Source Code (2011)

Source Code (2011) – Transfer de identitate
Regia: Duncan Jones
Scenariul: Ben Ripley
Distributia: Jake Gyllenhaal, Michelle Monaghan, Vera Farmiga, Jeffrey Wright

Esti ca intr-un fel de” zi a cartitei”, o bucla temporala, un du-te vino (dar atentie – numai pret de cate 8 minute) intre un tren ce urmeaza sa explodeze la periferia orasului Chicago (ca urmare a unei bombe plasate de un „cine?” si „unde?”) si carlinga unui elicopter din spatiul aerian al Afganistanului. O bucla temporala in care sunt prizoniere doua entitati angrenate pe baza unei cercetari stiintifice de varf care se bazeaza pe redistribuirea timpului / transferul de identitate / memoria pe termen scurt / calatoria in spatii paralele. Insa atentie: fara a altera trecutul – regula aceasta de baza find argumentat si solid stabilita – fizic, matematic, biologic, psihologic… De fapt este vorba despre un transfer de identitate in timp real, pentru ca ruptura temporala de doi ani – distanta dintre momentul prabusirii aparatului lui Colter Stevens si momentul actiunii este surmontata de faptul ca trupul pilotului (partial) si ceea ce este mai important – o parte activa a creierului acestuia – se afla in mijlocul experimentului care se desfasoara intr-un laborator al Ministerului Apararii american.

Iar schimbul de identitate: creierul antrenat al lui Colter infuzat in trupul acelui real Sean din trenul gonind spre neant, desfasurat in reprize repetate de catre 8 minute, sub amenintarea limbilor ceasului – reprezinta continuitatea etapelor concentrate de depistare a incarcaturii explozive, a detonatorului si neaparat – a teroristului ale carei intentii viitoare sunt la fel de amenintatoare si distructive. Tot acest proiect inedit se desfasoara in universul trenului – sub ochii tinerei Christine – colega lui Seam, este coordonat din laborator de catre capitanul Colleen Goodwin si este dirijat de catre eminenta experimentului – Dr. Rutledge. Un triunghi cu 5 colturi 🙂 un imposibil joc in jurul punctului median: teroristul.

Un scenariu bine scris, care dezvolta pas cu pas actiunea, pastrand suspansul, jongland bine cu detaliile psihologice/traumatice ale acomodarii lui Colter la conditia si misiunea sa, pe fondul momentului rupturii din urma cu doi ani, umanizand profund relatia Goodwin/Colter.

Insa greseste, construind – inutil dupa parerea mea – o relatie romantica de inceput de iubire intre cei doi – Colter si Christine ; eu as fi vazut momentul zero – al indeplinirii misiunii, drept minutul 1 al inceputului unei vieti pentru fiecare, dar separat! Dar ce sa zic, viziunea echipei filmului! Interesanta insa – si asta trebuie sa fie definitorie, ideea existentei si reexistentei inca si inca a lui Colter – si nu numai sub cupola de sticla a laboratorului – ci intr-un fel, mai departe, in cel ce i-a fost gazda…si i-a ramas! Caci impreuna au reusit!

Impresionanta Vera Farmiga in rolul cpt. Colleen Goodwin: frumoasa, expresiva, inteligenta!

As fi preferat alt actor pentru rolul lui Colter/Sean – pentru ca pur si simplu am simtit ca Jake Gyllenhaal nu s-a integrat personajului, adica nu a reusit acel „transfer de identitate” necesar. Figura lui mi s-a parut insuficient de expresiva, ba chiar amorfa uneori, nu a trecut dincolo de ecran, spre sufletul meu si asta e mare pacat si un minus pentru un astfel de film original. Si un motiv de a scadea putin din nota 🙂

Nota: 8/10