The Host (2013)
Regia: Andrew Niccol
Distribuția: Saoirse Ronan, Max Irons, Jake Abel, Diane Kruger
Am avut destule motive bune care m-au determinat să văd „The Host”. Este inspirat de un roman science-fiction de succes al lui Stephenie Meyer, care conține o variantă interesantă a temelor invaziei extraterestre și sfârșitului speciei umane. Este scris și regizat de Andrew Niccol a cărui filmografie ca regizor include „Gattaca” și „S1m0ne” la care a scris și scenariile, împreună cu cele ale altor filme ca „The Truman Show” și „The Terminal” regizate de alții și care s-au bucurat de mare succes. Distribuția include câțiva tineri actori talentați, dar și actori cunoscuți precum William Hurt și Diane Kruger. Din păcate, dezamăgirea este la fel de profundă pe cât de mari erau așteptările.
Extratereștrii care au invadat Pământul în această versiune a Apocalipsei sunt entități cvasi-virtuale numite „Suflete” care sunt blestemate să caute corpuri de ființe-gazde în veșnicia lor cosmică. Când rasa umană devine tribul care îi găzduieste, pare că se instaurează pacea, legea și ordinea, dar este vorba despre genul de pace, lege și ordine, însoțite de îmbunătățiri tehnologice care sunt visul multor regimuri autoritare cu origini pământești. Doar o mână de supraviețuitori ai rasei umane scapă de soarta tragică și plictisitoare de a deveni ‘gazde’ cu ochi luminați care pentru sufletele extraterestre și care luptă să reziste și să recucerească planetă. Povestea are că eroină o fată (Saoirse Ronan) al cărei suflet uman refuză să moară și trăiește, luptă și iubește în același corp cu cel al entității extraterestre. Când găsește refugiu într-un deșert îndepărtat unde se ascunde un grup de oameni, va trebui să decidă asupra identității ei, să dovedească și să fie acceptată de aceștia pentru a se alătura luptei pentru libertate.
Descrierea unei personalități divizate este o provocare pentru un regizor de film și pentru un actor, fie că aceste personalități aparțin aceleiași specii sau nu. De asemenea, poate duce la performanțe actoricești memorabile, cum s-a întâmplat de multe ori în istoria filmului, dar cum nu este cazul aici. Regizorul Andrew Niccol a ales o soluție foarte neinspirată prin folosirea a două voci care se ceartă gălăgios cea mai mare parte a timpului, în timp ce actrița Saoirse Ronan este instruită să facă grimase care să ilustreze ceea ce auzim și, în câteva cazuri, să comită și acțiuni fizice cum ar fi sărutări urmate de palme date partenerul ei (căci asta este ceea ce fac fetele cu personalitate divizată, nu-i așa?). Filmul este foarte ‘vocal’, voci interioare, voci de pe ecran și vocile personajelor, toate se combină și concurează, în timp ce partea vizuală ocupă un rol prea mic.
Povestea romantică ar putea fi destul de interesantă, dar triunghiul stelar al iubiților (sau poate este vorba despre un dreptunghi?) trebuie să urmeze regulile cinematografului american permis pentru adolescenți. Nici scenele de acțiune nu depășesc nivelul serialelor TV din secolul trecut. Jocul actoricesc nu aduce nici el vreo inspirație, cu un William Hurt lipsit de căldura sa magnetică din alte roluri și Diane Kruger redusă la un rol schematic și unidimensional. Sincer vorbind, mi-e greu să-mi amintesc vreun detaliu în care „The Host” nu dezamăgește.
