Gipsy Queen (2019)
Regia: Hüseyin Tabak
Distribuția: Alina Șerban, Tobias Moretti, Irina Kurbanova, Sergiu Costacheț
Am văzut-o pe Alina Șerban prima oară jucând în filmul Singură la nunta mea (2018). Pentru rolul din Gipsy Queen, co-producție Austria- Germania, în regia lui Hüseyin Tabak, un film năucitor, care dincolo de substratul social proeminent vine să pună în valoare comunitatea romă, Alina Șerban a câștigat premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal – cea mai bună actriță din Germania.
În Gipsy Queen, Ali Gheorghiu este o mamă singură cu doi copii, Mateo și Esmeralda, care muncește pe brânci pentru a le asigura acestora accesul la educație și la un viitor mai bun, în timp ce se confruntă cu tratamentul inegal și cu stigmatizarea, specifice condiției emigrantului. Personajul feminin este complex și nu se reduce doar la perspectiva maternă.
Acțiunea filmului se desfășoară în peisajul post-industrial al orașului Hamburg din Germania, în care diferențele de clasă, rasă și statut devin din ce în ce mai evidente, în care prosperitatea este vecină vrăjmașă cu sărăcia și unde se conturează o luptă acerbă pentru supraviețuire în viața de zi cu zi.
Ali îl întâlnește la celebrul club de noapte Ritze, pe Tanne (Tobias Moretti), fost boxer, actualmente un antrenor alcoolic. Acesta devine susținătorul împlinirii visului ei, reconectând-o cu industria boxului. El este omul care rămâne alături de Ali până la sfârșit (poate dintr-un sentiment al ratării sau poate dintr-o afecțiune tăcută care nu se manifestă niciodată în vreo direcție), văzând în femeia aceasta o „forță a naturii”, dispusă să lupte până la ultima suflare. Furia și frustrările acumulate alege să și le canalizeze înspre a evolua, în boxul profesionist, la care renunțase cu ceva timp în urmă. Este de fapt o alegere pe care fiecare dintre noi o poate face în momentul în care se întâlnește cu nedreptatea. Muzica capătă un rol diegetic, fiind adesea un mijloc de a comenta întâmplările prezentate pe ecran (de remarcat melodia „Gipsy Queen”, compusă de Damian Drăghici, de pe coloana sonoră a filmului).
Citisem într-un interviu amplu, acordat de Alina Șerban, despre relația specială pe care a avut-o mereu cu mama sa, care a încurajat-o să-și urmeze visul, de altfel, întreg filmul este dedicat mamei regizorului. O mamă poate încasa multiple, nesfârșite lovituri “sub centură” pentru a-și apăra familia și copii de vicisitudini.
Există o scenă în film a întâlnirii dintre Ali și Pepe (Sergiu Costache), fratele ei din comunitatea romă, pe parcursul căreia cei doi vorbesc în limba romani. Ecourile problemelor cu care se confruntă sunt însă acolo și nu par să dispară niciodată, asemenea unei răni care continuă din când în când să sângereze, în ciuda aparentei vindecări.
În subsidiar, cineastul speculează problema identitară, „de outsider”, a contrastelor evidente dintre Europa și România, ciocnirea dintre două culturi diferite. Întregul demers cinematografic deschide discuția despre reprezentarea celuilalt. Cred că este necesar să privim filmul dintr-o perspectivă a etniticității, legate de formarea unui grup social, în speță cel al romilor, care își apără memoria culturală, istoria și valorile.
Gipsy Queen este un film despre întoarcerea constantă la rădăcini, cu accent pe trezirea conștiinței etnice și pe revelarea identității comunitare, dar și despre nedreptate, durere, neputință și vulnerabilitate. Mesajul central al filmului este strâns legat de Ali. La fel cum aceasta „a ars” pe ringul de box din dorința de a-și revedea copiii, tot așa fiecare dintre noi se poate regăsi în povestea ei: să crezi în tine indiferent de circumstanțe, să lupți pentru visele tale, pentru ca la final să-ți spui că: nu există nu se poate.
Gipsy Queen intră în cinematografele din România începând cu 27 februarie 2026.
