Seven Psychopaths (2012) – 7 psihopati si un caine
Regia: Martin McDonagh
Scenariul: Martin McDonagh
Distributia: Colin Farrell, Sam Rockwell, Christopher Walken, Woody Harrelson, Tom Waits, Zeljko Ivanek, Long Nguyen
Unul dintre cele mai surprinzatoare filme ale anului acest “Seven Fucking Psychopaths” 🙂
Pentru inceput, nici nu realizezi ce se intampla, n-ai habar de unde sa-l apuci si cum sa-l descifrezi. Nicio grija, primesti fiecare cheie la tanc, pe masura ce intri in simptomatologia patologica a personajelor si in mrejele unei povesti cu adevarat delirante. Un delir pe marginea frontierei fine dintre real si fictiune, o linie directoare bine gandita si echilibrata, de pe care pasul iti aluneca constant in gropite burdusite de umor, de sarcasm, de ironie fina sau fatisa privind alienarea individuala in lupta pentru afirmare, pentru descoperirea unui drum propriu, pentru putere, pentru supravietuire. O critica ascutita si inteligenta a stereotipiilor de tot felul abundente in viata si in cultura cinematografica cu care ne hranim aceasta viata :). Glont dupa glont … tir prelungit (si aici din nou cu gandul la alt film vazut de curand, Argo) … in tinta atat de expusa a industriei scenariilor hollywoodiene.
Si culmea (pentru mine) sunt cateva anume puncte tangentiale cu de curand vizionatul The Words – acela al creatorului / scriitorului / scenaristului aflat in pana de inspiratie si acela al amalgamului greu de reperat dintre realitate/fictiune si acela al povestii in poveste..si iar in poveste. Sigur insa, ca pe alt portativ si in alta cheie.
Prin urmare, intr-un gaura neagra de inspiratie, scenaristul Marty zareste luminita de la capatul tunelului …. materializata in ideea celor 7 Psihopati …Ca a zarit-o singur sau i-a fost “fluturata” – de amicul sau Billy, asa cum pretinde acesta, e un lucru de mare importanta in poveste, un fapt greu de sesizat la justa lui greutate pana spre final. Si aici ajung la ideea subliniata inca de la inceput, una dintre fatetele surprinzatoare ale acestui film fiind aceea de imprevizibilitate.
Sa aduni laolalta 7 psihopati se dovedeste o intreprindere relativ usoara pentru Marty care este blagoslovit, cum spuneam, cu amicul Billy si cu amicul amicului sau, Hans. Relatia Billy-Hans fiind si una foarte lucrativa: primul rapeste caini de rasa si al doilea ii “reda” stapanilor, contra unor recompense grase. Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apa, se dovedeste ca rapirea micului Bonnie, shi-tzu-ul lui Charlie (boss de varf al mafiei criminale), nu e tocmai o afacere inspirata.
Pentru economia filmului insa, pasul este perfect pentru ca galeria psihopatilor se populeaza (chiar si in urma unui anunt de mica publicitate la gazeta) si daca stam si numaram vedem ca “cei 7 magnifici” s-ar putea sa iasa chiar mai multi la o numaratoare atenta. Concureaza pe primele locuri Larry, Tommy, Billy, Hans, Zacharias, Charlie, Paulo, calugarul vietnamez (si n-as baga mana in foc nici pentru Bonnie 🙂 ). Fiecare cu povestea lui distincta, insa povestile se intersecteaza si provoaca un lant nesfarsit de intamplari si de gaguri irezistibile. Dar si de violente greu de imaginat (poate doar “Marty” Martin McDonagh e capabil de asa ceva 🙂 ), pentru care departamentele de make-up si de efecte vizuale au avut mult de lucru, pentru a le face cat mai puternice, mai convingatoare si alimentate din plin cu valurile de sange concludente. Abdomene sfartecate de gloante, beregate sectionate cu hotarare, cranii perforate artistic, artere deversand lichidul stralucitor al vietii … “O hecatomba de cadavre” ….. Ei, dar trebuie sa spunem totusi ca navigand printre aceste povesti care contureaza scenariul lui Marty, apar si problemele serioase ale omenirii; intrebari referitoare la rostul violentei si la masura in care poate aceasta sa aduca vreun raspuns, intrebari referitoare la morala, la existenta Raiului si a Iadului, recursul la religie, intrebari referitoare la razbunare (ideea ca “ochi pentru ochi … lasa lumea oarba” 🙂 ), la iertare, la iubire, la prietenie, la rascumparare prin sacrificiu. Citat fiind suculent si Ghandi :).
O lume dificila! Mai ales pentru femei :). Cum spune unul dintre personaje. O poveste “care are straturi ca o placinta”, cum spune alt personaj. O lume in care “prietenii psihopati se omoara intre ei”, tot dixit un personaj.
Si pana la urma, asa cum spune Martin McDonagh, “filmul se termina asa cum vrea el” :). Se termina apoteotic, cu o ultima sarja de ras sanatos! Un bonus la toate poantele, gagurile, sarcasmele si ironiile presarate in aceasta, repet, surprinzatoare productie.
Irlandez pana in maduva oaselor, regizorul isi intovaraseste personajul principal – si poate singurul real al filmului, cu nelipsita sticla cu bautura (sport national), dar presara filmul si cu sageti ascutite la adresa Albionului, “un loc cenusiu” 🙂 din lume.
Martin McDonagh are un Oscar pentru cel mai bun scurt metraj “Six Shooter” in 2004, are o nominalizare la Oscar in 2009 pentru scenariul original la “In Bruges” si un BAFTA castigat pentru acelasi “IN BRUGES” si multe alte premii si nominalizari. Deja este nominalizat pentru 2013 la Independent Spirit Awards – scenariu, pentru acest “7 Psyhopaths” Si lista nu se va opri aici, fara doar si poate!
Producator, scenarist, regizor, o figura interesanta si un spirit viu, observator ascutit al vietii, plin de un acut apetit critic si un urias simt al umorului.
Si-a ales o distributie de zile mari, o bucurie pentru spectator in fata evolutiei unei galerii impresionante de nume consacrate si le repet aici Colin Farrell, Sam Rockwell, Christopher Walken, Woody Harrelson, Tom Waits, Zeljko Ivanek, Long Nguyen. O adaug si pe Linda Bright Clay, in singurul rol feminim care mi-a atras atentia, Myra.
Unul pentru toti si toti pentru unul!
In cinematografia lui Ben Davies (“The Debt” printre altele), atat violenta si sangele sunt bine stampate, dar si tremurul luminii in peisajele din desert sunt cadre de mare frumusete plastica. Ca sa nu mai vorbesc despre daruirea cu care obiectivul prinde figurile personajelor si le aduce extrem de aproape de spectator, incat acesta ajunge sa penduleze nehotarat intre realitatea si fictiunea povestii. Probabil punct ochit, punct lovit de catre regizor si echipa lui.
CarterBurwell (Being John Malkovich, In Bruges, The Twilight Saga, True Grit, The Kids Are All Right, A Serious Man, Burn After Reading… scoli inalte de film, alaturi de regizori straluciti) vine cu o coloana sonora de exceptie, pe care putem auzi in afara de piesele sale inspirate, muzica clasica (Berlioz de exemplu) sau pe cei de la The Walkmen sau The Stone Poneys feat Linda Ronstadt.
Si iata un clip care face o trece in revista a pieselor care ilustreaza muzical, complex si “pe felie”, acest film “ppsihopat”!
S-a ras mult in sala de cinema! Si s-a ras inteligent, pe masura replicilor care au starnit aceste hohote.
Din punct de vedere personal, am avut doua comedii foarte bune si acide in acest an, The Dictator si 7 Psyhopaths. Sa nu credeti ca sunt doar comedii, pentru ca acidul ustura si e menit sa arda, cat se poate … cele rele… cele bune sa ramana :).
Nota: 9/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=sbT61j99e24′]
1 comment