-LazOrtansa ne vorbește, pe blogul CeFilmeVad, despre ”Cleo de la 5 la 7”, filmul lui Agnes Varda: ”Preocupată să realizeze „un documentar subiectiv” Agnès Varda preferă lumina reală, dar recurge la artificii de filmare atunci când marchează atmosfera ireală (drumul în mașină a lui Cléo cu prietena ei, modelul unui sculptor, întâlnirea întâmplătoare în parcul Montsouris, cu un bărbat necunoscut, soldat înrolat forțat pentru Algeria, condamnat și el într-un fel, sosirea la spitalul Salpêtrière): peluze imaculate în parcul Montsouris, străzi în nuanțe estompate. Tot reale și în timp real sunt știrile transmise la radio; ele redau tensiunile socio-politice ale vremii. O promenadă filozofică și cumva (poate, prea târziu) inițiatică: un cinema de stradă, inventiv, poate cel mai îndrăgit film al Noului Val.”
-Dan Becerescu a fost voluntar la prima ediție a Festivalului Pelicula, dedicat filmelor sud-americane. Iată ce spune el despre câteva filme din competiție, pe blogul său: ”La memoria del agua-Chile. Intim si profund despre un cuplu care traieste cel mai negru cosmar posibil. Construit cu o finete incredibila si fara de care filmul ar fi cazut intr-un patetism greu de suportat. Jucat briliant. Mi-au curs lacrimi de mai multe ori. Trez bellezas-Venezuala da de multe ori finaliste la Miss World si alte concursuri asemanatoare. Pretul? Poate fi vazut si inteles partial din Tres bellezas, desi mie filmul nu mi s-a asezat bine – comedie alunecand in parodie si unele accente negre nu se asorteaza dupa gustul meu cu drama.”
–Despre filmul ”Câini”, scrie Andrei Crăciun pe ZiarulMetropolis.ro: ”Filmul lui Bogdan Mirică reușește să spargă tiparele vechiului noul val. E altfel, e curajos, chiar își propune să spună o poveste, nu să fie o sumă oarecare de scenete. Pare că din clipă în clipă în filmul acesta chiar se va întâmpla ceva (nu doar pe interiorul oamenilor). Nu vom mai vedea doar oameni care merg pe drum (acum și cu pușca în mână). Cadrele se schimbă, peisajul e inedit, muzica (ei bine, da) există. „Câini“ are și ritm, și poezie, și haz. Iar cei trei actori cu partituri majore – Gheorghe Visu, Dragoș Bucur și Vlad Ivanov (pe care nu ezit să îl numesc din nou cel mai bun actor român în viață) – sunt cu adevărat excepționali. E de-ajuns? Că nu e.”
–Cristi Mărculescu apreciază filmele horror și face acum o listă cu 25 de filme Horror Vintage. Iată ce spune, de exemplu, despre The Haunting (1963): ”Genul programului: casa bîntuită n-a fost vreodată mai bântuită decât a fost în filmul ăsta. Adică: un doctor în paranormal antamează o echipă ca să vadă dacă și cât de bântuit e ditai mansion-ul în care cică s-au tot întâmplat decese bizare. Mansion-ul este extrem de bântuit. Wow? există câteva secvențe de zburlit pieile și perii care încă funcționează brici. și pishologizare de personaj atât de clar și eficient aplicată. Câh? nimica. timpul a trecut fix pe lângă filmul ăsta. Remake-ul din anii 90 pare mai terminat decât atlantida prin comparație. deh, atunci s-a mizat pe Fx-uri pe calculator, în 1963 s-au făcut puține chestii și toate fix din cameră. Deci: clasic și capodoperă și impecabil.”
