Undeva la Palilula (2012)

Undeva la Palilula (2012)

Regia: Silviu Purcarete
Distribuția: George Mihăiţă, Răzvan Vasilescu, Constantin Chiriac, Dimeny Aron

‘Undeva in Palilula’ a reusit sa-i imparta in tabere nu numai pe criticii de film, ci si pe prietenii mei care l-au vazut. Paleta reactiilor a fost impartita intre acceptare entuziasta si respingere totala. In Romania a avut se pare o cariera destul de scurta pe ecrane, dupa care a disparut pentru a apare in festivaluri si la festivitatea decernarii premiilor Gopo, unde a obtinut sapte premii. Am reusit in fine cu ajutorul prietenilor sa vad versiunea pe DVD iesita recent si sa-mi formez o opinie proprie.

Unul dintre criticii de film romani (cred ca era Alex Leo Serban, dar nu sunt sigur) scria ca exista doua curente principale in cinematografia romana de astazi. Unul este reprezentat de filmele asa-zisului ‘nou val romanesc’, filme care se ocupa de trecutul apropiat sau de prezentul Romaniei, descriind franturi de viata in stil minimalist combinat cu un realism cateodata crud, si lasand spectatorii romani sa discearna dincolo de imaginile si personajele familiare sensul sau mesajul. Cu filme ca ‘4 luni, 3 saptamani, 2 zile’, ‘Moartea domnului Lazarescu’ sau recentul ‘Pozitia copilului’, acest curent a inregistrat succese si la festivalurile internationale. Al doilea curent abordeaza prezentul prin prisma viziunii regizorale, care la randul sau isi trage inspiratia din clasica literaturii romanesti, incepand de la cei doi Caragiale. Viziunea este personala, personajele reprezinta extrapolari ale realitatii si ale lor insisi, si de multe ori finalul se sfarseste in apocalipsa. Acest gen a inregistrat mai putine succese de public sau critica, cea mai reprezentativa productie inainte de acest film fiind California Dreamin’ al lui Cristian Nemescu.

Cu Undeva la Palilula, si acest al doilea curent are acum primul sau varf remarcabil.

Fiind plecat din Romania de aproape 30 de ani, nu am avut ocazia sa vad de tot atata vreme spectacole de teatru regizate de Siviu Purcarete, trebuind sa ma multumesc cu doua spectacole de opera puse de el in scena la marile teatre de opera din lume. Stiu ca este unul dintre marii regizori de teatru ai Romaniei de astazi si stiu ca a creat o lume a sa, cu imagistica, culori, personaje si dimensiuni proprii. Undeva la Palilula este prima sa creatie cinematografica si lumea sa se extinde de pe scena pe ecran cu uneltele si modalitatile de exprimare ale cinematografului.

Desigur, cel mai mare pericol al unei asemenea intreprinderi artistice este ‘teatralismul’. Acesta este insa un pericol numai in masura in care marginea scenei este evidenta in film si in care raportul dintre ceea ce se petrece pe ecran si spectator nu are dimensiune cinematografica. Ce inseamna aceasta? Teatrul are o magie a sa care deriva din imediatul relatiei dintre actor si spectator, din inefabilul si imperfectia momentului, din aerul si praful pe care spectatori si actori il respira impreuna. Asta nu poate fi reprodus in film, unde spectatorul trebuie fermecat de imposibilul si idealul creat pe ecran. In foarte mare masura, Purcarete reuseste sa creeze magnetismul care face ca spectatorul sa urmareasca fascinat ceea ce se intampla pe ‘panza’ si sa uite ca mediul are numai doua dimensiuni (chiar cand are trei tot doua are, a treia este o iluzie creata de ochelarii speciali ).

Purcarete nu a inventat aproape nimic din aceste tehnici. Teatral este si Fellini, o lume intr-un studio de teatru (sau in cazul lui Purcarete in halele decrepite ale uzinelor ‘Republica’) a creat si Charlie Kaufman in ”Synechdoche, New York”, iar inceputul filmului cu locomotiva in ninsoare intrand parca intr-o alta dimensiune mie mi-a amintit de primul episod din Harry Potter. Inspiratia prinicipala este insa, dupa parerea mea, tot Conu Iancu Caragiale, mentorul tuturor creatorilor care se incumeta sa descrie lumea romaneasca cu armele satirei, si anume acel Caragiale din D’ale Carnavalului. Sunt in acest film zeci, sute de replici din acelea pe care mai tarziu ni le amintim ca fiind ‘antologice’ – dar dincolo de umorul imediat care nu lipseste nici el filmului, ele se impletesc pentru a tese materialul din care este plamadita lumea lui Purcarete.

Mi-a placut foarte mult filmul, si vizual, si prin modul in care Purcarete m-a facut sa traiesc vreme de aproape doua ore si jumatate in lumea sa. Incercand sa inteleg motivele celor carora nu le-a placut filmul in afara de banalui ‘de gustibus …’, cred ca se poate cadea cu usurinta in capcanele incercarii de a intelege ceea ce se vede pe ecran doar prin intermediul contextului istoric sau a tentativei de a interpreta intelectual imediat orice metafora vizuala sau de idei. Urmarirea atenta a introducerii ar trebui insa sa inlature aceste piste. Experienta doctorului tanar repartizat la tara este poate inspirata din memoriile unui personaj real (si Cehov, si Bulgakov au fost doctori la tara) sau a tuturor personajelor reale similare care au trait anii comunismului, dar modul in care personajul principal este intr0dus in actiune, felul in care ajunge in satul care pare legat de lumea din jur prin drumuri sovaielnice, si introducerea celorlalte personaje indica cu claritate ca este vorba despre o alta realitate – imaginata de regizorul scenarist prin absorbirea, decantarea si recrearea realitatii intr-o alta dimensiune, cu alte culori si cu alte unelte decat cele ale redarii fotografice realiste. Metaforele sunt multe, interesante si expresive, dar si aici trebuie cred evitata interpretarea excesiva in dauna placerii vizionarii. Un film ca ‘Undeva la Palilula’ este si oglindire a unor realitati trecute dureroase, si o metafora uriasa care cuprinde in ea o multime de alte metafore inteligente si semnificative, dar este inainte de acestea o invitatie de a intra si a trai pentru durata proiectiei in lumea creata de Silviu Purcarete.

Nu pot sa inchei fara a spune cateva cuvinte despre efectele speciale, scenografia si costumele care ating un nivel dupa parerea mea unic in cinematografia romaneasca pana acum. A fost un film care a solicitat la extrem si echipa de actori, fiecare dintre ei reusind sa creeze personaje expresive si colorate, care isi ocupa locul si devin parte din universul creat de regizor. Singurii pe care ii voi mentiona sunt Aron Dimeny cu o fizionomie si expresivitate parca inascute pentru rolul principal, si George Mihaita care la apogeul carierei realizeaza aici un rol remarcabil, la celalalt pol decat rolul sau in alt mare film al istoriei cinematografiei romanesti – Reconstituirea lui Lucian Pintilie. Lucian Pintilie este si co-producator la Undeva la Palilula. Ceea ce inchide un alt cerc.

Nota: 9/10

[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=9k1eATbfWt8′]