Stand by Me (1986) – Prietenie
Regia: Rob Reiner
Distributie: Wil Wheaton, River Phoenix, Corey Feldman, Jerry O’Connell, Kiefer Sutherland, Richard Dreyfuss, John Cusack
Au existat momente in viaţa fiecărui copil în care a apărut dorinţa de a face ceva neobişnuit, de a sparge tiparele copilăriei şi a evada în lumea largă, în căutarea extraordinarului. De obicei, în vacanţe, dar nu sunt excluse nici celalalte momente, cele ale anului şcolar. Suntem în vara anului 1959, când patru bărbaţi cu temperamente diferite îşi pierd timpul plimbându-se şi adăpostindu-se în casa din copac a unuia dintre ei. Nimic neobişnuit, dar din atitudinea lor se observă că au nevoie de o aventură extraordinară, temerară, care să îi scoată din cotidian. Şi ea se iveşte: undeva departe, cale de două zile, există în pădure un cadavru. Ceva ce nu au văzut niciodată de aproape.
Chris (un baiat indrăzneţ, autointitulat, dar pe drept, ca fiind liderul grupului, interpretat de regretatul River Phoenix), Gordie (băiatul înţelept, interpretat de Wil Wheaton), Teddy (băiatul cu origini franceze, unul care pare a fi viitorul tocilar, dar de o factură plină de tupeu, interpretat de Corey Feldman) şi Vern (grăsuţul Vern, mereu ultimul în grup, interpretat de Jerry O’Connell) pleacă astfel în aventura vieţii. Nu departe, nu la capătul lumii, ci foarte aproape, undeva unde poţi ajunge cu maşina în foarte puţin timp, dar pentru ei ceva nemaivăzut şi foarte curajos. Pleacă de-a lungul căii ferate în căutarea cadavrului anunţat de Vern, trecând prin nenumărate aventuri, care par minore privite din perspectiva spectatorului adult, dar pentru ei înseamnă o adevărată lume.
Aşa cum o anunţă şi titlul, filmul este o odă închinată prieteniei reale, care izvorăşte de nicăieri pentru a nu o uita toată viaţa. De altfel,”Stand by Me” este narat de unul dintre personaje, ajuns peste mulţi ani scriitor, şi care îşi reaminteşte aventurile de demult pentru a le pune într-o carte. Călătoria lor, pe lângă aventurile pe care le trăiesc şi ineditul situaţiei, este şi o cale de iniţiere în ale prieteniei autentice, în discuţiile aproape adulte care le pigmentează traseul dur de-a lungul căii ferate, în transformarea din stadiul de „mucoşi” în aceea de „trecuţi prin viaţă”.
Nu lipsesc, desigur, nici personajele negative, care doresc să obţină întâietatea în descoperirea cadavrului, şeful acestora fiind antipaticul Ace (interpretat de Kiefer Sutherland). Nu trebuie să uităm şi jocurile sau copilăriile cărora le sunt încă pradă cei patru, în contrast cu dezvoltarea aparentă spre maturitate: se discută despre Mickey Mouse sau Goofy, sunt persiflaţi pe rând cei care pleacă la cumpărături, se pierde timpul sau se uită faptul că, într-o călătorie lungă, sunt necesare şi oarece provizii. Interpretări magnifice (chiar având în vedere vârsta actorilor la momentul filmării), un scenariu merituos şi o frumoasă punere în scenă a regizorului Rob Reiner, „Stand by Me” este un film care merită vizionat la orice vârstă.
4 comments
În martie 1986, Columbia Pictures , îngrijorată de faptul că titlul original The Body era înșelător, a redenumit filmul Stand By Me. Potrivit scenaristului Raynold Gideon, „… suna fie ca un film cu sex, un film de culturism sau un alt film horror al lui Stephen King. Rob a venit cu Stand By Me și a ajuns să fie opinia cea mai puțin nepopulară”.
Multumim, amanunte chiar interesante!
O parte din „micutzi” au ajuns mai tarziu mari actori, nu-i asa?
Asa e…
Sa vedem:
-River Phoenix e unul dintre ei, dar a murit prea tanar, inainte sa fie „exploatat” la maxim, la doar 23 de ani… Nominalizat la Oscar pentru Running on Empty, a avut un rol remarcabil si in My Own Private Idaho (1991);
-Jerry O’Connell e si el un actor in voga, desi joaca in comedioare stupide, de cele mai multe ori.
-Wil Wheaton este renumit pentru rolul din „Star Trek: The Next Generation” (1987).
-in sfarsit, Corey Feldman e poate cel mai putin cunoscut dintre ei, desi fanii genului il cunosc din Gremlins…