X-Men: First Class (2011)

X-Men: First Class (2011)
Regia: Matthew Vaughn
Distribuția: James McAvoy, Michael Fassbender, Jennifer Lawrence, Kevin Bacon, Rose Byrne

Nici n-a trecut multă vreme de când am analizat Wanted (2008), un alt film cu numele lui James McAvoy pe firmament; nici nu mi-e de mirare, mie cel puțin, întrucât adorația față de stilul actorului cu pricina pare a fi insațiabilă. Astfel încât, amintindu-mi doar vag experiența cu primul film al francizei, X-Men (2000), am sărit câteva etape (respectiv celelalte trei filme lansate ulterior: X2, X-Men: The Last Stand și prequel-ul Wolverine) și am atacat miezul problemei, întocmai cum au ocazia să facă fanii recenți ai universului Star Wars. Am vizionat First Class și nu am regretat nici măcar o secundă.

First Class se încadrează, în universul X-Men, ca prequel (anterior deci) al evenimentelor din trilogia lansată între 2000 și 2006. Acțiunea se petrece în 1962, în timpul Crizei rachetelor din Cuba. Ideea centrală nu o reprezintă atât conflictul armat și iminentul al treilea Război Mondial pe care mutanții ”buni” reușesc să îl anihileze, cât relația cu adevărat deosebită dintre doi fondatori, precursori – părinți – ai conceptului X-Men: profesorul Charles Xavier (McAvoy) și Eric Lensherr (Fassbender), cei care sunt cunoscuți drept Profesorul X și Magneto.

Fără a trăda prea multe detalii ale intrigii – altfel care ar fi sensul savurării unui film? – nu insist nici pe efectele speciale, costume sau machiaj. Așa cum e firesc în cazul oricărei pelicule din categoria ”super-eroică”, beneficiind de un buget bunicel, First Class nu se lasă cu nimic mai prejos decât alte reprezentante ale genului. Am fost însă plăcut impresionată de jocul actorilor și de inspirația scenariștilor, aspecte concentrate pe reliefarea celor doi protagoniști; aflați la polii opuși ai manifestărilor și intențiilor, sunt prezentați nu doar inteacționând, ci și în relație cu alte personaje, tocmai pentru a oferi publicului prilejul de a încerca să le dibuiască mentalitatea.

Ca fan ocazional al universului X-Men, am fost încântată să deslușesc, în sfârșit, povestea lui Beast – alias Hank McCoy (Nicholas Hoult, într-un rol cu totul diferit de cel din Skins, care i-a adus consacrarea). În aceeași măsură am descoperit o afinitate față de Mystique/Raven (Lawrence), personaj care îmi scăpa printre degete în alte filme sau versiuni animate. Relația dezvoltată între ea și Charles Xavier, psihologia ei de outsider, revelația de a găsi un suflet-pereche (la un anumit nivel) în Magneto, și mai ales reacțiile sale simple, sincere și directe pe parcursul construirii primului nucleu X-Men – această sumă de revelații mi-au apropiat-o mult, ca personaj, și m-au ajutat s-o îndrăgesc și pe actriță (pe care o apreciasem în Jocurile Foamei, fără a mă extazia).

Scenele amuzante și ironia mai mult sau mai puțin cizelată nu lipsesc. Emoțiile de tot felul abundă; pentru prima dată de când sunt implicată în fenomenul fandom, am descoperit o relație de bromance (relație apropiată între două personaje de sex masculin, fără conotații sexuale) reală și palpabilă. Iar pentru un lingvist pasionat, asemeni mie, First Class poate deveni un mini-festival: printre altele, o germană americanizată, dar corectă, și imnul Rusiei pe fundal.

Nota: 9/10