Divines (2016)
Regia: Houda Benyamina
Distribuția: Oulaya Amamra, Déborah Lukumuena, Kevin Mischel
‘Divines’ este filmul de debut și singurul lungmetraj realizat până acum de regizoarea franceză Houda Benyamina. Prezentat la Cannes în 2016, a făcut o impresie excelentă primind premiul Camera d’Or, urmat de nominalizări și distincții la alte festivaluri și trei premii Cesar în acel an. Bine meritate, deoarece este vorba nu numai despre unul dintre cele mai bune debuturi regizorale pe care mi le amintesc, ci și despre un film dureros și emoționant despre dragoste și tinerețe într-o lume care nu acordă prea multe șanse celor de la marginea societății. Filmul se încheie cu scena unei demonstrații violente și a confruntării dintre politie și tinerii din ‘banlieu’ – cartierele mărginașe ale metropolei – de genul cărora vedem des la televiziuni în știrile despre Paris și alte mari orașe ale lumii. Violenta aceasta aparent lipsită de sens este ceea ce reținem majoritatea dintre noi. Filmul lui Houida Benyamina, inspirat în mare măsură de propria sa experiență inclusiv participarea la demonstrațiile și tulburările violente din 2005, prezinta una dintre căile posibile care duc la ceea ce vedem la știri și trăim în lumea contemporană.
‘Divines’ este un film care spune multe despre lumea dezavantajată economic și social, cosmopolită și violentă din ‘banlieus’, dar este și sau poate mai ales un film despre prietenie. Mi-a reamintit din acest punct de vedere filmul cu care Cristian Mungiu cucerise Cannes-ul cu un deceniu înainte – ‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’. Și acolo tema sociala dureroasă era dublată de cea a prieteniei dintre două fete care încearcă să supraviețuiască la marginea societății și a legilor ei. În ‘Divines’, Dounia (Oulaya Amamra), fiica unei prostituate rome, și Maimouna (Deborah Lukumuena), provenind dintr-o familie africană musulmană tradiționalistă, sunt două adolescente care își unesc forțele pentru a încerca să evadeze din condiția socială a periferiei și din mediile familiale ale fiecăreia. Singura soluție care le este la îndemăna este să se angreneze în crima locală – începând cu mici furtișaguri de la supermarket, continuând cu trafic de stupefiante și ajungând la furturi de proporții. Visele lor sunt visele oricărei adolescente, dar soluțiile de a ajunge în mod onest la o schimbare nu par să existe, sau în orice caz nici una dintre ele nu le ia în considerație. Chiar și când ocazia unei schimbări apare pentru Dounia întruchipată de Djigui (Kevin Mischel), un dansator într-o trupă de dans modern, cu care înfiripă o idilă care pare la un moment dat să aibă șanse, sorții se împotrivesc. Șansele de salvare pentru tinerii din categoria lor sunt minime sau inexistente. Realitate sau auto-distrugere? Greu de spus.
Regizoarea Houda Benyamina reușește să combine sinceritatea asertiva a mesajelor sociale cu construcția atentă a personajelor și a situațiilor. Este evidentă cunoașterea în profunzime a mediului pe care îl aduce pe ecrane și a tipologiei personajelor. În rolul Douniei Oulaya Amamra este impresionantă, o combinație de inteligență a străzii și de instinct de supraviețuire, de hotărâre și de vulnerabilitate. Prietenia dintre cele doua adolescente rămâne în amintirea spectatorilor. Cele două speră și visează, încalcă legea și se joacă precum orice adolescente, dar sunt în primul rând victime ale presiunilor sociale și ale mediilor familiale sufocante. Scenele în care cele doua fete străbat străzile Parisului, în imaginație și în realitate, sunt dintre cele mai bune ale filmului. Nu știu ce a mai făcut regizoarea Houda Benyamina de la ‘Divines’ încoace. Filmografia ei nu are niciun film nou de atunci. Eu sper că își pregătește viitoarele filme. După un asemenea debut, așteptările mele sunt la nivel înalt.
Disponibil pe Netflix.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com, Avxhm.is)
