The Infidel (2010)
Regia: Josh Appignanesi
Scenariul: David Baddiel
Distributia: Omid Djalili, Richard Schiff, Archie Panjabi, Yigal Naor
Mahmud Nasir este un om bun, un sot bun, un tata bun, un patron bun (o societate de taximetrie), un cetatean bun si un bun membru al comunitatii musulmane britanice!!! Si sigur ca da, un bun musulman moderat liberal – pentru ca…asta este…nu se roaga chiar de cinci ori pe zi, nu respecta strict ramadanul si se mai drege cu cate o bericica :).
E un tip echilibrat, vesel si iubeste viata… Are o nevasta frumoasa, o fetita inteligenta si un fiu – Rashid – indragostit pana peste urechi si pe cale a se casatori cu aleasa lui, Uzma. Ei… si aici apare o problemaaa… Uzma se afla in Pakistan, la mama sa recasatorita cu Arshad Al-Masri, un faimos imam militant islamic (pentru “un viitor islamic”). Umbra care apasa asupra bunei dispozitii a lui Mahmud este tocmai acest fundamentalist a carui aprobare pentru casatorie trebuie sa o obtina familia miresei, numai in conditiile in care aceasta familie chiar respecta cu strictete legea Coranului.
Pana una-alta, Mahmud vrea sa se convinga de puterea sentimentelor fiului sau, pentru daca tot este sa-l suporte in casa sa, intr-o vizita ceremonioasa pe Arshad Al-Masri, macar sa stie ca o face pentru fericirea baiatului.
Asa ca in drum spre casa mamei sale, de curand decedata – (cei doi, tata si fiu trebuie sa faca putina ordine printre actele si documentele acesteia) – Mahmud profita si ii face fiului sau putina “educatie in materia casatoriei” si spune: “Pentru barbati, femeile sunt ca un fel de bufet, stii?…nu vrei sa te asezi pana nu ti-ai umplut farfuria cat de mult poti, stii?…asa ca da pe dinafara, stii?…ai putina carne rosie, putin somon afumat, putin curcan, putina carne alaba,nu?…un bufet cat-poti-sa-mananci….In rest, comanzi mereu acelasi lucru” 🙂 🙂 :).
Si de aici incolo, intram in substanta unei comedii inteligente, extraordinar de echilibrata (dat fiind subiectul atat de sensibil/profund) si teribil de amuzanta!
Este povestea unui om fericit, cantonat comod in identitatea sa etnica si religioasa, un musulman moderat liberal, care descopera ca parintii sai l-au adoptat (“cel care are grija de un orfan ajunge in paradis”)si colac peste pupaza, dupa scene de un haz irezistibil la autoritatea in materie, descopera ca ghemotocul de doua saptamani infiat de la asociatia “Hoinari si rataciti” purta numele de Solly Shimshileewitz. Da, da, da…. Solly Shimshileewitz!!! Prin urmare … evreu!!!!
Repet, data fiind sensibilitatea subiectului abordat (musulman versus evreu –in cautarea identitatii), modul de dezvoltare fina, inteligenta si de un comic irezistibil al actiunii ridica acest la film la nivelul unei comedii extrem de reusite si in limitele corectitudinii politice :).
Chiar din primele momente ale descoperirii radacinilor sale iudaice, Mahmud se simte discriminat in calitatea de evreu de catre politistul care il da afara din biroul unde insfacase dosarul pentru a-si citi cu ochii sai numele de Solly Shimshileewitz (“numele unui barbat e foarte important pentru el”).
Bulversarea il apasa din momentul in care iese din cladirea Primariei: pe trepte o trupa de femei de culoare canta piese gospel crestine – Glory…Glory…Oh, yes, belive us…” mai departe, pe strada intalneste evrei religiosi imbracati traditional, indeptandu-se catre sinagoga (si pe fundal se aude cantecul “HEvenu Shalom Alechem”), cativa pasi mai incolo, in fata sa apare moschea de unde se aud chemarile muezinului la rugaciune … si e napadit de regrete si vinovatii: cum ca a baut bere, cum ca s-a lasat prada unor fantezii erotice… 🙂 Cuprins de remuscari intra la rugaciune in moschee, ba chiar si adoarme acolo pe podea rapus de aceleasi remuscari si framantari, astfel incat, trezit de catre imam, vrea sa-i marturiseasca acestuia ca “tocmai am aflat ceva despre mine”… Ei bine, din acest joc de situatii si de cuvinte, sfatuitorul sau intelege ca e vorba despre recunoasterea unei optiuni sexuale diferite, incat isi consiliaza enoriasul ca e vorba despre “indulgenta si indreptare …si daca esti gay, esti gay!” 🙂 🙂 🙂
Pas cu pas, in interactionarea cu semenii sai musulmani Mahmud incepe sa simta discriminarea care il va apasa in conditia sa noua de evreu (chiar daca inca nedeclarat). Angajatii din firma discuta despre faptul ca la televiziunea americana toti sunt evrei, ca intreaga America e condusa de evrei, ca Statele Unite ale Americii ar trebui sa se numeasca de fapt Statele Unite ale Israelului, ca evreii nu sunt “oamenii cartii”, ci mai degraba “oamenii cartii de credit” si multe altele.
Omul catre care se indreapta debusolatul Mahmud este soferul de taxi – evreu american, Lenny Goldberg, cu care tocmai se luase de cateva ori la harta pe motive de parcare a masinii acestuia. Lui i se confeseaza, de la el afla ca un anume Izzy Shimshileewitz locuia cam prin zona si el ii spune “bine ai venit in conspiratia mondiala”.
Si de aici incolo, Lenny devine mentorul lui Mahmud in introducerea acestuia in “ce inseamna sa fii evreu”. Copioase secvente in casa lui Lenny, printre carti (Phillip Roth), DVD-uri (Fidler on the Roof), galusti traditionale, Hatikva, , pronuntarea corecta a sintagmei “Oy Vey”. dansuri folclorice (si lui Mahmud tare ii mai place sa danseze; lui Mahmud ii place muzica si ii place dansul – unul dintre preferatii lui a fost cu ani in urma un anume Gary Page, disparut din peisajul muzical…)
Si continuam sa avem de-a face cu toate cliseele si cu toate preconceptiile inradacinate in mentalul colectiv (este vorba inclusiv despre Mahmud), privindu-i pe evrei, obiceiurile lor sociale, infatisarea lor fizica si practicile religioase), toate acestea – repet – cu o masura a epicului si a umorului, extrem de echilibrata si presarata cu situatii si expresii de un comic irezistibil.
Atat islamofobia cat si antisemitismul trasnpar in egala masura ca fatete ale aceluiasi fundamentalism xenofob absurd si grav daunator valorilor umanitatii. Sigur ca toate deriva din necunoastere, prostie, rautate si interese de ordin politico-economic. Daca cu necunoasterea (ignoranta), putem lucra si lupta, celelalte motivatii sunt mai greu de atacat. Insa pana la urma, Mahmud ne va dovedi ca pana si imposibilul este posibil.
Criza de identitate a “musulmanului-evreu” Mahmud se rezolva in finalul filmului la un nivel emotionant si plin de umanitate.
Alaturi se afla Coranul si Tora, cartile sfinte de capatai ale musulmanilor si evreilor.
“Acelasi Dumnezeu”, spune Mahmud. “Am incercat sa ma caut si am uitat cine sunt…un om nu trebuie sa uite despre cine este si despre cine a fost!” O lectie spirituala pana la urma, o lectie plina de intelegere, duiosie si umor, dar o lectie profund umana si valororoasa prin miza ei universal valabila.
Interpretul lui Mahmud Nasir este Omid Djalili , un cunoscut actor britanic de comedii stand-up, are un show propriu de succes la BBC si are la activ roluri interpretate in pelicule notorii.
El ridica succesul acestei pelicule, prin charisma personala (si nici pe departe nu e o “frumusete” de om J), prin flexibilitatea corporala (e extraordinar atunci cand topaie si danseaza 🙂 ), prin naturaletea cu care isi joaca perplexitatea, dilema, framantarile si prin felul in care incarca de umor de buna calitate toate replicile si situatiile prin care trece. Si amintesc numai secventa in care – lasandu-i rabinului Izzy Shimshileewitz (tatal sau biologic, aflat pe patul de moarte) o caseta explicativa privindu-l pe el, Solly Shimshileewitz/Mahmud Nasir – nu sterge de pe aceasta caseta filmele porno de la inceput, pentru ca rabinul macar “sa moara fericit”! Si atunci cand intelege cat de totale si profunde sunt poverile care apasa asupra umerilor si vietii unui evreu …” familia m-a parasit, colegii de munca ma urasc, baiatul nu se poate casatori cu fata pe care o iubeste – pentru ca sunt o pasarica evreiasca”, comicul Djalili aduna in ochii sai toata tristetea intelegerii problematicii evreului intrun mediu antisemit.
Alaturi de Djalili, Richard Schiff, premiat Emmy pentru “The West Wing” si nominalizat la multe alte premii si distinctii face un rol extraordinar in persoana lui Leonard Goldberg. El este reperul de baza al filmului, calauza lui Mahmud pe drumul spinos catre raspunsul “ce inseamna sa fii evreu” si cat de grea de asumat este aceasta identitate si pana la urma cat de grea de asumat este responsabilitatea de a fii OM!
O aparitie incantatoare, plina de farmec si subtilitate in film este sotia si mama Saamyia, interpretata de Archie Panjabi (cunoscuta noua din seria TV “The Good Wife”-2009), pentru ca impleteste cu iscusinta fatetele traditionale ale femeii musulmane – cu modernitatea contemporana a Brighton-ului si il secondeaza cu mult umor pe partenerul sau Djalili.
Scenariul pe care l-am apreciat ca fiind atat de un umor irezistibil, dar si extrem de “political corectness” este scris de David Baddiel, cunoscut pentru showurile sale de televiziune si despre radacinile acestui script, el spune: “The idea for the film came, in part, out of my own ethnic ambiguity. At school, a lot of people thought I was from Pakistan; I was bullied by racists both for being Pakistani and for being Jewish. Then, when I started out on TV, I got fanmail from Indians saying I was the best Indian comedian they had ever seen. Now that the two communities are so politically polarised, The Infidel’s body-swap premise feels timely.”
Iata ca postez si o fotografie a lui Baddiel care exprima enormul lui potential de umor sarcastic :).
Dirijorul acestei deloc minore simfonii este Josh Appignanesi, unde mi-a placut ca spune: “I’m more interested in the bad reviews because maybe I can learn something. In a way you trust those ones more than the good reviews.”
Sa nu uit coloana sonora a filmului, semnata de Erran Baron-Cohen (fratele lui Sasha Baron-Cohen).
Aici puteti asculta cateva dintre temele muzicale originale ale filmului.
Si inchei cu Hevenu Shalom Alechem, pe care il aude Mahmud pe strazile Brighton-ului 🙂
2 comments