V tumane (2012) – In the Fog

V tumane (2012) – In the Fog – In ceaţă

Regia: Serghei Loznitsa
Scenariul: Vasili Bikov (romanul), Serghei Loznitsa (adaptare)
Distributia: Vladimir Svirski (Suşenia), Vladimir Abaşin (Burov), Serghei Kolesov (Voitik), Vlad Ivanov (Maiorul)

Traim vremuri in care filmele se desfasoara navalnic, trepidant, cadrele se inghesuie in secunde, secundele se topesc fara a ne mai da ragazul explorarii… astfel incat aflandu-ne in fata unei productii precum V Tumane (titlul – in original), ne pierdem putin rabdarea, atentia si intelegerea… Mai apoi insa, pe masura ce ghemul povestii ni se desfasoara cu lentoarea si asezarea pe care ne-o daruie contactul cu nemarginirea si linistea naturii si cu curatenia si necuratenia firii umane, mintea noastra se acomodeaza. Si ne implicam emotional intr-o noua drama dezlantuita de razboaiele globului. O noua drama legata de obsesia pedepsirii turnatorilor si a colaboratorilor in vremea ocupatiilor.

De data aceasta suntem in Belarusul anului 1942, cand, dupa “ocupatia sovietica indelungata”, vine ocupatia germana. Nemtii ocupanti, sefii si politistii bastinasi, satenii bulversati si maltratati, partizanii naivi si orbiti de idealuri pentru care nu sunt pregatiti si hotarati. Si ca pretutindeni pe pamantul acesta, tragedia mielului nevinovat, acuzat pe nedrept de colaborare cu dusmanul. Nu incape tocmeala, nu exista indoiala, vechi prieteni din copilarie acuza cu arma in mana si sunt gata sa aplice pedeapsa finala, fara drept de apel. Dreptatea este una singura, aceea a acuzatorului. Minti obtuze, nimicnicia unor suflete mici… umbra neagra a  razboiului naste monstri deopotriva printre ocupanti si printre ocupati! Ratiunea si demnitatea umana sunt anulate. Ingenunchiate. Vocea bunului simt amuteste. Frica, moartea, razboiul… dezumanizeaza.

Si in acest pustiu contorsionat moral si etic, muncitorul ceferist Suşenia este supus oprobiului localnicilor si partizanilor, acuzat de tradarea celor trei colegi de munca, care atarna acum in streang in fata comenduirii. Gâzii hotarati sa-i fure viata, Burov si Voitik sunt orbi si surzi … Pana si propria sotie, Anelia, se indoieste de nevinovatia barbatului. Masiv, bland, cinstit si curat la suflet, Suşenia  constientizeaza imposibilitatea de a schimba decizia judecatorilor sai. Decizia tuturor acelora care …orbi si surzi … pe pragul mortii sau rigizi, sau nepasatori … nu cunosc si nu inteleg parghiile cinice-psihologice prin care a actionat maiorul neamt. Martora tuturor acestor framantari ale lui Suşenia si oglinda muta a complexului de trasaturi umane-dezumanizate ale lui Burov si Voitik este PADUREA. Extraordinara padure ruseasca … natura prietena/dusmana …

Fiecare tacere, fiecare vorba si fiecare gest ale lui Suşenia, fiecare opintire cu ranitul Burov in spate, apoi cu acelasi  Burov-mort,  carat in spinare pentru a nu-l lasa prada pasarilor la panda hoitului … sunt dovezi ale omeniei, dar si ale framantarilor personajului, in cautarea salvarii curateniei si demnitatii sale. Demnitatea in vreme de razboi. Scumpa si rara marfa. Dar nu imposibila.

Optiunea finala este dureroasa, poate este greu de inteles, poate ar fi fost posibila o alta cale. Dar ca rezolvare psihologica a conflictului si ca decupare cinematografica, este superba. Blondul, masivul si blandul Suşenia, intre cei doi trimisi sa-i fure viata nevinovata (acum morti si intinsi cu grija pe pamant … bine inveliti si inchisi la nasturii vestoanelor) … se pierde in ceata padurii iernatice … dincolo de care razbate doar sunetul final al glontului.

Mielul se sacrifica. O parabola universala? O optiune cu adanca radacina in arhetipul rusesc?

Cinematografia semnata de Oleg Mutu (nu cred ca mai este nevoie sa evoc aici “Dupa dealuri”, “4,3,2”, “Moartea Domnului Lazarescu”, “Lombarzilor 8”) creaza tablouri extrem de plastice, care vorbesc alaturi de personaje. Imaginea acestui film este un poem. Camera rasufla din spatele eroilor, priveste peste umarul lor, albul-gri-cenusiu-vinetiu cu vagi tuse de verde si maroniu al padurii si panglicii de drum … vorbesc ochiului, mintii si urechii … mai mult decat cuvintele. Cuvintele sunt putine in acest film … imaginile vorbesc. Linistea, frumusetea si perenitatea padurii, in antiteza cu randuiala rasturnata a vietii.

Vladimir Svirski confera personajului Suşenia o aura extraordinara, un miel al lui Dumnezeu, framantat de tragedia personala in contextul tragediei generale… ferm in optiunea sa de a-si salva sufletul curat si gandul fara vina, in circumstantele razboiului – una dintre marile incercari in viata unui om.

M-a impresionat si prestatia lui Serghei Kolesov in rolul lui Voitik … economie de mijloace … gesturi … cuvinte, insa reuseste sa comunice toata hidosenia acestui model uman.

Vlad Ivanov, in rolul maiorului neamt, in cateva minute, construieste si comunica perfect cinismul, persuasiunea  si manipularea psihologica a unei fiare perverse. Bun, foarte bun Vlad Ivanov in fiecare aparitie cu care ne vrajeste.

Si in final, Serghei Loznitsa, care pe baza romanului lui Vasili Bikov (nascut in anul 1924 exact in Bichki – localitate in apropierea careia se desfasoara actiunea cartii/filmului), a adus in fata noastra o poveste profunda despre “salvarea demnitatii umane in vreme de razboi”.

Un film fara colona sonora muzicala! Abia dupa vizionare mi-am dat seama.

Nota: 8/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=gjV9XajEkRo’]