Pieces of a Woman (2020) – Frânturi de femeie (o producție Netflix)
Regie: Kornél Mundruczó
Distribuție: Vanessa Kirby, Shia LaBoeuf, Ellen Burstyn, Iliza Schlesinger, Sarah Snook, Molly Parker
Selecția de filme pe care ni le pun la dispoziție platformele online este uriașă comparativ cu timpul pe care îl avem la dispoziție. De aceea, consider necesară o continuă triere personală sau una realizată de specialiștii de film, pentru a nu risca pierderea timpului privind la un ecran care ne redă povești inutile, realizări ieftine, care nu spun nimic. Nu mai avem timp și acesta e cruntul adevăr. Pământul se-nvârte din ce în ce mai repede, timpul se scurtează, timpul nu mai are răbdare. În tot și toate, timpul pierde, deci și noi pierdem. Însă mai există și lucruri care ne fac parcă să oprim această curgere a secundelor, minutelor, orelor și să pășim în alte lumi, frumoase, dramatice, comice, dar care cu siguranță fac bine la inimă și intelect. Desigur, și anumite pelicule se încadrează în această categorie, iar una dintre ele, cea cu care mi-am început anul, m-a ajutat nu doar să-mi îmbăiez spiritul în lumină, dar și să înțeleg mai bine, mai aprofundat și aplicat omul și, în special, femeia. Vorbesc de un film produs de Netflix (care, iată, plănuiește să se întreacă pe sine) și lansat la început de 2021, ca un semn al speranței ce nu trebuie lăsată să moară nici în aceste vremuri teribile – Pieces of a Woman.
Un film care ar trebui văzut de oricine, la orice vârstă, dar mai ales de tineri și de bărbați ori băieți – pentru a reuși să-și inoculeze un respect mai mare față de ființele aparent fragile, dar mai puternice decât noi, care ne înfrumusețează viața și fără de care perpetuarea speciei umane nu ar putea avea loc. Mica bijuterie intimă a lui Kornél Mundruczó care a luat deja câteva premii din industria cinematografică (în special, în Europa) nu aduce în discuție mari teme filosofice, nu este nimic complicat în cele 2 ore de acțiune pe ecran, totul se reduce la relațiile obișnuite dintr-o familie obișnuită, cu problemele ei mai mult sau mai puțin cotidiene. Pieces of a Woman nu este doar despre America, nu este numai despre personajele prezentate, ci este despre oriunde, oricând, despre oricine, iar această universalitate îl face să fie cu adevărat valoros din punct de vedere artistic.
Nașterea dramatică a unui copil la domiciliu, drept urmare a alegerii făcute de ambii părinți, implicarea unei moașe despre care nici nu mai contează de e vinovată ori ba de tragedia declanșată, relațiile și destinele personajelor ca urmare a întregului conglomerat de situații din timpul acestei acțiuni riscante de aducere pe lume a unui nou suflet – toate acestea sunt tăiate cu bisturiul ascuțit al lui Mundruczó, sunt plasate în fața noastră pentru a le diseca prin gaura cheii pusă la dispoziție de ochiul neiertător al camerei de filmat și suntem loviți din toate părțile de propriile noastre întrebări retorice, cărora numai noi le putem afla răspunsul. Oare eu aș fi procedat la fel și aș fi ales nașterea la domiciliu, cu ajutorul unei moașe profesioniste, dar despre care nu știu mare lucru? Oare merită un copil să fie adus în lumea asta câinoasă și rea? Care sunt responsabilitățile mele față de mama mea, de soția mea, de bunica mea, de orice femeie care-mi iese în cale? Este într-adevăr sexul masculin cel puternic sau e fix invers? Am dreptul să calc în picioare suferința unei mame care a pierdut un copil, cu atât mai mult cu cât e soția mea sau fiica mea, pentru a-mi satisface propriile egoisme? Iată ce avalanșă de interogări la care fiecare trebuie să-și răspundă.
Și vă garantez că urmărind filmul în discuție veți reuși măcar să întrezăriți capetele firelor răspunsurilor. Alții vor fi, probabil, mult mai edificați asupra rezultatelor, dar cu toții veți ieși din experiența vizionării filmului cu convingerea că femeia este în mod real o ființă deopotrivă puternică și sensibilă, cu o forță de supraviețuire și răzbatere uimitoare, atâta timp cât îi sunt respectate sufletul, trupul, intimitatea, nevoia de a suferi singură sau de a se bucura singură. Și, scriind aceste rânduri, îmi dau seama că orice om are dreptul la același tratament, indiferent de sex, vârstă, culoare a pielii. Iată, astfel, că avem de-a face cu un film complex despre iubire, respect, înțelegere, suferință și depășirea ei prin forțe proprii (căci, da, uneori singurătatea e bună și nu întotdeauna aceste terapii moderne psihologice și psihiatrice sunt bune – uneori fac chiar mai rău). Conceptul de spațiu personal pe care îl vedem atât de mult promovat în filmele americane chiar este real și chiar trebuie respectat, iar Pieces of a Woman este modelul perfect de „așa nu” în ceea ce privește călcarea în picioare a limitelor acestui spațiu metafizic.
Cinematografia lui Mundruczó este una cu totul specială. Filmul, pe întreg parcursul, abia dacă beneficiază de o coloană sonoră și acolo unde aceasta este prezentă, muzica se potrivește de minune cu cadrele cu planuri apropiate și americane, ce scot în evidență privirile personajelor, conform fiecărei stări prin care trec. Într-adevăr, acel spionat prin gaura cheii se aplică din plin acestei pelicule, în care în mod constant simți că iei parte activ la tot ceea ce se petrece cu oamenii din fața ta. La acest sentiment contribuie din plin și scenariul, alcătuit deseori din dialoguri colocviale și lacunare, propoziții neduse până la capăt și uneori gânduri disparate care nu au o coerență logică – moduri de a vorbi de care fiecare dintre noi face uz în fiecare zi.
Parcă asistăm la o piesă cehoviană, în care cugetul se exprimă constant prin vorbe, fără ca lucrurile rostite să aibă întotdeauna legătură unele cu altele. Într-un film, poate părea greu de urmărit, dar tocmai partea asta conferă naturalețea și realismul care sunt, de cele mai multe ori, greu de digerat într-o operă de artă, prin care privitorul ar vrea, totuși, să evadeze din propria viață. Pieces of a Woman este, însă, un mijloc prin care putem ieși pe poarta realității, neîndepărtându-te total de ea, căci ne este amintit în mod repetat că ceea ce privim face parte din noi. Avem, cu alte cuvinte, parte de un catharsis asemănător cu cel din tragediile antice, la care se adaugă și o suferință metafizică care transpare din fiecare cadru, din fiecare respirație a actorilor.
Și pentru că am ajuns la partea aceasta, trebuie să recunosc că distribuția este una remarcabilă, cu o mică excepție. În primul rând, nu este de mirare că Vanessa Kirby a primit din start Premiul „Volpi Cup” pentru cea mai bună actriță, la Festivalul de Film de la Veneția, unde a avut loc premiera. Rolul pe care îl construiește necesită o atenție foarte mare la detaliile gestuale și ale figurii, căci modul de filmare se concentrează pe toate acestea. Iar Kirby reușește să se alinieze cerințelor vizuale ale regizorului. Prima parte a filmului, cea care este și cel mai greu de urmărit și de digerat, este un tur de forță pentru actrița britanică, dar în niciun moment ea nu lasă garda jos, redând cu o fidelitate năucitoare durerea fizică, combinată cu bucuria surprizei și cu nerăbdarea de a se încheia tot procesul nașterii naturale la care spectatorul asistă. Cred că această scenă reprezintă piatra de încercare, obstacolul major pentru orice persoană care alege să urmărească filmul, căci aici rezidă mai mult de jumătate din amestecul de catharsis și emoții despre care am vorbit mai sus.
Vanessa Kirby se dovedește a fi una dintre actrițele foarte expresive (și nu doar la nivel fizic, superficial), foarte adaptabile la ceea ce se dorește de la ea, atingând cote uimitoare de transmitere a tensiunii prin care trece o femeie în momentul facerii. Alături de ea, am redescoperit-o pe Ellen Burstyn. Nu o mai văzusem de foarte mult timp, dar urmărindu-i interpretarea din Pieces of a Woman, mi-am amintit de ce o iubesc atât de mult. Este o actriță de o forță creatoare uriașă, care știe să disimuleze totul într-o sensibilitatea sfâșietoare. Iar această împreunare a puterii cu gingășia și fragilitatea trece rampa (sau ecranul, mai bine zis) și îți străpunge inima. De netăgăduit, monologul destul de lung al personajului ei va rămâne mult timp în memoria mea, mă va bântui. Și mă va face să revăd multe dintre filmele în care Burstyn a strălucit.
Nu în cele din urmă, excepția despre care am vorbit la începutul acestui paragraf se referă la distribuirea lui Shia LaBoeuf în rolul soțului personajului principal. Cred că aici Mundruczó a făcut o mare greșeală. Poate că din punct de vedere fizic, al prezenței pe ecran, actorul american o fi potrivit pentru un asemenea rol. Însă nimic din ceea ce face nu reușește să mă convingă că are prea mare talent. Sunt cunoscute problemele de personalitate pe care LaBoeuf le-a dezvoltat pe parcursul carierei sale, dar acestea nu garantează nicidecum succesul interpretării pe care probabil că regizorul l-a dorit. Avem de-a face cu creație liniară, ternă, ștearsă, total previzibilă și fără absolut nicio legătură cu arta celor două partenere de platou. Slavă Domnului că personajul central nu este el și că de la un anumit moment, suntem scutiți și iertați de la a-l mai vedea, căci altfel filmul s-ar fi transformat într-un mare fiasco.
Spuneam la început că Pieces of a Woman reprezintă speranța față de un viitor mai bun, mai luminos și că vine într-un moment în care avem nevoie de așa ceva. Poate că până acum nu v-am convins de acest lucru și că aveți imaginea unui film în urma căruia veți cădea în depresie și în gânduri negre. Nu vă dezvălui prea multe, dar vă invit să urmăriți cu atenție finalul peliculei, unde stă cheia către speranță, ascunsă în foșnetul frunzelor, în mușcătura dulce a mărului pe care copilul îl culege cu inocență și în lumina ce traversează crengile copacului spre a pătrunde în sufletul privitorilor.
Nota: 9.5/10
(Surse foto: https://en.wikipedia.org/, www.screendaily.com, https://variety.com/, https://posterspy.com/, www.latimes.com, Hotnews.ro)
