Unul dintre invitații FILIT Iași 2019, Andrei Zbârnea este poet al noii generații, despre care știam că a scris la SemneBune.ro (de altfel, cu acea ocazie ne-am cunoscut internautic); el cochetează cu avangarda și cu experimentele literare, a publicat mai multe volume, este prezent și interesat de scena poeziei din București și din țară. Așa că, atunci când am discutat de un interviu chiar în ultima zi de FILIT, am convenit imediat că ar fi o idee bună și ne-am pus pe treabă, discutând aproape o oră despre cărțile sale, despre soarta poeziei românești și influencerii din această zonă, dar și despre festival sau cele mai bune volume ale anului. Îi mulțumesc pentru răspunsurile la întrebările mele și ale Raisei Beicu.
-Salut, Andrei. Te știu drept poet, ai participat la Noaptea Albă a Poeziei la FILIT Iași, așa că te rog să ne spui care este legătura ta cu poezia.
Legătura mea cu poezia a început să se formeze la 13-14 ani, când eram îndrăgostit de o fată (căreia nu îi plăcea de mine, de altfel) și îi scriam poezii, crezând eu atunci că ești cumva deosebit; era vorba de poezii cu rimă, gen Bacovia, Eminescu. Această etapă a durat cam șapte ani, până la 21 de ani. Apoi, prin 2009, am început să caut pe Internet ce se scrie în poezia română contemporană. Primul poet pe care l-am descoperit a fost Marius Aldea, apoi au urmat Răzvan Țupa și Sorin Despot și Claudiu Komartin, bineînțeles. În primă fază, cel mai mult m-a influențat Răzvan Țupa.
-Dar de ce ”Claudiu Komartin bineînțeles”?
Pentru că în fiecare domeniu, dacă putem considera și poezia un domeniu de comunicare, există niște influenceri. Și Claudiu, în acești ani, a devenit încet-încet un influencer în zona asta, nu numai a poeziei pe care o scrie, care e o poezie foarte faină, și mai ales volumul ”Circul domestic”, care m-a influențat foarte mult, ci și datorită faptului că el s-a implicat în zona de promovare a altor autori, în zona cenaclurilor și a Institutului Blecher. Practic e un soi de formator cultural în zona poeziei.
Revenind la ce spuneam, după ce am descoperit acești autori, m-am împrietenit cu o parte din ei, mi-au împrumutat cărți importante precum ”Băutorii de absint”, o antologie din 2007 a poeților optzeciști, ”Aer cu diamante” sau ”Cinci”, antologiile iconice ale anilor ’80. Și, încet-încet, începi să-ți formezi propria voce, iei poezia ca pe o chestie serioasă și trebuie să muncești foarte mult dacă vrei să evoluezi.
-Când ai publicat prima poezie? Ce ai mai publicat ulterior?
Prima poezie am scris-o la vârsta de opt ani pentru mama mea, de Ziua Mamei. Prima carte am publicat-o pe la 21 de ani, din greșeală. Această carte reunește zona aia dramatică și copilărească, un volum intitulat ”Șapte ani de căutări”, la Editura Amurg Sentimental. Îmi asum acel moment ca pe o etapă de parcurs, dar când am scos volumul ”Rock în Praga”, la Herg Benet, în 2011, am marketat-o cu titlul de ”debut real”, pentru că era o altă etapă.
După aceea, în 2014, a apărut o nouă carte, “#kazim – contemporani cu primăvara arabă“ (pe Filme-cărți.ro, a fost publicată o recenzie a acestei cărți, în care Dan Gulea mă numea ”nepotul lui Mopete”), unde am început să fiu interesat de conflictele care erau apropiate de granițele României (Euromaidan, Taksim) și îmi doream cumva să ajungem să avem și noi proteste de amploarea celor din Istanbul. Ceea ce s-a întâmplat în Turcia ulterior e regretabil. Însă, faptul că au ieșit un milion de oameni în stradă pentru că dispărea un parc, mi se pare cea mai frumoasă poezie care s-ar fi putut scrie în Turcia, la momentul respectiv.
Ulterior, am scos volumul ”Turneul celor cinci națiuni”, la Editura Fractalia, și trebuie să-i mulțumesc Simonei Popescu, cu care am făcut un atelier în acea perioadă; eu am două mari pasiuni în viață, sportul (joc tenis, când se poate) și muzica (cea mai mare pasiune, ascult Pink Floyd și Iron Maiden de la 14 ani, Nick Cave, Rahmaninov, Dream Theater etc.). ”Turneul celor cinci națiuni” este modul meu de raportare la sport, felul în care puteam scrie o carte care să conțină mult sport. Asta chiar dacă am fost citit mai mult de femei sau că nu există nicio poezie în interiorul cărții despre rugby; însă am un soi de manifest în care efectiv arunc cu branduri peste tot, cu branduri sportive, de jocuri, din Marvel sau DC și cumva toate versurile încep cu ”despre…”.
-În volumele tale, există o legătură între poezii? Există o temă centrală?
Da, fiecare dintre cele trei volume are cel puțin o linie directoare. La ”Rock în Praga”, linia directoare era un playlist infinit, care reunea un soi de post-romantism al meu, târziu, prin care mă rupeam de adolescență și de copilărie, păstrând totuși o oarecare duioșie și vulnerabilitate foarte la vedere în poeme. ”#kazim…” este o colecție de hashtag-uri unite de două personaje care vorbesc pe Internet și e poate cartea mea cea mai apropiată de o structură narativă. Iar ”Turneul celor cinci națiuni” e foarte fragmentar, însă reprezintă până la urmă relația mea cu sportul, cum m-am format eu privind de exemplu finala de la Wimbledon din 2008, când Nadal l-a bătut pe Federer; pentru mine, acel meci a fost un moment decisiv, deși sunt fan Federer și elvețianul s-a înclinat atunci pe iarba londoneză. Alt moment decisiv pentru turneu aș spune că a fost meciul Japoniei cu Africa de Sud de la Campionatul Mondial de Rugby din 2015. Sunt niște lucruri care sunt super-poetice, iar Simona Popescu mi-a sugerat că locul sportului în poezia românească exista numai în sensul unor cărți dedicate unor echipe de fotbal, scrise mai mult de fani. Cartea mea nu este o carte de fan, este o radiografie a sportului, o istorie personală a mea cu sportul din anii ’90 până prin 2017, când a fost publicat volumul.
-Ce pregătești acum, ai în plan o nouă carte?
Da, pregătim un volum triligv, eu cu un autor din Danemarca, pe nume Claus Ankersen, care a fost invitat la un eveniment de performance, foarte underground undeva prin 2017 în Londophone din București. Evenimentul se cheamă Blitz Show Revival și momentan e pe hold; după evenimentul acela, am început să vorbim eu și Claus despre Pink Floyd și am ajuns natural la ideea ”ce-ar fi să scriem o carte în care fiecare dintre noi să scrie poeme pornind de la un cântec floydian și pasându-ne apoi o altă piesă. Practic să scriem despre experiența noastră cu Pink Floyd”. Și a ieșit cea mai de stânga carte a mea posibilă, fără a fi totuși ideologică. Parte de carte, pentru că nu e toată a mea.
Cartea va apărea în română, engleză și daneză, procesul fiind următorul: el scria în engleză, eu scriam în română, două traducătoare ne-au ajutat, Iulia Stoichiț și Daniela Micu, s-a uitat peste texte și Romulus Bucur, și ne-am gândit apoi ca volumul să fie trilingv, iar Claus și-a tradus propriile texte din engleză în daneză, dar și poeziile mele, din engleză în daneză. Volumul va apărea tot la Editura Fractalia, va avea titlul ”Pink Pong” și va fi lansat la Gaudeamus, sâmbătă, 23 noiembrie, ora 13:30.
-Care este jobul tău de zi cu zi și cum se împacă poezia cu acesta?
Sunt copywriter în industria de jocuri de noroc online, iar poezia se împacă destul de greu cu acest job, pentru că după ce scrii 8 ore content de 3.000-4.000 de cuvinte în limba română, îți vin în cap numai cuvinte gen ”bonus”, ”cazinou”, ”fără depunere”. De fapt, fiecare job pe care l-am avut a însemnat o etapă distinctă de scriere a poeziei: de exemplu, când scriam la ”#kazim”, lucram într-o agenție de presă și aveam fluxuri de știri în fiecare dimineață și a trebuit să-mi găsesc o modalitate de a mă apăra de tot acel mod de bombardare cu informații, așa că mi-am interiorizat limbajul jurnalistic și l-am scos într-o altă formă, o formă de poezie.
La cartea cu sport, lucram într-o companie care face site-uri de pariuri și eram technical support pentru casele respective de pariuri. Am introdus încet-încet limbajul ăsta specific pariurilor în poezie. Sportul și pariurile merg braț la braț zilele acestea.
Discutând despre cărțile de poezie, tirajele acestora și numărul de pagini:
Există o prejudecată a omului obișnuit care ar cumpăra poezie: vede cât de subțire e cartea și își dă seama că după cinci minute o să o termine; nu știu dacă o verbalizează, dar probabil își zice că vrea să îl țină mai mult cartea respectivă. Să nu o termine imediat, să stea mai mult în povestea aia.
În poezie, sunt cam trei niveluri de tiraj: tirajul pe care ți-l pune în brațe editura, 100-150 de exemplare, edituri din Deva sau din Bârlad, dar sunt și în București (vezi Amurg Sentimental, de exemplu). Acest tiraj este scos în 99% din cazuri în regia proprie a poetului sau a poetei; tirajul mediu, asta se aplică pentru un autor relativ cunoscut, dar mai degrabă cunoscut în cercurile literare, așadar nu o vedetă, un ”autor emergent” – 300-350 de exemplare; tirajul autorilor care sunt vedete, 800-1.000 de exemplare. Exemplul lui Mircea Cărtărescu nu e elocvent: el, dacă ar fi rămas doar poet, ar fi rămas la 800-1.000 de exemplare; dar scoțând volume precum Melancolia, Orbitor, și având o piață, devenind un brand, poate să scoată aproape orice și va vinde. Îl ajută și editura. Exemplele pentru al treilea fel de tiraj sunt Claudiu Komartin sau Radu Vancu.
Raisa Beicu: Aceasta este chiar o dezbatere care mă interesează și pe mine: poezia, totuși, s-a mai dezmorțit în România cu toate aceste curente, cu Nocturnele de poezie, cu tot ce face ARCEN, cu faptul că totuși se adună niște sute de oameni. Întrebarea mea directă, pe care am mai pus-o: este o senzație de bulă, că poezia chiar devine mult mai consumată în România? Sau e la fel de necunoscută și devine cool?
Mulți oameni care vin la Nocturne vin și pentru a-și face poze pentru Instagram. Pentru că e cool să fii pe o clădire înaltă, la apus de soare etc. Dar dintre aceștia vor fi și câțiva care vor începe să citească poezie. Și, prin cârligul ăsta, specific mai degrabă marketingului, vor apărea noi oameni interesați de poezie. Oameni din afara bulei.
Poezia nu este neapărat mai citită, dar este mai vizibilă în ultimii ani. Un exemplu în acest sens este faptul că au inclus la Casa FILIT, în același loc cu proza, discuții despre poezie și lecturi de poezie. Poezia este mai vizibilă, dar asta nu se traduce neapărat în vânzări de cărți de poezie; cred că poezia are un destin mai puțin vitreg decât are proza scurtă. Cel puțin așa s-a văzut din 2010 încoace. Pe lângă ARCEN, FILIT, pot să amintesc și un atelier pe care îl administrez/gestionez sub umbrela Club RevdePov. Se numește Mornin’ Poets și se află deja la al treilea sezon. Și atelierul acesta e o ieșire evidentă din bulă.
-Cum ți se pare Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași? A câta oară ești la FILIT?
Mă aflu pentru prima oară la FILIT. Dimineață, m-am întâlnit cu Florin Lăzărescu și cu Lucian Dan Teodorovici la cort. Și Florin mi-a făcut unul dintre cele mai frumoase complimente pe care le-am primit vreodată. Mi-a spus: ”În afară de tine și de Diana (Diana Iepure), n-am mai văzut pe nimeni care să zâmbească atât de sincer, să fie atât de bucuros ca un copil că e la la FILIT anul ăsta”. Și sincer să fiu eu sunt cam poker face în 95% din poze. FILIT-ul m-a făcut să fiu fericit, chiar dacă a plouat trei zile, deși nu am văzut ceea ce mi-am propus; m-am simțit foarte bine, foarte fericit, am respirat literatură, mă întâlneam peste tot cu scriitori pe care-i cunoșteam, intram în discuții pasionante sau aveam un exercițiu de admirație pentru un scriitor anume.
În privința evenimentelor care m-au încântat, am fost la două dintre Serile FILIT de la Teatru, la Richard Ford, unde mi s-a părut a fi un soi de stand-up comedy până la urmă (tot o formă de poezie e și stand-up-ul), o seară foarte drăguță, total diferită de cea cu Mihail Șișkin; mi-a plăcut foarte mult dezbaterea de la Casa FILIT despre situația jurnalismului din România, unde Mona Dîrțu, Oana Olariu, Irina Păcurariu și Vlad Tăușance au vorbit despre fake news, despre cum ”jurnalismul independent nu-ți plătește chiria” etc. Mi-a mai plăcut foarte mult evenimentul de poezie cu Silvia Grădinaru și Sorin Despot, care a fost chiar la începutul festivalului, miercuri, cu o poezie foarte faină a Silviei, o poezie despre ”femeia perfectă”.
De asemenea, nu pot uita Noaptea Albă a Poeziei, în care au urcat pe scenă 63 de poeți; Noaptea Albă… este un exercițiu de rezistență fizică, mai ales pentru cei care vor să vadă tot maratonul, să stea până la sfârșit, este un soi de agora, un loc unde poți să-ți auzi vocea și să auzi alte voci, să te inspiri, pentru că dacă ne dorim ca poezia să existe și peste 20-30-50 de ani, trebuie să funcționeze foarte mult pe ideea de cuvânt rostit, pe ideea de performare, de a folosi corpul și de a face ceva cu textul tău, în afară de a-l citi și de a recita o poezie.
La evenimentul meu de la Casa FILIT, de joi, cu Livia Ștefan, moderat de Răzvan Țupa, Gelu Vlașin m-a provocat să-mi performez textele. Și am făcut un cat-walk pe aici prin cort, m-am plimbat, am făcut ture, aveam și un tricou pe mine cu numele meu și cu un poem din Turneul celor cinci națiuni, și am citit textul în mers, am și defilat cu poemul pe spate.
Faptul că FILIT-ul tratează egal poezia în raport cu romanul, proza scurtă și dramaturgia este deja o șansă pentru mare viitorul poeziei.
-Transmite, te rog, un mesaj către cititori, către cititorii de poezie, în special.
Când mergeți în librărie sau când vă faceți cumpărăturile pe Elefant sau de pe Cărturești.ro sau pe orice altă librărie online, când vă cumpărați cărți de, să zicem, 100 de lei, adăugați și o carte de poezie în coșul dvs. Dacă ar fi să recomand o carte, vă recomand pe cea a Elenei Vlădăreanu, ”Bani. Muncă. Timp liber”, apărută la Nemira, în 2017. Citiți cartea asta, vorbește cât se poate de onest despre faptul că poetul, scriitorul este și el un om normal, are familie, are copii, are foarte puțin timp liber, dar reușește să se concentreze, să scrie poezie, să vorbească despre lumea în care trăiește, pentru că poezia este cea mai prezentă artă și este angrenată în social media. Și nici măcar nu e scumpă o carte de poezie, e 15 lei. Dați o șansă poeziei, împrieteniți-vă cu o carte de poezie, luați-o cu voi, citiți-o unui coleg în pauza de cafea de la corporație..
-În afară de cartea Elenei Vlădăreanu, te rog să ne mai faci alte recomandări.
Radu Vancu cu ”Frânghia înflorită”, o carte superbă apărută în 2012, la Editura Max Blecher, și Răzvan Țupa, ”Corpuri românești”, care m-a marcat foarte mult, apărută la Editura Cartea Românească, în 2005, și are și CD. Și două cărți mai recente, ”Cuticularul” lui Mihók Tamás și ”Monoidealul” lui Vasile Leac.
-La final, care crezi că e cea mai bună carte de poezie citită în 2019?
Cea mai bună carte citită în 2019 încă nu a apărut, este în manuscris, l-am primit chiar de la un poet și foarte bun prieten din Iași, Bogdan-Alexandru Petcu, se cheamă ”Transcender”. Sper să apară în acest an sau cel târziu în 2020.
Ca să mai aleg câteva, ”Indigo”, de Alina Purcaru și ”Staniol”, de Daniela Rațiu (și, la proză, ”Guadalajara”, de Iulian Popa, ”Părinți” de Diana Bădica și ‘’Tonomatul’’ de Andrei Panțu ).
-Mersi mult pentru timpul acordat.
(Întrebări formulate de Jovi Ene și Raisa Beicu. Sublinierile ne aparțin.
Fotografii realizate de Cornelius Dragan, Oana Nasta, Cristian Sutu)
