O poveste a carei tema este des exploatata in literatura si in cinematografie in ultima vreme, aceea a ratacirii sufletelor, dupa moarte, intre cele doua lumi, pana cand problemele nerezolvate din viata pamanteana isi gasesc raspunsurile si impacarea.
Este povestea intersectarii unor destine luminoase (bunica ii prevesteste tinerei Susie Salmon o viata lunga si fericita – dar se inseala), cu umbra neagra a unui ucigas psihopat, oarecarele tip linistit din vecini, George Harvey. Si astfel ca pe 6 decembrie 1973, la numai 14 ani, Susie se aliniaza lungului sir de victime presarate de-a lungul anilor, pe cuprinsul Statelor Unite, de catre anonimul si modestul constructor de case pentru papusi. In timp ce tatal, mama, sora si fratiorul lui Susie se aseaza, in intimitatea si linistea caminului, la masa de seara, ucigasul, indelung pregatit pentru rapirea victimei sale, isi desvarseste fapta miseleasca. Dupa moartea trupului, sufletul lui Susie e bulversat, experientele ei sunt debusolante, viata o parasise, dar nu simtea frica. Si isi aminteste ca era menita sa faca ceva, ca trebuia sa fie undeva.
„Dac-as avea doar un ceas de iubire / Daca doar atat as avea / Un ceas de iubire pe acest pamant / Ti-as darui iubirea tie”, sunt versurile pe care i le dedicase Ray, colegul pentru care simtise primii muguri ai dragostei adolescentine; aceasta, impreuna cu dorinta de a primi primul sarut din viata, o tin pe Susie suspendata, „inca nu se uita inainte, ci in urma”.
„Susie e intre lumi” spune fratiorul ei, Buckley, „ e in orizontul albastru, intre cer si pamant”. Ucigasul se simte deja in siguranta, pentru ca nu a inteles un lucru, „n-a inteles cat de mult isi poate iubi copilul un tata”. Si ce legaturi indestructibile, chiar si dincolo de moarte, exista intre membrii unei familii iubitoare. Si cat de mult lupta Susie pentru a transforma ura care ii intuneca sufletul si care se rasfrange asupra culorilor din jurul ei si pentru a transforma tradafirul vestejit al vietii ucise, in petalele rosului aprins al dezvaluirii abominabilului criminal. Susie nu poate renunta la adevar si la recuperarea acestuia. Prin iubirea si increderea familiei, Susie isi conduce sora catre dezvaluirea asasinului, astfel incat copacul de la marginea lumii se reincarca de frunzele sperantelor regasite. Susie e aproape libera, ii mai ramane implinirea visului adolescentin, primul sarut in bratele lui Ray si prin intermediului tinerei medium Ruth, isi desavarseste acest gest.
Susie Salmon e libera acum, cand constientizeaza „minunatele ramasite” ramase in urma ei. Si spune „Acum puteam cuprinde lumea fara existenta mea”.
Justitia divina intervine, odiosul asasin este rapus de un turture urias de gheata, in momentul in care isi planuieste urmatoarea crima – si se rostogoleste intr-o rapa adanca, acoperit de frunze uscate, „lonely bones”, spre deosebirea de „lovely bones” ale lui Susie.
Si ultimele cuvinte ale lui Susie sunt „ Nimeni nu stie cand plecam definitiv! Va doresc tuturor o viata lunga si fericita!”.
Filmul este presarat de imagini pline de o simbolistica bogata legata de viata, de moarte, de iubire, Raiul lui Susie are culori si peisaje in concordanta cu modul in care ea isi recunoaste starea si devine constienta de transformarile ei si de durerea si implicarea familiei. Sunt cateva momente trenante ale acestei suspendari intre lumi, sunt si momente usor ingrosate – si le-am simtit drept gandite pentru a stoarce o lacrima, nu pentru a creiona si limpezi actiunea, dar pe ansamblu, scenariul, regia si imaginile fantastice transmit multa emotie.
Distributia este foarte buna. Extraordinara aceasta pustoica, Saoirse Ronan in varsta de 15 ani, cu radacini irlandeze si cu niste ochi albastri fascinanti. Talentata, transmite lumina si caldura, sinceritate si o dragoste netarmurita pentru viata. Pe umerii ei firavi sta intreaga constructie a filmului si se achita in mod profesionist de aceasta sarcina.
Foarte buni, de un dramatism extrem de uman sunt Rachel Weisz si Marl Wahlberg in rolurile parintilor, partiturile le-au slujit bine caracteristicile fizice si talentele recunoscute. Rolul de compozitie al lui Susan Sarandon a fost foarte original creionat si actrita mi-a reconfirmat marele ei talent. Am vazut o Carolyn Dando in rolul lui Ruth, care mi-a amintit de trasaturile Monicai Bellucci, o frumusete stranie si o buna comunicare pe ecran.
L-am lasat la urma pe Stanley Tucci, un actor care imi place foarte mult, pe care l-am urmarit in mod special in serialul TV „3lbs”, dar si in alte productii, printre care Julie & Julia. Aici face un rol de compozitie exceptional si in primele momente pot sa spun ca nu l-m recunoscut – din barbatul falnic, interesant si viril, s-a transformat intr-un monstru psihopat, alunecos, obsedat si indarjit, cu privirile goale de orice urma de spiritualitate.
Am citit ca sotia actorului (care s-a prapadit in luna mai 2009 in urma unei boli grele), s-a impotrivit ca Stanley Tucci sa accespte acest rol, intrucat considera subiectul filmului mult prea rascolitor. Actorul a declarat ca ” Am citit scenariul si apoi mai târziu am citit cartea, dar nu m-am putut concentra pe carte în toate elementele sale, ca e prea dureros. ”
Performanta lui Tucci a fost apreciata de critici, fiind nominalizat la Globul de Aur si la Oscar – Categoria Cel mai bun actor in rol secundar..
