Interviu

Primăvara literară 2021 la Editura Pandora M (interviu cu Roxana Petrescu)

După ”Scriitor în pandemie”, un proiect pe care l-am văzut ca fiind necesar și care a ținut toată luna februarie, am decis ca luna martie să dăm cuvântul editurilor, care să-și prezinte evenimentele și noutățile Primăverii literare. Dar în același timp, am dorit ”să îi scoatem în față” și pe acei oameni care muncesc mult (și sunt aproape neștiuți de cititori) ca volumele să fie prezentate cât mai frumos publicului. Vorbim de cei care sunt PR, în primul rând, dar și reprezentanți sau chiar fondatori ai editurilor. Enjoy!

Invitatul nr. 11 este Roxana Petrescu, PR la Editura Pandora M.

-Cine este Roxana Petrescu?

Roxana este un om optimist care adoră călătoriile și grădinăritul.

-Cum s-a îndrăgostit Roxana Petrescu de cărți și cum a ajuns apoi PR la Editura Pandora M?

Dragostea pentru lectură a apărut în copilărie atunci când am descoperit primele cărți de Povești nemuritoare. De acolo și până la PR cultural a fost însă un drum lung care a început acum mai bine de 15 ani. La Editura Pandora M lucrez din 2016, atunci când au început să dezvolte colecțiile PanDA și Literati dedicate cărților pentru copii. De mai bine de un an fac PR și pentru cărțile de autori români publicate în cadrul Grupului Editorial Trei.

-Ce noutăți sau apariții interesante ne oferă Editura Pandora M în primăvara literară 2021?

Anomalia de Hervé Le Tellier, premiul Goncourt 2020, colecția Anansi Contemporan, Pandora M

 

Cvartetul otoman 1 de Ahmet Altan, colecția Anansi Contemporan, Pandora M

 

Copacul de Ana Dragomir, colecția LITERATI, Editura Pandora M

 

Kiki și Jax de Marie Kondo, colecția PanDA, Pandora M

 

Aventuri cu Pettson și Findus de Sven Nordqvist, colecția PanDA, Pandora M

 

Te iubesc, dar nu pe tine de Raluca Feher, colecția Autori români, Editura TREI

-Aveți deja proiecte și noutăți editoriale pentru vara și toamna acestui an?

Da. Bineînțeles. Avem în lucru câteva cărți pentru copii scrise de autori români: Andreea Iatagan, Bogdan Coșa, Andreea Lițescu.

 

Vom publica în toamnă în colecția Anansi. World Fiction poemele poetei Louise Glück, laureata Nobelului literar de anul trecut, romanul The Discomfort of Evening semnat de scriitoarea olandeză Marieke Lucas Rijneveld, premiat cu The International Booker Prize 2020, precum și romanul Shuggie Bain de Douglas Stuart, recompensat cu The Booker Prize 2020

-Cum au fost vânzările din anul pandemic 2020? Sunt titluri ale editurii pe care trebuie să le reținem neapărat din 2020?

A fost un an mult mai bun decât ne-am așteptat inițial. A fost un efort foarte mare să facem lucrurile să funcționeze dar la final ne-am bucurat de succes.

-Cum s-a adaptat Editura Pandora M la noua situație de fapt, la evenimentele online (Zoom, Facebook etc.)? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Evenimentele online s-au dovedit a fi extraordinar de utile. Cu siguranță ne vom folosi de ele și după ce va trece perioada aceasta. Am reușit prin intermediul lor să le oferim cititorilor întâlniri live de excepție cu autori aflați la mii de kilometri distanță.

-Cum s-a adaptat omul Roxana Petrescu la schimbările provocate de pandemie?

Nu mi-a fost ușor și nu îmi este nici acum, dar am luat partea bună a lucrurilor. Am petrecut mai mult timp cu băieții mei și cu familia. Îmi lipsesc însă tare mult călătoriile și întâlnirile cu prietenii și colegii. Zilele acestea am avut ocazia să mă întâlnesc cu foarte mulți dintre autorii români publicați de noi și a fost minunat. M-am bucurat la maxim de fiecare clipă.

-Recomandă-ne, la final, o carte din literatura română care te-a impresionat în ultimul an și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română. Neapărat însă de la alte edituri 🙂

Iubesc cărțile din colecția Crime de la Editura Trei așa că am savurat romanul lui M.J. Arlidge  – Mă iubește, nu mă iubește…

 

Mi-au plăcut foarte mult romanele lui Radu Găvan Diavoli fragili și Neverland. Radu este un scriitor excepțional.

Articole similare

Autori de marcă din literatura universală, în portofoliul Anansi. World Fiction la Bookfest 2024

Jovi Ene

O discuție dezinvoltă și plină de miez cu Thierry Wolton: „Am început să scriu despre comunism după ce m-am îndrăgostit de Julie Christie”

Iulia Dromereschi

”Scrisul e singurătate” (interviu cu Veronica D. Niculescu)

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult