Telenovelă powered by Cannes & de ce vreau să-mi petrec concediul în Spania: Todos lo saben (2018)

Todos lo saben / Everybody Knows / Toată lumea știe (Franța, Spania, Italia – 2018)
Regia: Ashgar Fargadi
Cu: Penélope Cruz, Javier Bardem, Ricardo Darín

Distribuit în România de Independența Film, „Toată lumea știe” va poposi pe marile ecrane începând cu 8 februarie. Regizat de un dublu laureat al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin (pentru A Separation, 2012 și The Salesman, 2017) și bucurându-se de un ansamblu de actori de primă mână, filmul a fost prezentat, în premieră, în deschiderea ediției 2018 a Festivalului de la Cannes.

Sinopsis. Laura (Penélope Cruz) face o călătorie în Spania natală, acolo unde încă trăiește cea mai mare parte a familiei sale. Împreună cu cei doi copii, Irene, o adolescentă rebelă, și Diego, încă un băiețel, vin ca invitați la nunta surorii sale mai mici, Ana (Imma Cuesta). Soțul ei argentinian, Alejandro (Ricardo Darín), nu poate fi prezent din motive profesionale.

Au loc revederi cu multe îmbrățișări, se transmit bârfe rapide și toată lumea începe să se organizeze pentru eveniment; totul decurge în parametri normali, se bea, se cântă și se dansează, până când petrecerea este întreruptă de o pană de curent, în urma căreia Laura descoperă că fiica ei a dispărut.

Ashgar Farhadi are studii de teatru la Universitatea din Teheran – fiecare scenă din filmele sale o confirmă. A scris piese de teatru radiofonic și scenarii pentru seriale, debutând pe marile ecrane cu „Dancing In The Dust”, în 2002. Alte trei filme mai târziu, a lansat „A Separation”, care a devenit un succes internațional, fără precedent în lumea filmului iranian. Numai în Franța, a vândut peste un milion de bilete și a fost distribuit în 250 de cinematografe; în 2011, Ashgar Farhadi a fost numit de revista Time unul dintre cele mai influente 100 de personalități contemporane.

Deja cunoscut pentru abordarea frecventă a temei familiei sau prietenilor afectați de un eveniment traumatic, și având deja experiența altor filme care se învârt în jurul subiectului răpirii, Farhadi a avut ideea cu mai bine de 15 ani în urmă, pe când călătorea prin sudul Spaniei. Acolo, imaginația sa a fost aprinsă de câteva fotografii ale unui copil dispărut – a scris o nuvelă, și, ani mai târziu, a început să elaboreze.

Farhadi afirmă că și-a dorit să prezinte povestea într-un sătuc spaniol, și nu într-un oraș, fiindcă „(…) relațiile dintre săteni nu sunt la fel cu cele dintre orășeni”. Inedit este că scenariul este scris în farsi (persană), limba sa maternă, și că a fost tradus simultan cu scrierea în spaniolă, limba protagoniștilor. După finalizarea scenariului, Farhadi l-a trimis mai multor prieteni spanioli, fără legătură cu lumea filmului, pentru a obține feedback, iar pe durata filmărilor întreaga echipă de actori și tehnică s-a implicat în conferirea unei autenticități cât se poate de credibile.

Impact. „Toată lumea știe” este atât de autentic, încât nici nu ai visa că regizorul are altă naționalitate; dar, mai mult decât de limbă spaniolă, mi s-a părut, mai degrabă, sud-american. Pe scurt, dacă oricare dintre telenovelele de succes ar fi avut actori de talia acestora, ar fi fost „Toată lumea știe”.

Intriga nu se remarcă în mod deosebit. Confuzia de după răpire, pasarea pisicii, suspiciunile și, într-un final, dezlegarea, nu sunt un factor wow. Dimpotrivă, pe măsură ce acțiunea avansează, devine previzibil cine și de ce a făcut-o. Ce fascinează sunt tocmai elementele pe care a mizat echipa de producție: comparația cu o telenovelă nu este întâmplătoare, fiindcă ne confruntăm cu paternități puse sub semnul îndoielii, pământuri tranzacționate între prieteni sau moșii pe care, până nu demult, lucraseră servitori… și fiii lor, care, firește, au trăit o poveste de dragoste cu fiica mijlocie a patriarhului familiei.

Prima jumătate de oră este o reverie. Atât de reușită este senzația, cu imagini, purtări și muzică, încât mi s-a făcut un dor subit de Spania – chiar dacă Spania rurală nu este cea pe care o cunosc. Dar cred că acest „dor” se îndreaptă, mai degrabă, spre ideea stereotipică și totuși pozitivă a familiei spaniole/latino-americane, cu mulți frați și multe surori, care aduc, cu toții, soți și soții, parteneri și partenere, care de-ai locului, care „intruși”, bașca o armată de verișori, toți cu nume exotice și ocupații puse sub semnul întrebării.

„Toată lumea știe” este un film despre familie, despre relațiile dintre oameni, și da, despre relațiile dintre săteni. Viața „la oraș” nu permite dezvoltarea acelui grad de familiaritate necesar, și nici a rețelei de bârfe conexe. În satul acesta, la fel ca în multe altele, ce știe toată lumea devine literă de lege, chiar dacă nimeni nu declară nimic fățiș, iar un secret nu rămâne niciodată ascuns multă vreme.

Actori. Surpriză, mi-a plăcut, pentru prima oară, Javier Bardem. De-abia ce-i văzusem, pe el și pe soția lui din viața „reală” (Cruz), în „Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar”, unde nu m-au impresionat mai deloc. Cred că rolul lui Paco i se potrivește mult mai bine; nu că ar face un Escobar slab, însă aici a părut că se joacă pe sine.

Minunat și Ricardo Darín, un vechi favorit al meu, în special fiindcă apare în – practic – orice film argentinian de după 2000, și că, în special în „Povești trăsnite” (Relatos salvajes), unul dintre favoritele mele absolute, face constant roluri solide, orice tip de personaj ar juca.

Recomandări. Dacă vă place „Toată lumea știe”, încercați și „Povești trăsnite”, dar și „A Separation”. Dacă interesul pentru societatea latino-americană/spaniolă se acutizează, încercați un album de muzică tradițională spaniolă, neapărat cu acompaniament de chitară. Despre vinuri nu vă pot spune nimic, dar cu siguranță găsiți soluții 🙂

Notă: 8/10