-Nu am incheiat inca retrospectivele anului 2018. In lista celor mai bune filme vazute in 2018, Ileana de la ‘Evantaiul Memoriei’ mentioneaza primul un film despre care eu nu stiam nimic – ‘Breathe’ regizat de Andy Serkis: ‘Cu riscul de a vorbi în clișee, în cea mai mare parte din timp nu ne dăm seama ce înseamnă să fim sănătoși sau, dacă nu complet sănătoși, măcar să ne putem mișca, să putem alege în orice moment să ne ridicăm și să mergem într-o direcție, să putem ridica un pahar la gură și să respirăm nestingheriți. Filme precum Breathe ne reamintesc că se poate și altfel și ne fac să ne întrebăm cât de puternici am fi dacă am fi puși în situații limită precum personajul din această peliculă. Andrew Garfield, pe care am avut ocazia să-l vedem și în Hacksow Ridge, este Robin Cavendish, lovit de poliomielită și căruia medicii nu-i mai dau de trăit decât câteva luni. Împreună cu soția sa, Diana, ia această boală ca pe o provocare și ne oferă o lecție despre încredere, curaj și puterea spiritului.’
-Cristian Caloian scrie la liternet despre ‘Morometii 2’: ‘Moromeţii 2 cuprinde istoria dublă a oraşului şi a satului, a familiei şi a singurătăţii, a comunismului şi a democraţiei, a plecării şi a rămânerii. Majoritatea spectatorilor au plecat, poate, ca Niculae, dintr-o gară asemănătoare şi acum locuiesc la oraş. Alţii au rămas, ca Ilie, într-un sat din ce în ce mai pustiu. Acum, neverosimil, probabil pentru prima dată la cinematograf în ultimul sfert de secol, toţi aceştia vin să îl vadă (unii în cârje!), pentru că Moromeţii 2 vorbeşte pe limba lor. Şi o face aşa cum numai empatia faţă soarta celor din jur şi inspiraţia provenită din experienţă pot să o facă.’
-Cristian Patrascanoiu scrie pe LaPunkt despre ‘The Guilty’ (Den skyldige) film danez regizat de Gustav Möller: ‘Nu aș îndrăzni să spun ca acesta este un film către care e bine să mergeți în grabă, oricum și de urgență – pentru că e un film greu de dus, cu o temă extrem de sensibilă în joc. E important însă să fie văzut. E important ca unele lucruri – spuse apăsat și rafinat, așa cum o face acest film – să fie privite în față, să fie luate direct, în carne. Un film foarte foarte bun.’
-Lui Marculescu.ro i-a placut ‘Time Trap’ regizat de Mark Dennis si Ben Foster pe care il considera ‘SF simplu si frumos’: ‘… sunt amalgamate mai multe chestii în Time Trap: familism (personaje cu care se simpatizeaze și empatizează deși n-au mari merite și în mod cert nu-s interesate) și foundfootage (foarte bine implicat în mister, am admirat sincer utilizarea lui inteligentă și mai ales măsurată), personaje care-s mai inteligente în reacții și planuri decât majoritatea savanților din blockbustere (și asta-i face mai empatizabili cu) și fantezie. O fantezie din aia venită pe filieră Jules Verne. Deșteaptă și cuminte, capabilă să nu plictisească. Este totuși un film care are loc în proportie de 84% într-o peșteră. Care nu dă sperieturi ieftine și hectare de discurs explicatoriu și mai ajunge și fooarte departe. Filmul ăsta este un monument de bun-simț și mai este si debut. Daca-l vedeam mai anterior il puneam la topul de film fantastic.’
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”The Interview” (2014)
-”The Magic Flute” (1975)
-”Widows” (2018)
-”Non uccidere” (2015-2017)
-”Valhalla Rising” (2009)