-Despre ”Politica regizorala in filmul romanesc (1948-1989)”, scrie Horatiu Damian pe IstoriaFilmului.ro: ”Nu este în intenția noastră de a face un repertoriu al mediocrităților filmului românesc. Ar fi o întreprindere prea vastă și penibilă. Mai ales că grupul țintă devine prea numeros, începând din anii ’60. Cu o schimbare: din ce în ce mai mult, accesul în mirifica lume a Buftei e condiționat de intrarea veleitarului în raza vizuală a vreunui salariat al Cinematografiei, urmată de necesara consolidare a propriului sistem pcr (pile – cunoștințe – relații). Asta într-un segment social care, oricum, nu deborda de civism – lacună explicabilă, în parte, prin dependența de patronul statal pentru toate cele necesare exercitării profesiei. Vocația, talentul nu sunt nici acum, cel puțin la capitolul regizoral, criterii. În schimb, devine un adevăr axiomatic unanim acceptat că examenele IATC sunt aranjate și că trebuie să ai cunoscuți în sistem pentru a reuși la regie de film. Privită prin această prismă, evoluția multora dintre fericiții „aleși” (dar nevizitați de muze) devine mai explicabilă. La fel devine și opacitatea sistemului la înnoire, la orice fărâmă de talent, favorizarea constantă a ternului.”
–Nuri Bilge Ceylan este un regizor foarte apreciat, iar fiecare nou film al sau este urmarit cu mare atentie de fiecare cinefil care se respecta. La fel face si Emmerdeur.ro, intr-o analiza a celui mai recent film al sau, premiatul Winter Sleep: ”Winter Sleep e tipul de film care intimidează cu magnitudinea lui, căruia îi poți aprecia precizia de la un capăt la celălalt, dar care îți lasă un sentiment de lipsă de continuitate, nu în scenariu, nu în cazul filmului în sine, ci în ce a (nu) reușit să fisureze în spectator. Este, clar, cel mai amplu film al lui Ceylan din foarte multe puncte de vedere: frescă în mărimi naturale a unei familii, cu spațiul lăsat să respire între cameră și setting-uri (inclusiv personaje). În trei ore și ceva, Ceylan își concentrează toată forța să își privească personajele din toate unghiurile posibile, în cea mai mare transparență.”
–Saramon scrie despre cel mai recent omnibus românesc ce apare în cinematografele de la noi, Scurt/4: Istorii de inimă neagră: ”Scurt/4: Istorii de inimă neagră grupează filme diferite, atât ca abordare cât și ca gen, dar prezintă câteva indicii despre direcția pe care tinde să o ia cinematografia românească. Pe lângă dramele prezentate în diverse festivaluri, filmele românești de gen încep să-și facă prezența în sălile de cinema. Poate că dau dovadă de o oarecare stângăcie, mai ales în ceea ce privește crearea unei povești coerente și semnificative, dar e tot mai clar că are loc o schimbare.”
(Jovi)
–La ‘Cariere’ am gasit un interviu luat de Ana Barton exceptionalei actrite care este Luminita Gheorghiu: ‘„La 15 ani, mă gândeam la Premiul Oscar.“ Dar înainte de asta? „Îmi plăcea s-ascult teatru radiofonic. Nu aveam încă televizor. Era o familie prietenă care avea, dar mie-mi plăcea teatrul la microfon.” Iar o altă mare pasiune a fost întotdeauna cititul. De când? „Eram atât de mică încât nu-mi mai amintesc. Dar fetele mele când s-au dus la şcoală citeau, scriau, ştiau tabla înmulţirii. Şi citeau toate lecturile suplimentare obligatorii din şcoala primară.” Îmi spune fără să acuze că se simte astăzi în societate că oamenii au rătăcit cărarea către carte, că se simte asta. „Unii încă mai au această pasiune, iată, fetele mele o au. Mi-amintesc că le băteam tot timpul la cap să citească şi la un moment dat Maria mi-a spus: Mamă, dar citesc şi-n pauze, la şcoală.”’
-Adrian Tion a vazut la festivalul ‘Comedy Cluj’ filmul ‘La vida inesperada/ O viaţă neaşteptată’ în regia spaniolului Jorge Torregrossa: ‘Palierul radiografierii realiste a vieţii eroilor rămâne un bun căştigat de Jorge Torregrossa. Cât de spaniol sau de american este filmul nici nu mai contează. Fapt e că legendarul temperament ardent al meridionalilor europeni apare strangulat, strivit între verticalele zgârie-norilor, decupând din înalt „un cer mai mic”, după cum ar fi spus romanicerul John Wain. Iluziile se sting una după alta pe celălalt ţărm al Atlanticului. America nu mai visul, ci expresia dezamăgirii. Viaţa nesperată care i se prefigurează personajului principal Juanito în final îi este adusă ca dar de senzuala Jojo, nu de realizarea sa pe plan profesional, cum şi-ar fi dorit. Sau „viaţa neaşteptată” e chiar această dezamăgire surdă, continuă, reprimată, purtată cu stoicism sisific, descrisă linear şi sincer în filmul lui Jorge Torregrossa?’
-Despre colectia de scurt-metraje romanesti ‘Scurt/4’ scrie la Post-Modern Adriana Gionea: ‘Un astfel de scurtmetraj bazat mai ales pe jocul actoricesc este O Lume Nouă. Regizat de Luiza Pârvu şi filmat în cea mai veche casă din New York (în Brooklyn), arată faţa mai puţin cunoscută a istoriei scrise de emigranţii români de la începutul secolului XX. Ana (Olimpia Melinte) trece de selecţia făcută pe insula vegheată de Statuia Libertăţii, devenită sfânta la care se rugau cei ce doreau o altă viaţă în Lumea Nouă, şi ajunge la casa lui Petru (Florin Penişoară), vărul soţului ei, un cizmar văzut cu ochi buni şi de un primar din Pennsylvania. Când Ana întreabă unde este soţul ei, răspunsul întârzie să apară, în timp ce primarul îi da de înţeles că îi trebuie un soţ pentru a rămâne, însărcinată fiind, în aceast nou tărâm al făgăduinţei. Refăcând atmosfera şi decorurile unui film de epocă, scurtmetrajul impresionează prin sensibilitate, interpretare şi cadrele-tablou, ce-ţi amintesc de picturile lui Whistler.’
(Dan)
Recenzii filme pe Filme-cărți.ro în această săptămână:
–”Pașaport de Germania” (2014)
