The Swing of the Coffin Maker în regia lui Elmar Imanov. Filmul spune povestea lui Yagub, un tâmplar de sicrie, și a lui Musa, fiul acestuia, întârziat mintal și cu o mișcare greoaie. Povestea mizează pe relația rece dintre tată și fiu, pe atitudinea și comportamentul violent al lui Yagub. Răsturnarea de situație sau, mai bine zis, de atitudine, apare în momentul în care Musa ajunge la spital, după ce a fost bătut de către tatăl său, și află, alături de Yagub, că are cancer limfatic și că va mai trăi în jur de câteva săptămâni. Comportamentul lui Yagub se schimbă radical, încercând să aibă grijă și să-i ofere mai multă atenție lui Musa. Filmul se remarcă la nivel de atmosferă, asta pentru că zigzag-ul poveștii este conștientizat și asimilat de alegerea decupajului cinematografic și al raportului dintre imagine și trăire interioară a personajelor, punctând și singurătatea/marginalitatea universului în care cei doi trăiesc.’
-Andrei Sendrea scrie la liternet.ro despre filmul pe care Lucia Puenzo l-a facut despre criminalul nazist Joseph Mengele ‘Wakolda / The German Doctor / Îngerul morţii’. Despre semnificatia titlului triplu: ‘Avem deci trei puncte de vedere: unul istorico-politic şi alte două care sunt legate de privirea subiectivă a celor două personaje principale. Filmul este remarcabil prin faptul că reuşeşte să ţină în echilibru această structură narativă foarte complexă şi extrem de delicată. Miza şi măsura succesului, este evident personajul lui Mengele, un nume contaminat a priori de cele mai sinistre conotaţii. Lucia Puenzo (regizor şi scenarist) şi Àlex Brendemühl (actor) reuşesc să-l prezinte în complexitatea lui antinomică: relaţia aproape paternă cu Lilith, bunătatea şi generozitatea cu care îşi foloseşte cunoştinţele medicale vs. istoria acumulării acestor cunoştinţe. Complexitate cu atât mai greu de digerat cu cât, se pare, nu e departe de adevărul istoric: „era capabil să fie atât de bun cu copii, să-i facă să-l îndrăgească, să le aducă zahăr, să se gândească la lucruri mărunte din viaţa lor de zi cu zi, şi să facă lucruri pe care noi le admiram… Şi apoi, pe lângă toate astea,… fumul de la crematorii, şi copii aceştia, mâine, sau în jumătate de oră, o să-i trimită acolo” (http://en.wikipedia.org/wiki/Josef_Mengele). Ceea ce poate fi reproşat filmului este faptul că alege un final care diluează mult această dualitate: Mengele de fapt voia să experimenteze pe gemeni iar Lilith se maturizează brusc şi înţelege că Mengele nu e un om bun. Plecând de la o situaţie dramatică foarte problematizantă, relaţia dintre o fată în pragul trezirii sexuale şi un criminal de război mânat de cele mai nobile intenţii faţă de ea, filmul alege calea uşoară, maniheistă, de rezolvare a conflictului.’
-Despre ‘The Secret Life of Walter Mitty’ scrie la 21art.ro Ionut Benea: ‘… avem de-a face cu un film săltăreț, o supriză plăcută prin apariția lui Ben Stiller ca actor principal, un rol ce i-a descoperit latura cea mai bună când vine vorba de comedie. O prestație actoricească fără sforțări, a reusit să înterpreteze rolul într-un mod care a arătat cât se poate de natural. O plăcere din punct de vedere vizual de-a te delecta cu rupturile de realitate în diferite colțuri ale imaginației și splendorii unor locuri ireal de frumoase prin natura simplă a lor. Titlul poate sugera că viața își pierde farmecul fără a avea un spirit aventuros, în căutarea de lucruri ce îți aduc bucurie sufletească nu care te îngroapă în rutina vieții cotidiene…sau cel puțin o imaginație bogată de-a rezista conformismului. Toate acestea fiind spuse vă invit să vizionați un film ce vă va aduce zâmbetul pe buze și posibil o dorință imediată de-o aventură de povestit nepoților.’
-Doua filme recente se ocupa de sfarsitul lumii – ‘The World’s End’ si ‘This is the End’. la DMovieblog am gasit ’10 motive pentru care World’s End e mai bun decat This is the End’ postate de tizul meu Dan. ‘Motivul nr.1. World’s End e britanic, This is the End american. Britanicii fac treaba mestesugita, in vreme ce yankeii dau rasol.’ Pentru restul va invit la sursa.
(Dan)
Contributori: Jovi, Dan.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–”Pulp Fiction” (1994)
–”Kill Bill vol. 1” (2003)
–”Kill Bill vol. 2” (2004)
–”Death Proof” (2007)
–Quentin Tarantino – de la imagine la idee și înapoi la imagine
